• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-12 13:22:01
  • Sursa:
Iranul sugereaza ca ar putea accepta propunerea UE pentru reinfiintarea acordului nuclear Imagine

O propunere a Uniunii Europene pentru a reînființa acordul nuclear iranian din 2015 , menit să prevină obținerea armei nucleare de către teocrația radicală de la Teheran, ar putea fi acceptată de Iran cu condiția să „prevadă asigurări” în legătură cu solicitările sale cele mai importante, relatează Reuters.

Uniunea Europeană a transmis, luni, că prezintă un text „final” după patru zile de discuții indirecte între oficialii americani și cei iraniei, la Viena.

Un oficial european de rang înalt a spus că textul ar putea să mai sufere schimbări. Acordul se află în negociere de 15 luni. Oficialul citat a spus că se așteaptă ca o decizie finală a tuturor părților să fie luată „în câteva, foarte puține, săptămâni”.

„Propunerile UE pot fi acceptabile, dacă dau Iranului asigurări legate de protecție, sancțiuni și garanții”, a spus un diplomat iranian, citat de presa de stat de la Teheran.

Iranul încearcă să obțină garanții că un eventual acord reînființat nu va mai fi anulat, în cazul în care se schimbă administrația SUA, iar la putere vine cineva precum Donald Trump. Totuși, astfel de garanții sunt dificil de oferit, în condițiile în care acordul se bazează, mai degrabă, pe o înțelegere politică, și nu pe un tratat cu greutate legală.

Și guvernul de la Washington a anunțat că este pregătit să accepte un acord pe baza propunerilor Uniunii Europene.

Oficialii iranieni au precizat că vor veni cu „noi perspective și evaluări” după consultări la Teheran.

Pactul, oficializat de Obama în 2015 și anulat unilateral de Trump în 2018, părea că ar putea fi reînființat în martie, însă negocierile au fost întrerupte din nou după o neînțelegere în SUA și Iran, după ce guvernul de la Teheran a cerut ca SUA să scoată Gărzile Revoluționare iraniene de pe lista sa de organizații teroriste.

Iranul s-a angajat, în 2015, să renunțe la activitățile de îmbogățire a uraniului, un pas important pentru dezvoltarea de arme nucleare, în schimb relaxării sancțiunilor extrem de dure impuse economiei țării. Guvernul de la Teheran susține că intenționează să folosească puterea nucleară doar pentru scopuri pașnice.

Designerul Demna Gvasalia de la brandul exclusivist Balenciaga este cunoscut pentru creațiile sale vestimentare de lux, dar și pentru unele prin care pare că își bate joc de amatorii de extravaganțe.

Economie 2023-11-18 14:30:26

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat, miercuri, Statele Unite că inflamează Orientul Mijlociu prin trimiterea unui grup de portavioane în regiune, declarând că sunt necesare „soluţii de compromis” şi și-a exprimat speranţa că va prevala bunul simţ, relatează Reuters.

Economie 2023-10-11 16:51:43

Rușii au atacat cu drone în timpul nopții porturile de la Ismail și Reni, în apropierea graniței dintre Ucraina și România, a anunțat Ministerul Apărării Naționale. Locuitorii din Tulcea și Galați au primit în timpul nopții trei mesaje RO-Alert în care erau anunțați că este posibil să cadă obiecte din spațiul aerian.România a notificat NATO, care a decis să ridice de la sol avioane de luptă F-16 turcești de la Fetești. Avioanele de luptă au patrulat spațiul aerian al ţării noastre. Nicio dronă nu a ajuns în România, a anunțat MApN. Șase ore a durat alarma de atac aerian. Localnicii au scris pe rețelele sociale că au fost treziţi din somn de explozii puternice, iar casele se zguduiau ca la cutremur. 

Economie 2024-02-10 11:28:40

Meteorologii au emis luni o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în zone din 15 județe din țară. Avertizarea este în vigoare luni între orele 12.00 și 21.00.

Economie 2023-05-22 10:22:30

O mamă din Kentucky a descoperit că fiul ei de 8 ani a cheltuit 4.200 de dolari, comandând 70.000 de acadele de pe telefonul ei. Băiatul voia să organizeze un carnaval pentru prietenii lui, relatează The Guardian.

Economie 2025-05-10 16:48:11

Roboții umanoizi învață tot felul de sarcini ușoare, pot merge, iar acum se antrenează pentru a zbura. iRonCub este un robot umanoid care este învățat să zboare și este primul din lume care a fost testat într-un tunel de vânt. Cercetătorii de la Institutul Italian de Tehnologie vor să îl facă să efectueze operațiuni de căutare și salvare în locații prea periculoase sau inaccesibile pentru oameni.

Economie 2024-09-08 23:15:43

Coreea de Nord s-a angajat, duminică, „să suspende” lansarea spre Coreea de Sud de baloane pline cu deşeuri, de la mucuri de ţigară la excremente de animale, după ce a lansat câteva sute în cursul ultimelor zile. „Vom suspenda temporar dispersia de deşeuri de hârtie dincolo de frontieră”, a anunţat agenţia oficială nord-coreeană KCNA, susținând și că această „contramăsură” a fost eficientă.

Economie 2024-06-02 20:19:46

Cel puțin 10 persoane au fost rănite luni când o explozie a zguduit silozurile de cereale din apropierea portului Derince, în vestul Turciei. O anchetă a fost lansată pentru a afla cauza exploziei, a declarat guvernatorul din Kocaeli, Seddar Yavuz, potrivit Reuters.

Economie 2023-08-08 10:14:12