Fuad Shukr, liderul militar al Hezbollah, a fost ucis marţi seara într-un raid aerian israelian împotriva unei clădiri din suburbiile de sud ale Beirutului care a provocat moartea altor şase persoane, inclusiv cinci civili.
Într-un discurs susţinut joi, liderul partidului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a promis că va răspunde acestei „agresiuni” împotriva bastionului Hezbollah din capitala libaneză, stârnind temeri cu privire la o nouă escaladare.
După această lovitură, „ne aşteptăm ca Hezbollah să aleagă mai multe ţinte şi (să lovească) în profunzime (Israelul)”, a declarat sâmbătă reprezentanţa Iranului la ONU, citată de agenţia oficială Irna.
Hezbollahul şiit, un aliat al grupării islamiste palestiniene Hamas şi susţinut de Iran, a avut aproape zilnic schimburi de focuri cu armata israeliană de-a lungul graniţei israeliano-libaneze de la începutul războiului din Fâşia Gaza pe 7 octombrie, declanşat de atacul fără precedent al Hamas asupra Israelului.
„Hezbollah şi regimul (israelian) au observat anumite linii pe care atacul (de marţi seara) le-a depăşit”, a spus reprezentanţa iraniană.
De acum înainte, mişcarea libaneză „nu îşi va mai limita răspunsul la ţinte militare”, a adăugat ea.
Iranul şi Hamasul au acuzat, de asemenea, Israelul de asasinarea, miercuri, la Teheran, a liderului politic al mişcării islamiste palestiniene, Ismail Haniyeh, şi au promis că vor riposta.
