• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-10 22:06:24
  • Sursa:
Jair Bolsonaro reactioneaza la infrangerea in alegeri dupa 40 de zile: „Ma doare sufletul” Imagine

Preşedintele brazilian, Jair Bolsonaro, a rupt tăcerea, vineri, după 40 de zile de la înfrângerea sa electorală în faţa lui Lula da Silva, în octombrie, afirmând că „îl doare sufletul.

„Am păstrat tăcerea timp de 40 de zile. Mă doare, mă doare sufletul. Am fost întotdeauna fericit să fiu cu voi, chiar şi riscându-mi viaţa în mulţime”, a spus preşedintele de extremă dreapta în faţa unor simpatizanţi, la Palatul Alvorada. „Unii critică tăcerea mea. În urmă cu câteva săptămâni, dacă aş fi ieşit să spun 'bună ziua', totul ar fi fost deformat, modificat”, s-a justificat Bolsonaro, conform Agerpres.

Jair Bolsonaro a păstrat tăcerea şi a fost aproape absent din spaţiul public după înfrângerea sa în alegerile prezidenţiale în faţa lui Lula da Silva, pe 30 octombrie. Bolsonaro a participat la un singur eveniment oficial, pe 26 noiembrie, într-o şcoală militară.

După înfrângerea candidatului lor, mii de susţinători ai lui Bolsonaro au blocat drumuri şi au manifestat în faţa cazărmilor militare pentru a-i cere armatei să-l împiedice pe Lula să preia puterea pe 1 ianuarie.

Jair Bolsonaro a apreciat, vineri, că „forţele armate sunt esenţiale în toate ţările lumii (...), sunt ultimul bastion împotriva socialismului”.

„Poporul este cel care îşi decide destinul”, a afirmat el. „Cei care decid asupra viitorului meu, unde mă duc eu, sunteţi voi. Cei care decid unde se duc forţele armate sunteţi voi”, a adăugat el, precizând că brazilienii se află într-un „moment crucial, la o răscruce de drumuri”.

La aproape o lună după pierderea alegerilor, Bolsonaro a încercat să conteste rezultatul în justiție, însă Curtea Electorală i-a respins acuzațiile și l-a amendat.

În condiţiile în care predarea puterii se apropie, viitorul preşedinte, Lula, a numit deja cinci viitori miniştri. Lula a mai fost președinte între 2003 și 2010.

Constantin Ionescu, directorul general al INFP a explicat într-o conferință de presă ce s-a întâmplat cu faliile care au produs cutremurul de marți, precizând că acesta a fost un „frate” al celui de luni, nu o replică a acestuia. De asemenea, Ionescu a spus că „este o surpriză că zona respectivă s-a activat”.

Economie 2023-02-14 18:38:49

Tarifele promise de președintele Donald Trump pentru lemnul de esență moale riscă să perturbe lanțul de aprovizionare pentru ceva fără de care nimeni nu vrea să fie prins: hârtia igienică, scrie Bloomberg.

Economie 2025-04-01 10:51:31

Prin anunțul de mobilizare parțială transmis miercuri dimineață, Vladimir Putin arată că nu este dispus să piardă războiul. Mesajul vine la scurt timp după întâlnirea din Uzbekistan, unde a fost izolat și nu a primit sprjinul pe care miza.

Economie 2022-09-21 10:53:45

Incendiile de vegetație care au afectat Grecia anul acesta sunt de peste două ori mai multe decât anul trecut și au făcut scrum până acum, doar în iunie, aproape 10 mii de hectare.

Economie 2024-07-08 18:02:19

Autorităţile ucrainene au anunţat miercuri că au fost exhumate deja aproximativ 1.000 de cadavre în teritoriile eliberate în cursul contraofensivei actuale împotriva forţelor ruse în nord-estul ţării, relatează EFE, citând Ministerul pentru reintegrarea teritoriilor ocupate temporar din cadrul guvernului de la Kiev.

Economie 2022-10-26 17:57:32

Premierul Nicolae Ciucă promite să aloce fonduri pentru Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, după ce s-a întâlnit cu medicul Sidonia Susanu, coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arşi din cadrul unităţii medicale, care în decembrie a condus o echipă ce a reuşit să reataşeze braţele unei fete după un accident rutier.

Economie 2023-01-24 18:22:51

Un elev de 18 ani din municipiul Cluj-Napoca a fost prins de un echipaj de jandarmi în timp ce le vindea colegilor săi droguri.

Economie 2024-02-10 18:09:53

Piloţii români de avioane de luptă F-16 au exersat realimentarea în aer pe timp de zi şi de noapte, prin intermediul programului de parteneriat dintre Alabama National Guard şi România, informează Forţele Aeriene.

Economie 2024-05-20 12:12:23