• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-16 00:03:09
  • Sursa:
Iranul si Rusia „isi amplifica cooperarea militara fara precedent”, avertizeaza SUA: Teheranul i-a livrat lui Putin peste 400 de drone Imagine

Iranul şi Rusia „sunt pe cale să îşi amplifice cooperarea militară fără precedent”, a afirmat, luni, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliul de Securitate Națională al guvernului american.

„Folosim instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a denunţa şi a perturba aceste activităţi şi suntem pregătiţi să facem mai mult”, a declarat el.

El a adăugat că Statele Unite vor anunţa noi sancţiuni în următoarele zile împotriva unor entităţi sau persoane implicate în aceste tranzacţii între cele două ţări.

„Este un parteneriat militar complet care este dăunător pentru Ucraina, pentru Orientul Mijlociu şi pentru comunitatea internaţională”, a acuzat el în cursul unei întrevederi cu mai mulţi jurnalişti.

„Continuă contactele între Iran şi Rusia cu privire la vânzarea de armament mai sofisticat, în special de drone mai perfecţionate”, a precizat purtătorul de cuvânt, estimând că, din august, Iranul a livrat Rusiei peste 400 de drone, în principal de tip Shahed.

În schimb, Statele Unite „nu au detectat nicio mişcare” legată de eventuala livrare către armata rusă de rachete balistice iraniene.

În sens contrar, în ceea ce priveşte ajutorul militar care merge din Rusia către Iran, SUA a făcut cunoscut că Iranul, pe lângă avioane de luptă ruseşti, „căută să cumpere alte echipamente militare, printre care elicoptere de atac, radare şi avionul de antrenament cu reacţie Yak-130”.

„Iranul caută să achiziţioneze echipament militar de câteva miliarde de dolari în total de la Rusia”, a subliniat el.

Guvernul american intenţionează să anunţe în curând noi măsuri „pentru a ajuta guvernele şi companiile să înţeleagă mai bine riscurile prezentate de programul iranian de drone şi practicile ilegale ale Iranului pentru a-şi procura componentele necesare”, a explicat John Kirby.

Scopul, în opinia sa, este de a încuraja luarea de măsuri pentru ca aceleaşi guverne şi companii să nu contribuie „din neatenţie” la fabricarea de drone iraniene.

Dmitri Medvedev a cerut, sâmbătă, ruperea relațiilor diplomatice ale Poloniei cu Rusia, acuzând că la putere la Varșovia „sunt doar rusofobi”, iar Ucraina „este plină de mercenari polonezi care ar exterminați ca niște șobolani împuțiți”.

Economie 2023-04-30 08:37:11

ACTUALIZARE 13.00 Focar de râie la azilul groazei din Mureș. Trei din cele 4 persoane preluate din căminul în care erau ținute în beci au scabie, o boală extrem de contagioasă. Printre ele se numără și fata malnutrită, care se află internată la Spitalul Universitar.

Economie 2023-07-29 13:03:39

Liderii Coaliției au împărțit în ultima ședință banii de investiții din PNRR și alte surse astfel: 50% pentru localitățile conduse de PSD, 40% pentru PNL și 10% pentru UDMR, au declarat pentru Digi24.ro mai multe surse participante la discuție. 

Economie 2023-01-16 13:43:19

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a cerut guvernelor din regiunea în care operează să regândească măsurile de sprijin, avertizând că sprijinirea firmelor „zombi” ar putea avea un efect de domino asupra afacerilor viabile, transmite Reuters.

Economie 2022-11-22 11:17:37

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a făcut miercuri noi numiri la conducerea „operaţiunii militare speciale” din Ucraina, informează Reuters şi TASS.

Economie 2023-01-17 16:30:22

Numărul persoanelor care aderă la mişcarea extremistă Reichsbürger („Cetățenii Reichului”) este în creştere, a avertizat ministrul german de Interne, Nancy Faeser, într-un interviu apărut în ediţia de duminică a cotidianului Bild. Liderul mișcării, prințul Heinrich XIII, a fost arestat alături de alți peste 20 de membri pentru o tentativă de lovitură de stat armată, în urma căreia voiau să ocupe clădirea Parlamentului și să preia puterea.

Economie 2022-12-11 19:05:01

Doi foști luptători ai companiei militare private ruse Wagner, capturați de forțele ucrainene la finalul anului trecut, au povestit despre experiențele lor pe câmpul de luptă din estul Ucrainei. Potrivit acestora, soldații care se revoltau erau împușcați pe loc de proprii comandanți, relatează CNN.

Economie 2023-02-12 14:44:46

Un elefant a oprit și răsturnat o camionetă pe o șosea din districtul Tha Takiap, provincia Chachoengsao (Thailanda), scrie presa locală.

Economie 2023-03-06 12:50:21