• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-27 08:05:45
  • Sursa:
Japonia acuza China ca un avion de spionaj a intrat in spatiul sau aerian. „Este o incalcare grava a suveranitatii noastre” Imagine

Incursiunea unui avion militar chinez în spaţiul aerian japonez a stârnit reacția puternică a guvernului de la Tokyo, care acuză o „încălcare gravă a suveranităţii nipone”. Incidentul s-a petrecut luni, în Marea Chinei de Est.

„Încălcarea spaţiului nostru aerian de către un avion militar chineză nu este doar o încălcare gravă a suveranităţii noastre, ci şi o ameninţare la adresa securităţii noastre şi este complet inacceptabilă”, a declarat Yoshimasa Hayashi, purtător de cuvânt al guvernului japonez, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Potrivit Ministerului japonez al Apărării, un avion „spion de tip Y-9” al armatei chineze a intrat în spaţiul aerian japonez luni, la orele 11.29 (02.29 GMT), timp de aproximativ două minute.

„Înţelegem că aceasta este prima incursiune confirmată şi anunţată a unui avion militar chinez în spaţiul nostru aerian de când am pus în aplicare măsuri de luptă” împotriva acestor incursiuni, a declarat Hayashi în cursul unui briefing de presă obişnuit.

„Ne abţinem să dăm un răspuns precis cu privire la obiectivul acţiunii avionului chinez. Cu toate acestea, activităţile militare recente ale Chinei în apropierea Japoniei au tendinţa de a se extinde şi de a deveni din ce în ce mai active”, a adăugat el.

„Guvernul va continua să urmărească îndeaproape activităţile militare ale Chinei şi va lua toate măsurile posibile pentru a asigura o supraveghere vigilentă”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al guvernului japonez.

Doi adolescenţi au fost prinşi de jandarmi în timp ce foloseau aparate cu electroşocuri într-o staţie de autobuz din Târgovişte pentru a intimida trecătorii, informează, miercuri, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dâmboviţa.

Economie 2022-10-05 10:23:41

Meteorologii au emis noi avertizări de caniculă în aproape toată țara, până joi. Zone din estul și sudul țării, inclusiv Capitala, se vor afla marți sub cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, potrivit ANM.

Economie 2022-07-26 08:28:47

Președintele UDMR Kelemen Hunor lansează acuzații dure la adresa foștilor parteneri de coaliție, după ce formațiunea a ieșit de la guvernare. Motivele pentru care UDMR nu mai face parte din coaliție sunt „jafurile și lăcomia”, spune Kelemen Hunor într-un interviu pentru publicația de limbă maghiară Maszol. De asemenea, el dă vina pe președintele Klaus Iohannis și pe fostul ministru de Externe Bogdan Aurescu pentru că aderarea României la Schengen a fost amânată.

Economie 2023-06-22 18:38:12

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, a fost găsit sâmbătă decapitat în curtea casei sale din localitatea Călăraşi, județul Botoșani, a anunțat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

Economie 2023-01-21 15:57:22

Polițiștii au reținut 16 persoane, într-un dosar care vizează o grupare infracțională, ce ar fi încercat să vândă fraudulos terenuri în zone strategice din București și Ilfov. Operațiunea a implicat 47 de percheziții în mai multe județe, iar suspecții sunt acuzați de falsificarea de documente oficiale și spălarea banilor, cu scopul de a obține foloase materiale de milioane de euro, transmite News.ro.

Economie 2024-12-11 15:12:41

Rușii au găsit o metodă de a falsifica rezultatele atacurilor eșuate din Ucraina. Imagini publicate pe Telegram de presa din Ucraina arată obiecte misterioase sub forma unor mingi puse în șanțuri săpate. Acestea se pare că sunt mine marine folosite pentru a înscena și filma o explozie uriașă asupra unui depozit de muniție, „victorie” care ar fi fost obținută cu ajutorul unui singur tanc.

Economie 2022-10-02 20:11:06

Un tribunal iranian a condamnat guvernul american să plătească aproape 50 de miliarde de dolari despăgubiri morale și materiale pentru asasinarea generalului Qassem Soleimani în 2020 în Irak, a anunţat miercuri justiţia din Iran, informează AFP. Printre cei 42 de vinovați declarați de tribunal se numără Donald Trump și oficiali din administrația sa.Această condamnare intervine la aproape patru ani după decesul, pe 4 ianuarie 2020, a comandantului Forţei Al-Qods însărcinată cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, ucis într-un atac cu dronă american la Bagdad.Preşedintele de la acea vreme, Donald Trump, a declarat atunci că a ordonat lovitura ca răspuns la atacuri împotriva intereselor americane în Irak. Ca ripostă, Iranul a lansat rachete asupra unor baze unde sunt încartiruiţi soldaţi americani în Irak."În urma plângerii depuse de către 3.318 compatrioţi din toată ţara (...), un tribunal din Teheran a condamnat guvernul american la plata a 49 de miliarde şi 770 de milioane de dolari în total, cu titlul de despăgubiri morale şi materiale", a anunţat agenţia de presă a Autorităţii judiciare, Mizan Online.

Economie 2023-12-06 13:09:40

Știm că plasa cu borcane face parte din viața fiecărui student. Practic, în anul I se descoperă zacusca. Probabil și vinul.

Economie 2023-10-04 15:24:20