• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-09-11 19:59:52
  • Sursa:
Irlanda ameninta ca nu va participa la Eurovision, daca Israelul va fi in concurs Imagine

Radiodifuzorul irlandez RTE anunță că nu intenționează să participe la Eurovision, dacă Israelul va fi în concurs, informează BBC. RTE va lua o decizie finală după ce organizatorii Eurovision, Uniunea Europeană de Radiodifuziune, vor lua o decizie.

Motivul ține de războiul din Gaza.

RTE a afirmat că participarea Irlandei la eveniment „ar fi inacceptabilă, având în vedere pierderile de vieți omenești îngrozitoare care au loc în prezent în Gaza”.

Irlanda a câștigat concursul de șapte ori în total, ultima dată în 1996.

RTE așteaptă decizia finală a Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) pentru a hotărî în ceea ce privește propria participare. 

Concursul de anul viitor va avea loc în luna mai, la Viena.

Postul național de televiziune din Slovenia, RTVSLO, a declarat, de asemenea, că se va retrage din competiție dacă Israelul va participa.

Ministrul Culturii din Spania, Ernest Urtasun, a declarat că țara sa ar putea, de asemenea, să nu participe în cazul în care Israelul va fi prezent.

Stefán Eiríksson, de la postul național de televiziune din Islanda, RÚV, a declarat că participarea sa la concursul din 2026 este „subordonată rezultatului procesului de consultare în curs în cadrul UER, din cauza participării postului public israelian KAN la concurs”.

Înainte de Eurovisionul din luna mai a acestui an, RTE a solicitat EBU o discuție privind includerea Israelului în Concursul Eurovision.

La acel moment, directorul general al EBU, Kevin Bakhurst, s-a declarat „consternat de evenimentele din Orientul Mijlociu și de impactul îngrozitor asupra civililor din Gaza, precum și de soarta ostaticilor israelieni”.

El a adăugat că este conștient de obligațiile RTE de a păstra obiectivitatea în relatarea războiului din Gaza.

„Suntem, de asemenea, foarte conștienți de presiunea politică severă exercitată de guvernul israelian asupra postului public de televiziune din Israel, KAN”, a spus el.