• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-11 19:00:20
  • Sursa:
Japonia cere o reforma a ONU: „Credibilitatea” organizatiei este pusa sub semnul intrebarii Imagine

Premierul nipon Fumio Kishida a cerut marţi o reformă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, după ce acest organism a fost blocat de Rusia şi nu a mai putut să reacţioneze în faţa invaziei acesteia în Ucraina, relatează EFE.

„Credibilitatea” organizaţiei este pusă sub semnul întrebării în urma agresiunii pe care Rusia, ţară cu statut de membru permanent şi drept de veto în Consiliul de Securitate, a declanşat-o împotriva Ucrainei”, a subliniat Kishida în discursul său rostit în faţa Adunării Generale a ONU.

„Noi, statele membre ale ONU, trebuie să acţionăm pentru a restabili credibilitatea organizaţiei”, a afirmat premierul Japoniei, ţară care aspiră de decenii la un statut de membru permanent în cadrul celui mai înalt organism decizional al Naţiunilor Unite.

La ora actuală, Tokyo vede în războiul din Ucraina un nou argument în favoarea acestei reforme a Consiliului de Securitate, pronunţându-se pentru iniţierea unor negocieri aprofundate pentru ca în cele din urmă acest obiectiv să fie realizat.

În discursul său, Kishida a calificat invazia Rusiei în Ucraina ca un factor ce destabilizează fundamentele ordinii mondiale şi a subliniat că statul de drept, nu coerciţia prin forţă, ar trebui să prevaleze, potrivit Reuters.

„Invazia Rusiei în Ucraina este o conduită care calcă în picioare filozofia şi principiile Cartei ONU... Nu ar trebui să fie niciodată tolerată”, a afirmat Kishida.

În plus, el a acuzat Rusia că ameninţă cu utilizarea armei nucleare, ceea ce consideră drept „absolut inacceptabil”.

„Trebuie să facem în aşa fel încât să ne asigurăm că Nagasaki rămâne ultimul loc care a suferit un bombardament atomic”, a subliniat premierul nipon, el însuşi originar din Hiroshima, primul oraş supus vreodată unui bombardament atomic.

Rusia a invadat la 24 februarie Ucraina, iar la scurt timp preşedintele Vladimir Putin a făcut să crească indirect probabilitatea unui atac nuclear, prin plasarea în stare de alertă a dispozitivului Rusiei de descurajare nucleară.

Luna trecută, un diplomat rus a declarat la ONU că evenimentele din Ucraina nu justifică folosirea de către Rusia a armelor nucleare, dar Moscova ar putea decide utilizarea arsenalului său nuclear ca răspuns la o „agresiune directă” a ţărilor NATO în contextul acestei invazii.

„Ameninţarea cu arme nucleare, aşa cum a făcut Rusia de această dată, darămite utilizarea lor, reprezintă pericole serioase la adresa păcii şi siguranţei comunităţii internaţionale şi nu vor fi niciodată acceptate”, a insistat Kishida, potrivit EFE, citată de Agerpres.

Pe de altă parte, el s-a referit la tensiunile cu Coreea de Nord şi a dat asigurări că Japonia este pregătită să participe la un dialog pe „probleme de interes reciproc”.

„Sunt hotărât să mă întâlnesc cu preşedintele Kim Jong-un fără niciun fel de condiţie prealabilă”, a spus el.

Se apropie vacanța de vară și mulți elevi și-ar dori, poate, să meargă într-o tabără. Nu au foarte multe variante la dispoziție. În ultimii 30 de ani indiferența și incompetența autorităților au pus pe butuci zeci de tabere pentru copii. Este și cazul celor cinci centre de odihnă din jurul Capitalei. Toate arată ca după bombardament. Un morman de ruine în mijlocul pădurii. Explicațiile celor responsabili sunt halucinante: câteva documente nu au mai ajuns de la o instituție la alta și nu au putut face investiții. Urmăriți un nou episod al campaniei Statul la stat.

Economie 2022-06-10 09:54:07

David Maxim este fost militar în Armata Israelului și a luptat în Gaza și în Liban mai bine de 20 de ani. Într-un interviu acordat Digi24, el a povestit cu lacrimi în ochi tot ceea ce se întâmplă acum în Israel și cum tinerii care sunt trimiși să lupte speră ca acesta să fie ultimul război pentru poporul israelian. Totodată, el a mai declarat că intrarea Israelului în Fâșia Gaza este iminentă.

Economie 2023-10-12 21:06:36

Biserica Anglicană propune să ofere o binecuvântare, dar nu şi cununii religioase, cuplurilor de acelaşi sex care au încheiat uniuni sau căsătorii civile, a anunţat instituţia miercuri, după şase ani de consultări. În Anglia şi Ţara Galilor, căsătoria civilă a persoanelor de acelaşi sex este permisă din 2013.

Economie 2023-01-18 14:23:51

Avocatul pentru drepturile omului, Amal Clooney, a fost consilier special în ancheta în care procurorul-șef al Curții Penale Internaționale a solicitat mandate de arestare pentru liderii israelieni și Hamas, scrie The Guardian.

Economie 2024-05-21 10:06:02

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, marți, că un tronson de conducte de termoficare din Magistrala II-III Grozăvești cu o lungime de 1000 metri, care se află pe Calea Dorobanți, între Piața Lahovari și Institutul Goethe, va fi dat în funcțiune după finalizarea probelor de presiune.

Economie 2022-12-06 15:15:22

Un bărbat de 50 de ani a fost înjunghiat într-o stație de tramvai din Sectorul 2 al Capitalei de doi tineri care sunt căutați acum de poliție.. Totul ar fi pornit de la un conflict în mijlocul de transport în comun.

Economie 2024-08-27 17:42:54

Ministrul german al afacerilor externe a declarat marţi, la Varşovia, că subiectul despăgubirii Poloniei pentru cel de Al Doilea Război Mondial este „închis”. Declarația vine ca răspuns la notificarea oficială trimisă de Ministerul polonez de Externe, prin care solicită „rezolvarea definitivă” a chestiunii despăgubirilor de război, pe care Varșovia le estimează la 1.300 de miliarde de euro.

Economie 2022-10-04 15:51:17

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a avut, luni de la ora 10.00, o întâlnire cu reprezentanţii instituţiilor şi autorităţilor publice responsabile cu organizarea prezidenţialelor. „Pregătirile pentru alegeri sunt în grafic, atât pe componenta internă, cât și pe cea externă”, a transmis Administrația Prezidențială, după întrevederea de la Palatul Cotroceni. De asemenea, în diaspora sunt identificate „spațiile de vot în străinătate, astfel încât să fie același număr de secții de vot ca la alegerile precedente”.

Economie 2025-03-17 14:02:50