De asemenea, aceştia au dezactivat sistemul de alarmă şi au tăiat grilajul de fier montat la geam, cu un obiect special.
În câteva minute, grupul de persoane care a pătruns în clădire a plecat cu un seif, dar şi cu bunurile din a doua cutie valorică, mai mare şi mai greu de transportat. Aceasta a fost deschisă cu cheile care se aflau în primul seif, la care au dezactivat cifrul.
Furtul a avut loc în noaptea de 30 spre 31 decembrie, iar plângerea la poliţie a fost făcută 24 de ore mai târziu.
