• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-18 17:00:32
  • Sursa:
Iulian Fota: Ucraina continua sa fie o prioritate ca si pana acum. „Nu intoarce nimeni privirea de la Ucraina” Imagine

Ucraina continuă să fie o prioritate ca şi până acum, iar România şi toate celelalte ţări occidentale sunt de partea sa, a declarat miercuri Iulian Fota, secretar de stat pentru afaceri strategice în Ministerul Afacerilor Externe (MAE), la Forumul Rebuilding Ukraine, precizând că „nu se diluează atenţia noastră pentru Ucraina”.

„Să nu îşi facă cineva vreo iluzie că toate evoluţiile astea legate de situaţia, iarăşi, complicată din Orientul Mijlociu, situaţia generată de agresiunea asta a Hamasului vor duce la schimbarea agendei, cel puţin din perspectivă occidentală. Eu am fost luni şi marţi la Bruxelles, am avut mai multe discuţii la NATO, la UE. Ucraina continuă să fie prioritate ca şi până acum. E adevărat, acum avem un nou tip de situaţie în Orientul Mijlociu, şi UE şi NATO sunt foarte atente şi deja sunt mai multe state occidentale care joacă roluri importante, sunt implicate. De altfel, şi noi am avut o vizită importantă a domnului prim-ministru la Tel Aviv - după Tel Aviv premierul este la Kiev. Ăsta este mesajul pe care eu îl aduc de la Bruxelles: nu întoarce nimeni privirea de la Ucraina, nu se diluează atenţia noastră pentru Ucraina. În continuare rămânem angajaţi cu sprijin multidimensionat pe toate părţile, inclusiv în zonele destul de importante pentru câştigarea acestui război”, a afirmat Iulian Fota la Forumul Rebuilding Ukraine, potrivit Agerpres.

El a mai spus că „Occidentul este un actor important pentru gestionarea situaţiei din Orientul Mijlociu”.

„De altfel (...), teroarea s-a manifestat şi la Bucea şi oameni nevinovaţi au fost ucişi cu scop politic. La fel, teroarea s-a manifestat în acele părţi din Israel, acelaşi tip de teroare îndreptată, la fel, împotriva populaţiei civile, oamenilor nevinovaţi, s-a manifestat cu un obiectiv politic. Deci lucrurile merg împreună, sunt gestionate integrat şi în continuare România şi toate celelalte ţări occidentale sunt de partea Ucrainei şi rămânem de partea Ucrainei până când Ucraina va declara, aşa cum văd dânşii, victoria în toată această confruntare existenţială pentru domniile lor, dar nu numai”, a punctat Fota.

Secretarul de stat MAE a caracterizat drept „istoric” statutul actual al relaţiilor bilaterale.

„Ca unul care ştiu bine relaţia bilaterală şi care cunosc momentele importante din trecut, cele bune, dar la fel de bine cunosc şi momentele mai complicate din trecutul relaţiei noastre bilaterale, vreau să vă spun că, efectiv, atunci când caracterizez statutul actual al acestor relaţii bilaterale şi acest moment ca fiind unul istoric, nu exagerez absolut deloc. Uitaţi-vă la contactele de la nivel înalt din ultimele două luni de zile. Am avut, în august, vizita premierului ucrainean la Bucureşti, am avut vizita domnului preşedinte Zelenski, un moment de onorant şi atât de important pentru noi”, a afirmat Fota.

Totodată, oficialul MAE s-a referit la rolul de sprijin pe care ministerul pe care îl reprezintă îl are în reconstrucţia Ucrainei, precum şi în dezvoltarea parteneriatului strategic dintre România şi Ucraina.

„Avem în faţă o agendă ambiţioasă, reconstrucţia este numai unul din subiectele importante pe care îl abordăm, iar Ministerul de Externe are un rol de sprijin. Noi sprijinim, încurajăm, facilităm contactele dumneavoastră. Când e vorba de reconstrucţie, dincolo de responsabilităţile autorităţilor de la Kiev, un rol foarte important evident că va reveni actorilor privaţi, companiilor româneşti şi partea de coordonare cel mai bine o poate realiza doar Guvernul României (...). Suntem la început de dezvoltare a unei relaţii strategice, a parteneriatului strategic, vom începe discuţii foarte serioase inclusiv la nivelul celor două ministere de externe, pe sarcina pe care cei doi preşedinţi ne-au trasat-o. Nu am niciun fel de îndoială sau de reţinere că stadiul următor spre care ne îndreptăm va fi şi mai bun şi mai consistent, va fi strategic”, a concluzionat Fota.

Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, ora României), va fi urmat de un răspuns al opoziţiei democrate. Presa americană subliniază însă că nu se poate vorbi despre tradiţionalul discurs despre Starea Uniunii pe care preşedinţii îl ţin anual în faţa Congresului, ci va fi unul de prezentare a priorităţilor şi de evidenţiere a activităţii desfăşurate până acum. „Mâine seară va fi mare”, a scris Trump, luni, pe reţelele sociale. „Voi spune lucrurile aşa cum sunt”, a promis el.

Economie 2025-03-04 08:11:47

Catherine, Prințesa de Wales a scăpat de cancer după ce a încheiat tratamentul de chimioterapie și intenționează să reia participarea limitată la evenimente publice în următoarele luni, a anunțat aceasta, potrivit The Guardian.

Economie 2024-09-09 19:35:23

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că cheltuielile făcute de fostul preşedinte Klaus Iohannis cu zborurile externe sunt exagerat de mari, iar beneficiile pentru România nu prea există. 

Economie 2025-03-19 12:38:34

Consiliul securităţii naţionale al preşedinţiei sud-coreene (NSC) a decis luni suspendarea acordului militar semnat în 2018 cu Coreea de Nord, drept răspuns la lansarea de către Phenian a sute de baloane cu deşeuri deasupra Coreei de Sud.

Economie 2024-06-03 09:39:33

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) are în derulare 171 de controale la operatorii economici din sectorul energiei electrice şi gazelor naturale. Autoritatea susține că există indicii privind vânzări succesive a unor cantităţi de energie electrică „în scopul vădit de a creşte preţul”.

Economie 2023-12-09 09:33:31

Rusia se pregăteşte să organizeze o ofensivă majoră în primele două luni ale anului 2023, a declarat ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, citat de Ukrinform.

Economie 2022-12-14 07:57:02

Bărbatul suspectat că ar fi comis dubla crimă din localitatea Şimon, comuna Bran, a invocat într-un bilet care a fost găsit în locuinţa sa faptul că victimele i-ar fi făcut "vrăjitorii", a declarat miercuri, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Radu.

Economie 2023-01-18 16:35:41

Un start-up european este pe cale să dezvolte un avion de pasageri hipersonic care va fi capabil să scurteze timpul de călătorie cu două treimi față de cursele normale și să efectueze, de exemplu, un zbor din Germania în SUA în doar două ore și jumătate, grație motoarelor care folosesc hidrogen, scrie CNN.

Economie 2023-05-09 08:00:14