• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-04 21:59:56
  • Sursa:
Iranul neaga ca a desfiintat politia moravurilor. Legea hijabului ar putea fi revizuita Imagine

Procurorul general al Iranului, Mohammad Jafar Montazeri, a declarat joi că Parlamentul și sistemul judiciar lucrează la revizuirea legii care obligă purtarea hijabului, potrivit publicației pro-reformă Entekhab, relatează CNN. În acest timp, presa de stat din Iran spune că „niciun oficial al Republicii Islamice nu a spus că poliția moravurilor a fost dizolvată”, și că declarațiile anterioare ale oficialului de la Teheran cu privire la acest subiect au fost „interpretate” de mass-media străină.

Montazeri ar fi fost citat când s-a referit la „abolirea” temutei poliții a moravurilor, dar presa de stat iraniană spune că a fost o neînțelegere, o „încercare de interpretare” a presei străine.

Purtarea hijabului în public este în prezent obligatorie pentru femeile din Iran, în conformitate cu legea islamică strictă, care este aplicată de așa-numita poliție a moralității. Legea este puternic contestată la nivel național, după ce Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, a murit în custodia poliției după ce a fost reținută pentru că nu a purtat hijab-ul corespunzător.

După moartea tinerei, țara a fost cuprinsă de un val de proteste în masă, oamenii arătându-și nemulțumirea față de regim. Autoritățile au declanșat o represiune violentă împotriva demonstranților, 200 de oameni fiind uciși în protestele anti-regim.

Într-o investigație recentă a CNN, a fost dezvăluită violența sexuală împotriva protestatarilor, inclusiv a băieților, în centrele de detenție din Iran.

Cu privire la legea hijabului, Montazeri a spus: „Știm că simțiți o tulburare când vedeți femei fără hijab în orașe, credeți că oficialii nu fac nimic în această privință? Ca cineva care este în mijlocul acestei probleme, vă spun că atât parlamentul, cât și justiția lucrează. De exemplu, chiar ieri am avut o ședință cu Comisia de Cultură a Parlamentuluim și veți vedea rezultatele într-o săptămână sau două”, a declarat acesta, citat de ISNA, agenția de știri a statului.

Citiți și:Peste 200 de iranieni au fost uciși la protestele anti-regim, conform unui bilanț al autorităților

Deocamdată nu se știe nimic despre modificările care ar putea fi aduse legii, care a intrat în vigoare după Revoluția Islamică din 1979.

Întrebat de jurnaliști dacă poliția voravurilor a fost desființată, Montazeri a fost citat când a declarat că „poliția moravurilor nu are nimic de-a face cu sistemul judiciar. A fost desființată din același loc în care a fost înființată. Desigur, justiția va continua să monitorizeze comportamentul societății”.Televiziunea de stat în limba arabă Al-Alam a susținut că mass-media străină descrie comentariile lui Montazeri drept „o retragere a Republicii Islamice din poziția sa față de hijab și moralitatea religioasă, ca urmare a protestelor”, dar că tot ceea ce ar putea fi înțeles din comentariile sale a fost că poliția moravurilor nu avea legătură directă cu sistemul judiciar.

„Dar niciun oficial al Republicii Islamice Iran nu a spus că poliția moravurilor a fost dizolvată”, a transmis Al-Alam duminică după-amiază.

„Unele mass-media străine au încercat să interpreteze aceste cuvinte ale procurorului general, ca fiind un pas înapoi al Republicii Islamice în problema hijabului, susținând că aceasta se datorează revoltelor recente”.

ANM a transmis, marți, estimările meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 06 noiembrie - 04 decembrie. Potrivit specialiștilor, pe tot parcursul perioadei sunt așteptate temperaturi mai ridicate decât cele normale.

Economie 2023-11-07 08:46:39

Nicușor Dan, primarul Capitalei, a anunțat la Digi FM că nu se va renunța la subvenția la gigacalorie pentru bucureșteni, însă există riscul ca oamenii să plătească mai mult pentru căldură din această toamnă.

Economie 2024-09-21 12:43:15

2022 a fost un an greu, dar social-democraţii s-au străduit „în fiecare clipă” să răspundă tuturor provocărilor şi au luat măsuri astfel încât economia să reziste „în faţa ameninţărilor”, afirmă preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, într-un mesaj de sfârșit de an.

Economie 2022-12-31 16:10:08

Judecătoria Sectorului 6 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat în vârstă de 52 de ani, care s-a urcat băut şi drogat la volan şi a accidentat mortal un motociclist pe o stradă din Drumul Taberei din Bucureşti.

Economie 2023-10-14 12:01:02

Muzica poate ajuta la reducerea suferinţei bebelușilor în timpul procedurilor dureroase, cum ar fi o injecție, potrivit unui nou studiu. De asemenea, cercetări recente au sugerat că aceştia resimt durerea la fel ca adulţii, scrie The Guardian.

Economie 2023-09-04 08:00:23

Autoritatea pentru concurenţă din Ungaria a aplicat Wizz Air o amendă de 770.000 de euro pentru comunicare înșelătoare, a anunţat sâmbătă instituţia pe site-ul său, transmite Reuters, potrivit News.ro. Instituția ungară a precizată că această companie aeriană a păcălit clienții să cumpere bilete mai scumpe.

Economie 2024-08-04 09:59:26

Marea Britanie va majora cheltuielile militare cu peste un miliard de lire pentru a evita reducerea acestora în termeni reali din cauza inflaţiei în următorii doi ani, scrie sâmbătă cotidianul The Telegraph, potrivit Reuters.

Economie 2022-12-24 14:38:27

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a avut o întrevedere cu secretarul american pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, pentru a discuta demersurile comune pe care statele noastre le vor întreprinde în perioada următoare în vederea accesului României în Programul Visa Waiver. Ambasada precizează că oficialul american a anunţat că România a făcut „progrese semnificative” în vederea accesului în Program.

Economie 2023-07-19 12:40:41