• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2014-04-28 14:37:06
  • Sursa:
Jaf ratat: Hotul a plecat din banca fara niciun ban si i-a lasat casierului un bilet pe care isi scrisese numele Imagine

Felipe Cruz a intrat într-o sucursală a Chase Bank din Pompano Beach, Florida, cu intenția de a fura cât mai mulți bani. S-a îndreptat spre casierie și i-a dat angajatului de acolo un bilet pe care scria: „Dă-mi bancnotele de 100, 50 și 20. Nu porni alarma. Grăbește-te!!!”, potrivit ziarului britanic Independent.

Casieria băncii era însă protejată cu sticlă antiglonț, așa că angajatul i-a refuzat cererea și s-a îndepărtat pur și simplu de geam. Felipe Cruz a intrat în panică și a părăsit banca în grabă.

Nu și-a luat înapoi bilețelul cu revendicări, care era scris pe spatele unei aplicații pentru un loc de muncă pe care era scris numele său. Mai mult, bărbatul nu purta mănuși, astfel că poliția l-a identificat imediat, având la dispoziție și numele și amprentele sale.