• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-26 21:53:28
  • Sursa:
Israelul a lansat atacuri aeriene asupra unor tinte militare din Iran. Teheranul anunta ca patru soldati au murit Imagine

Israelul a lansat vineri noapte spre sâmbătă dimineața trei serii de atacuri aeriene asupra Iranului, în urma cărora patru soldați au murit. Mai multe explozii puternice au avut loc în apropiere de Teheran și în alte regiuni. Potrivit autorităților israeliene, au fost vizate doar ţinte militare, ca răspuns la atacurile iraniene continute din ultimele luni împotriva statului Israel. De cealaltă sa, Iranul susține că a respins cu succes atacurile israeliene și că pagubele ar fi minore. În același timp, Teheranul își rezervă dreptul de a riposta.

ACTUALIZARE 21:45 Atacurile israeliene asupra Iranului, ca represalii pentru atacurile cu rachete ale Iranului de la începutul acestei luni, au ucis patru soldați iranieni, a declarat armata Iranului, potrivit BBC.

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au afirmat că au fost vizate fabrici de rachete și alte locuri din apropierea Teheranului și din vestul Iranului sâmbătă dimineață.

Reprezentanții Ministerul de Externe al Iranului au afirmat că țara trebuie să se apere, însă au adăugat că Iranul „recunoaște că are o răspundere de pacea și securitatea din regiune”, o declarație considerată oarecum conciliantă.

ACTUALIZARE 13:55 Loviturile aeriene israeliene de vineri noaptea împotriva Iranului au ucis doi militari iranieni, relatează dpa, citând agenţia de presă Tasnim, considerată platforma de comunicare a Gardienilor Revoluţiei - forţa armată de elită a ţării.

Conform agenției, soldaţii au căzut în misiune.

Anterior, Iranul minimalizase succesul atacurilor israeliene, afirmând că acestea au produs daune minime.

Purtătorul de cuvânt al forţelor armate israeliene, Daniel Hagari, a declarat că atacul a ţintit obiective militare, cum ar fi fabrici de rachete, sisteme de rachete sol-aer şi sisteme de apărare aeriană. Agenţia de ştiri iraniană Fars a transmis că au fost vizate baze militare de la sud şi sud-vest de Teheran, însă informaţia nu a fost confirmată oficial.

ACTUALIZARE 11:34 Arabia Saudită a condamnat atacurile israeliene asupra unor obiective militare din Iran, avertizând la rândul său în privinţa oricărei extinderi a conflictului în Orientul Mijlociu, unde Israelul se confruntă cu grupările Hamas din Gaza şi Hezbollah din Liban, susţinute de Iran.

„Regatul Arabiei Saudite condamnă” loviturile aeriene israeliene şi îşi reafirmă „poziţia fermă de respingere a escaladării conflictului în regiune”, care „ameninţă securitatea şi stabilitatea ţărilor şi popoarelor” din Orientul Mijlociu, a comunicat sâmbătă în reţeaua X ministerul de externe de la Riyadh.

Premierul britanic Keir Starmer, citat de Reuters, a avertizat sâmbătă că Iranul nu ar trebui să răspundă la atacurile israeliene; el a cerut tuturor părţilor să manifeste reţinere.

ACTUALIZARE 08:55 Facţiunile pro-iraniene ale „Rezistenţei islamice în Irak” au revendicat în zorii zilei de sâmbătă un atac cu dronă împotriva unei „ţinte militare” din nordul Israelului, după anunţul atacurilor israeliene asupra Iranului, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Luptătorii Rezistenţei islamice în Irak au efectuat sâmbătă în zorii zilei un atac cu dronă împotriva unei ţinte militare din Acra”, în nordul Israelului, potrivit unui comunicat publicat pe canalele Telegram ale acestei uniuni a unor grupări armate irakiene aliate ale Iranului.

ACTUALIZARE 08:30 Iranul a anunţat sâmbătă dimineaţa că se pot relua zborurile civile, după ce îşi închisese spaţiul aerian în urma loviturilor israeliene de vineri noaptea, informează dpa, preluat de Agerpres.

Autoritatea aviatică de la Teheran a comunicat că liniile aeriene îşi pot relua operaţiunile normale începând de la ora locală 9 a.m. (05.30 GMT), a transmis agenţia de presă de stat IRNA, preluată de dpa.

ACTUALIZARE 07.47: Atacurile Israelului asupra unor ţinte militare din Iran par să fi fost un răspuns ţintit şi proporţional la atacurile anterioare ale Teheranului, cu risc scăzut de vătămare a civililor, a spus un înalt oficial al administraţiei Biden, citat de Reuters.

„În cazul în care Iranul alege să răspundă, suntem pe deplin pregătiţi să apărăm Israelul şi să sprijinim Israelul şi vor exista consecinţe dacă Iranul va lua această decizie nefericită”, a spus oficialul american. „Dar în ceea ce ne priveşte, acest schimb direct, acesta ar trebui să fie finalul”, a adăugat el.

Oficialul a precizat că Statele Unite sunt informate privind ţintele specifice din Iran, dar a refuzat să comenteze altceva decât faptul că acestea sunt de natură militară.

„Avem mai multe canale de comunicare cu Iranul, directe şi indirecte”, a spus oficialul american. „Încercăm să evităm orice sentiment de comunicare defectuoasă, iar ei ştiu exact care este poziţia noastră cu privire la mai multe probleme, inclusiv pericolele şi riscurile comportamentului lor”, a adăugat el.

Știrea inițială: Armata israeliană a transmis că, „ca orice altă ţară suverană din lume, statul Israel are dreptul şi datoria de a răspunde” în urma atacului necruţător asupra Israelului din 7 octombrie 2023.

„Capacităţile noastre defensive şi ofensive sunt pe deplin mobilizate”, a anunţat armata.

„Vom face tot ce este necesar pentru a apăra statul Israel şi poporul Israel”, se mai arată în mesaj.

Presa de stat iraniană a relatat sâmbătă dimineaţă despre explozii la Teheran.

Iranul și Irakul şi-au închis spaţiul aerian, invoicând preocupări de securitate.

Decizia Israelului de a lovi ceea ce a descris drept ţinte militare iraniene sâmbătă dimineaţa a venit după săptămâni de deliberări în cadrul cabinetului său de securitate cu privire la natura şi amploarea unui astfel de atac, au declarat oficialii israelieni, citaţi de CNN.

În cele din urmă, Israelul a ales să lovească doar ţinte militare. Un oficial israelian a spus că sunt ţinte „care au reprezentat o ameninţare sau ar putea reprezenta o ameninţare”, potrivit News.ro.

Un al doilea oficial israelian a descris decizia ca fiind rezultatul unui „proces decizional foarte aprofundat”.

Acest proces a inclus şi mai multe runde de consultări cu oficialii americani, inclusiv un apel telefonic între prim-ministrul Benjamin Netanyahu şi preşedintele Joe Biden.

Statele Unite au fost notificate de Israel înaintea operaţiunii sale împotriva ţintelor din Iran, a declarat vineri un oficial american pentru Reuters, vorbind sub protecția anonimatului.

Oficialul a adăugat că nu a existat nicio implicare a SUA în operaţiunea israeliană.

Iranul este pregătit să răspundă oricărei „agresiuni” israeliene, a transmis sâmbătă agenţia de presă semi-oficială a Iranului Tasnim, citând surse.

„Nu există nicio îndoială că Israelul se va confrunta cu o reacţie proporţională pentru orice acţiune pe care o va lua”, au declarat pentru Tasnim sursele citate.

Secretarul american al apărării Lloyd Austin şi ministrul israelian al apărării Yoav Gallant au vorbit despre atacurile Israelului asupra ţintelor militare iraniene.

„Secretarul Austin a reafirmat angajamentul ferm al Statelor Unite faţă de securitatea Israelului şi dreptul la autoapărare”, a spus purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul-maior Pat Ryder.

Conform acestuia, Austin a reafirmat decizia Statelor Unite de a apăra personalul SUA, Israelul şi partenerii din întreaga regiune în faţa ameninţărilor din partea organizaţiilor teroriste susţinute de Iran şi Iran, precum şi determinarea SUA „de a împiedica orice actor să exploateze tensiunile sau să se extindă conflictul din regiune.”

Aproape 10.000 de civili au fost ucişi de la începutul războiului din Ucraina, a declarat marţi Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, informează dpa, potrivit Agerpres.

Economie 2023-08-16 10:01:18

Parlamentul rus intenţionează să introducă o legislaţie şi mai dură după uciderea bloggerului militar Vladen Tatarski într-o cafenea din Sankt Petersburg, a declarat luni un parlamentar, informează marţi dpa. 

Economie 2023-04-04 09:53:47

O tragedie cumplită a avut loc în Suceava. Membrii unei familii întregi și-au pierdut viața într-un grav accident, când se întorceau din concediu. Părinții, doi copii și un prieten care venise să-i ajute după ce li s-a stricat mașina au murit când autoturismul a fost izbit în plin de o autocisternă. Șoferul, de cetățenie ucraineană, a adormit la volan si a ajuns pe contrasens.

Economie 2024-07-02 14:59:28

Guvernul alocă 14,5 milioane de lei pentru ca, la începutul noului an şcolar, în toamnă, să nu mai existe școli cu toalete în curte, a anunțat Marcel Ciolacu. Premierul a adăugat că mai sunt 175 de unități de învățământ în asemenea situaţie.

Economie 2025-04-09 18:41:10

Răzvan Ştefănescu, românul din Suedia care a devenit celebru după ce s-a afișat în țară cu numărul de înmatriculare M...PSD, s-a înscris în partidul lui Ludovic Orban, Forţa Dreptei. Anunțul a fost făcut chiar de președintele partidului, care spune că a rămas prieten cu românul plecat la muncă în Suedia.

Economie 2024-03-14 10:58:33

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat miercuri că este posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale, el precizând că atunci când ai peste 1.150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de consilieri care candidează, nu ai cum să nu-ţi propui să câştigi, transmite News.ro.

Economie 2024-05-08 15:15:20

Clădirea a fost construită ca penitenciar de drept comun în anul 1897 și a fost transformată în închisoare politică între anii 1948 și 1955.

Economie 2025-05-23 12:36:33

ONU a acuzat marţi Israelul că se foloseşte de ajutorul umanitar ca de o „armă” de război în Fâşia Gaza şi că trimite „bombe” în loc de apă şi alimente, transmite AFP, informează Agerpres.

Economie 2025-05-06 15:01:26