• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-23 13:15:16
  • Sursa:
Irlanda va deveni prima tara din lume care pune avertismente privind riscul de cancer pe etichetele bauturilor alcoolice Imagine

Irlanda va deveni prima țară din lume care va impune etichetarea sanitară a băuturilor alcoolice pentru a avertiza populația cu privire la conținutul caloric, concentrația de alcool, riscurile de cancer și de boli hepatice, precum și asupra pericolelor reprezentate de consumul de alcool în timpul sarcinii, relatează The Guardian.

Ministrul irlandez al sănătății, Stephen Donnelly, a semnat legea luni, 22 mai, și a declarat că așteaptă cu nerăbdare ca și alte țări să urmeze acest exemplu – o perspectivă care i-a îngrijorat pe producătorii de vin din Italia și pe cei din alte câteva state membre ale Uniunii Europene.

Legea ar urma să intre în vigoare din 22 mai 2026, pentru a da timp întreprinderilor să se adapteze la această politică ce preia regulile existente pentru alte produse alimentare și băuturi, a precizat Donnelly. 

„Cu aceste informații, putem lua o decizie în cunoștință de cauză cu privire la consumul nostru de alcool. Ambalajele altor produse alimentare și băuturi conțin deja informații despre impactul asupra sănătății și, dacă este cazul, avertismente în privința respectivului impact. Această lege aliniază produsele alcoolice la aceste prevederi”, a explicat ministrul irlandez. 

Hildegarde Naughton, ministrul pentru sănătate publică, bunăstare și strategia națională privind drogurile, a declarat că dovezile medicale arată că până și un nivel scăzut de consum de alcool implică un risc de cancer.

Furnizorii de băuturi alcoolice vor fi obligați să afișeze informațiile și avertismentele pe ambalajele produselor și, de asemenea, să îndrume consumatorii către un site de specialitate al Serviciului de Sănătate din Irlanda pentru informații suplimentare privind consumul de alcool. 

De asemenea, informații similare vor fi puse la dispoziție în pub-uri și în alte spații în care se comercializează băuturi alcoolice. 

Consumul de alcool în Irlanda a atins un nivel maxim în 2001, când o persoană a băut în medie 14,3 litri de alcool pur pe an. Acest procent a scăzut în prezent la 10,2 litri, potrivit Health Research Board. 

Comisia Europeană nu a avut nimic de obiectat împotriva intenției Irlandei, pe care guvernul a semnalat-o anul trecut, în ciuda protestelor din partea Italiei, Spaniei și a altor șase state membre ale blocului comunitar. 

Coldiretti, cea mai mare asociație de agricultori din Italia, a descris avertismentele „terifiante” ca fiind un „atac direct”. „Unda verde din partea Uniunii Europene pentru etichetele alarmiste pe sticlele de vin din Irlanda reprezintă un precedent periculos, deoarece riscă să deschidă ușa către alte legi capabile să influențeze negativ alegerile consumatorilor”, a transmis Coldiretti.

O serie de bănci occidentale au început să facă lobby faţă de propunerile UE vizând redistribuirea profiturilor de miliarde de euro generate de activele ruseşti îngheţate, de teamă că asta ar putea duce la litigii costisitoare, au declarat pentru Reuters mai multe surse din industria bancară.

Economie 2024-03-22 11:19:00

Un accident feroviar a avut loc luni dimineață, în jurul orei 9:00, între stațiile Crivina și Periș, pe ruta București-Ploiești, când un excavator a fost lovit de un tren al SNTFC CFR Călători. Circulația feroviară pe ambele sensuri a fost blocată, iar mai multe trenuri sunt staționate și așteaptă finalizarea intervențiilor autorităților. Potrivit clubferoviar.ro, nu au fost înregistrate victime.

Economie 2025-02-10 11:50:42

Avionul lui Elon Musk a efectuat 134 de zboruri în 2022, spune Jack Sweeney, deținătorul contului de Twitter care urmărește deplasările miliardarului cu avionul privat.

Economie 2023-01-10 12:16:49

Două noi spaţii de servicii moderne sunt deschise începând de sâmbătă pe Autostrada A1, pe tronsonul Timişoara-Lugoj, în zona localităţii Recaş, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.

Economie 2023-07-01 21:14:49

Polonia se va adresa Congresului SUA pentru a primi sprijin privind solicitarea Varşoviei ca Berlinul să-i plătească reparaţii de război în valoare de 1.350 de miliarde de euro pentru victimele şi pagubele din Al Doilea Război Mondial, a declarat marţi viceministrul polonez de externe Arkadiusz Mularczyk, informează Agerpres.

Economie 2023-01-10 20:18:29

Rusia a afirmat marţi că situaţia explozivă din Orientul Mijlociu demonstrează „eşecul total” al politicii americane în regiune şi „neputinţa” Washingtonului de a preveni o escaladare, după atacul masiv cu rachete al Iranului împotriva Israelului, notează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-10-02 09:05:51

„Un caz ilustrativ al percepției inadecvate a realității de către conducerea militară și politică rusă” este descris de publicația de analiză militară Defense Express, care se uită cu atenție la o declarație oficială a unuia dintre capii Armatei Kremlinului, generalul Valeri Gherasimov.

Economie 2024-12-20 07:00:46

Susţinători ai partidului conservator naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), acum în opoziţie în Polonia, sunt aduși cu autocarele la Varșovia, la o manifestaţie programată joi în faţa parlamentului, împotriva guvernului de centru-stânga al lui Donald Tusk, în urma condamnării la închisoare a doi foşti miniştri ai PiS pentru corupţie, transmite dpa, preluată de Agerpres.

Economie 2024-01-11 13:12:48