Răufăcătorii, al căror număr nu a fost comunicat pentru moment, ar fi venit cu un scuter şi au utilizat un ascensor de marfă pentru a ajunge în sala în care se aflau bijuteriile. Aceștia ar fi avut asupra lor mici fierăstraie, potrivit unei surse din poliţie.
„Un jaf a avut loc în această dimineaţă la deschiderea Muzeului Luvru. Nu există răniţi. Mă aflu la faţa locului alături de echipe ale muzeului şi ale poliţiei. Constatări în curs", a scris Rachida Dati, ministrul Culturii din Franța, potrivit sursei citate.
Muzeul Luvru este cel mai vizitat din lume, cu aproape nouă milioane de vizitatori în 2024, dintre care 80% străini. Infracțiunea de la Louvre vine după o serie de jafuri la mai multe muzee în Franța în luna septembrie. Pagubele totale făcute de hoți se ridică la aproape 7 milioane de euro.
