• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-29 11:27:32
  • Sursa:
Italia se pregateste sa nationalizeze Lukoil ISAB, una dintre cele mai mari rafinarii din Europa Imagine

Guvernul italian se pregăteşte să naţionalizeze o rafinărie din Sicilia deţinută de grupul petrolier rus Lukoil şi urmează să ceară Cabinetului de miniştri să ia o decizie cu privire la acest subiect la o reuniune care este programată a avea loc joi, informează cotidianul "La Repubblica", care citează surse din apropierea acestui dosar.

Un embargou european privind importurile de petrol rusesc pe mare ar urma să intre în vigoare la data de 5 decembrie, iar Guvernul de la Roma se străduieşte să menţină în funcţiune rafinăria ISAB din Sicilia pentru a evita pierderea de locuri de muncă şi de capacităţi de rafinare.

Rafinăria Lukoil de la ISAB, în apropiere de Siracuza, este una dintre cele mai mari rafinării din Europa. Guvernul italian urmăreşte cu atenţie acest dosar, în condiţiile în care rafinăria ISAB este responsabilă pentru aproape 20% din aprovizionarea cu carburanţi a Italiei şi asigură peste 1.000 de locuri de muncă în sudul insulei Sicilia, scrie Agerpres.

În condiţiile în care statul italian va prelua controlul, rafinăria ISAB din Sicilia va putea continua să funcţioneze prin achiziţionarea de petrol de la alţi furnizori decât Rusia iar Agenţia italiană de credit pentru exporturi (SACE) va putea oferi garanţii băncilor creditoare, adaugă cotidianul "La Repubblica".

Principala problema cu care se confruntă rafinăria ISAB este aceea că a ajuns în situaţia în care se bazează în exclusivitate pe ţiţeiul rusesc, după ce băncile creditoare au oprit finanţarea şi au încetat să mai ofere garanţiile de care rafinăria are nevoie pentru a cumpăra ţiţei de la alţi furnizori. Băncile sunt reticente la ideea de a face afaceri cu o entitate rusească, chiar dacă nici Lukoil şi nici subsidiara sa elveţiană Litasco, care controlează rafinăria ISAB, nu sunt vizate de sancţiunile europene.

În România, Lukoil deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

Un cetățean britanic a accidentat o femeie gravidă, joi seara, în București, după care a încercat să fugă din țară. A fost prins pe ultima sută de metri de autorități.

Economie 2023-01-27 11:41:14

ACTUALIZARE O femeie şi un copil de opt luni au fost găsiţi, duminică, în dărâmăturile clădirii lovite în noaptea de vineri spre sâmbătă de o dronă rusă la Odesa, ridicând numărul morţilor la zece, au declarat duminică autorităţile ucrainene, scrie AFP, potrivit News.ro. 

Economie 2024-03-03 15:17:15

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți că dreptul internațional trebuie să se aplice în toate conflictele, dar a explicat că războiul dintre Rusia și Ucraina este foarte diferit de cel dintre Israel și Hamas, potrivit Reuters.

Economie 2023-11-28 20:25:06

Proiectul de rectificare bugetară a fost respins, joi, întrunind doar 25 de voturi „pentru”, 5 abţineri şi un vot împotrivă, insuficiente în vederea adoptării.

Economie 2023-03-30 17:52:12

Sute de oameni au fost prezenți, miercuri seară, la inaugurarea primului McDonald’s din Drobeta-Turnu Severin, din județul Mehedinți. Mulți dintre aceștia s-au călcat în picioare pentru a prinde un loc în față, după ce au așteptat câteva ore deschiderea restaurantului, arată presa locală. 

Economie 2023-11-17 14:19:21

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a explicat că vor fi făcute restructurări în ministerul pe care îl conduce, dar acest lucru nu înseamnă că oamenii vor fi daţi afară din posturi. El precizează că reorganizarea e necesară şi pentru că Ministerul Educaţiei se comasează cu fostul Minister al Cercetării.

Economie 2025-01-28 13:43:06

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, la Interviurile Digi24.ro, că nu există informații în prezent care să confirme că va avea loc un atac la centrala nucleară din Zaporojie, adăugând că sunt prezenți în Ucraina și inspectori AIEA care, deși nu au acces complet la centrală, aduc un anumit tip de informații.

Economie 2023-07-05 15:15:49

Președintele Klaus Iohannis l-a decorat pe directorul SRI, Eduard Hellvig, cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de „Comandor”, în ziua în care acesta din urmă a anunțat că își încheie mandatul. Iohannis spune că mandatul său „a marcat restaurarea credibilității SRI și modernizarea consistentă a instituției pe care a condus-o”. 

Economie 2023-07-04 15:59:30