• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-27 16:32:04
  • Sursa:
Israelul anunta cand va retrage armata din zona tampon de la frontiera cu Libanul: „Am primit unda verde din partea SUA” Imagine

Ministrul israelian al apărării, Israël Katz, a declarat joi că armata israeliană va rămâne „pe termen nedeterminat" în zona tampon de la frontiera cu Libanul, unde o încetare a focului este în vigoare din 27 noiembrie, după două luni de război deschis cu gruparea islamistă Hezbollah (pro-Iran).

„Există o zonă tampon (la frontiera cu Libanul), nu a fost uşor, dar m-am ţinut tare şi am primit undă verde din partea SUA", a declarat Katz în cadrul unei conferinţe care a reunit lideri regionali, potrivit unui comunicat publicat de biroul său, adăugând că vom rămâne "pe termen nedeterminat", relatează AFP, potrivit Agerpres.

Armata israeliană urma să se retragă din sudul Libanului la 18 februarie, conform acordului de încetare a focului încheiat la sfârşitul lunii noiembrie, care a pus capăt la mai mult de un an de ostilităţi între Israel şi gruparea islamistă libaneză Hezbollah, susţinută de Iran.

Dar în acea zi, Katz a anunţat menţinerea trupelor israeliene în „cinci puncte de control" în sudul Libanului pentru a „garanta o securitate deplină pentru toate localităţile din nordul" Israelului, la frontiera cu Libanul. El nu sugerase atunci cât timp va dura menţinerea trupelor acolo.

Conform acordului, Israelul trebuia să-şi încheie la 26 ianuarie retragerea din sudul Libanului, unde doar armata libaneză şi "căştile albastre" ale ONU urmau să fie desfăşurate. Hezbollah trebuia să-şi demonteze infrastructura de acolo şi să se retragă la nord de râul Litani, la aproximativ 30 kilometri de graniţa israeliană.

Acordul a fost încheiat sub egida SUA şi a Franţei, care răspund de buna funcţionare a acestuia.

Hezbollah a deschis un front de „sprijin" pentru Hamas împotriva Israelului la începutul războiului din Fâşia Gaza, declanşat la 7 octombrie 2023 în urma atacului fără precedent al grupării islamiste palestiniene în teritoriul israelian.

După luni de schimburi de focuri de ambele părţi ale graniţei israeliano-libaneze, Israelul a lansat o campanie masivă de bombardamente pe 23 septembrie asupra redutelor Hezbollah din Liban, urmată de operaţiuni terestre în sudul ţării.

Armata israeliană a provocat pierderi grele grupării Hezbollah, inclusiv prin uciderea liderului său, Hassan Nasrallah, şi a altor înalţi oficiali.

Despăgubiri de 1,3 milioane de euro acordate de o instanță din Bihor, pentru un copil ucis pe o trecere de pietoni. Șoferul era băut, conducea cu viteză și a încercat să fugă de la locul accidentului. Copilul de 12 ani a fost rănit grav, iar după o suferință de mai multe săptămâni și-a pierdut viața în spital. „Nu putem vorbi de un câștig, eu am pierdut tot în viață”, spune mama adolescentului.

Economie 2025-02-19 11:38:28

Un bărbat din Craiova, care nu îşi mai văzuse fetiţa de mult timp, a sunat la 112 şi a anunţat dispariţia acesteia, sperând că aceasta îi va fi adusă de poliţişti. Pentru fapta sa, el a primit o amendă de 4.000 de lei, transmite News.ro.

Economie 2023-10-18 13:53:13

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că liderii coaliţiei sunt dispuşi să se vadă „oricând, acum şi imediat” cu profesorii care sunt în grevă pentru soluţionarea problemelor şi reluarea cursurilor.

Economie 2023-05-22 18:48:28

Preţul gazelor în Europa a urcat luni cu 30%, după ce Rusia a anunţat că livrările prin gazoductul Nord Stream rămân oprite pe termen nelimitat, sporind temerile privind perturbările şi raţionalizarea gazelor iarna aceasta în UE, transmite Reuters.

Economie 2022-09-05 14:17:01

Şansa Partidului Naţional Liberal este să aibă un candidat la Preşedinţia României, a afirmat, joi, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-05-16 22:13:02

Aproape 10% din cazurile de cancer depistate în Europa sunt cauzate de poluarea sub diverse forme, a avertizat marţi Agenţia Europeană de Mediu (AEM), care subliniază că majoritatea acestor îmbolnăviri ar putea fi evitate prin politici de mediu riguroase.

Economie 2022-06-28 12:18:12

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa A, alături de Slovacia, Spania şi Italia, la turneul final al Campionatului European de fotbal Under-21 din 2025, care va avea loc în Slovacia, potrivit tragerii la sorţi desfăşurate marţi seara, la Bratislava.

Economie 2024-12-03 22:32:29

Coreea de Nord beneficiază de pe urma faptului că trupele sale luptă alături de Rusia împotriva Ucrainei, dobândind experiență care face Phenianul „mai capabil să ducă război împotriva vecinilor săi”, a avertizat un înalt oficial american, citat de The Guardian.

Economie 2025-01-09 09:16:35