• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-25 15:01:04
  • Sursa:
Iranul a invins Tara Galilor la Cupa Mondiala 2022. Cele doua goluri au fost date in prelungiri Imagine

Selecţionata Iranului a reuşit o victorie dramatică în faţa Ţării Galilor, cu scorul de 2-0 (0-0), vineri, pe Ahmad Bin Ali Stadium din Ar-Rayyan, în Grupa B a Cupei Mondiale 2022 din Qatar, prin două goluri marcate în minutele de prelungiri.Iranul, cu cinci schimbări în formula de start faţă de meciul catastrofal cu Anglia (2-6), a părut o altă echipă în sensul propriu al cuvântului. Echipa antrenată Carlos Queiroz a jucat mult mai ofensiv, a fost mai periculoasă şi curajul său a fost răsplătit pe final, prin golurile marcate de Roozbeh Cheshmi (90+8) şi Ramin Rezaeian (90+11), după ce portarul galez a fost eliminat.Galezii au avut o primă repriză mai bună şi au ratat o mare ocazie în min. 12, când Moore a reluat din 6 metri în portarul Hosseini, la centrarea lui Roberts.Iranul a marcat în min. 16, după o minge greşită de Roberts, dar golul lui Gholizadeh a fost corect anulat pentru ofsaid.Azmoun a fost imprecis de două ori (23, 45+2), apoi Taremi a luftat din careu, iar şutul lui Gholizadeh a fost blocat (45+4), portarul Hennessey reţinând şutul de la distanţă al lui Noorollahi (45+5).Team Melli a început în forţă repriza secundă, dar Azmoun a nimerit bara (51), pe un contraatac. Un minut mai târziu, Gholizadeh a tras din marginea careului şi a ţintit şi el bara, după care Azmoun a reluat în portar.Ţara Galilor a replicat printr-o oportunitate cu un grad de periculozitate mai mic, Moore (53) reluând cu capul peste poartă la centrarea lui Bale.Iranul a continuat să aibă contre tăioase, iar Ezatolahi (73) a şutat de la 17 metri, însă Hennessey a fost din nou salvator.''Dragonii'' au trecut pe lângă deschiderea scorului în min. 84, când şutul lui Davies de la 16 metri a fost deturnat în corner de portarul Hosseini.La un nou contraatac iranian (84), portarul Hennessey a ieşit hazardat şi s-a ciocnit de Taremi. Henessey a primit iniţial doar cartonaş galben, dar portarul galez a devenit primul jucător eliminat la CM 2022, după ce arbitrul Escobar a revăzut reluarea fazei.În superioritate, Iranul a reuşit să facă diferenţa în ultimele minute de joc. După ce şutul lui Torabi a ocolit de puţin poarta (88), când nimeni nu mai spera, rezerva Cheshmi a găsit colţul porţii lui Ward cu un şut de la 20 de metri (90+8). Galezii au căutat egalarea cu disperare şi au fost surprinşi pe contraatac (90+11), fundaşul Rezaeian înscriind din pasa lui Taremi.Iranul nu a trecut niciodată de faza grupelor la Cupa Mondială şi avea o singură victorie în precedentele sale 11 partide, 1-0 cu Marocul, în urmă cu patru ani.Singurul meci anterior dintre Ţara Galilor şi Iran s-a încheiat cu victoria ''dragonilor'' cu 1-0, într-un meci amical jucat în 1978.În celălalt meci al grupei programat vineri, Anglia întâlneşte echipa Statelor Unite.Marţi 29 noiembrie vor avea loc ultimele meciuri din grupă, Ţara Galilor - Anglia (Ahmad Bin Ali Stadium - Ar-Rayyan, 21:00) şi Iran - SUA (Al Thumama Stadium - Doha, 21:00).Ţara Galilor - Iran 0-2 (0-0)

Au marcat: Roozbeh Cheshmi (90+8), Ramin Rezaeian (90+11).Ar-Rayyan, Ahmad Bin Ali Stadium: 40.875 spectatoriCupa Mondială 2022 - Grupa BAu evoluat echipele:

Ţara Galilor: 1. Wayne Hennessey - 5. Christopher Mepham, 6. Joseph Rodon, 4. Benjamin Davies - 14. Connor Roberts (20. Daniel James, 57), 10. Aaron Ramsey (12. Daniel Ward, 87), 15. Ethan Ampadu (7. Joseph Allen, 77), 8. Harry Wilson (9. Brennan Johnson, 58), 3. Neco Williams - 11. Gareth Bale (căpitan), 13. Kieffer Moore. Selecţioner: Robert Page.Rezerve neutilizate: 21. Adam Davies - 2. Christopher Gunter, 16. Joseff Morrell, 17. Thomas Lockyer, 24. Benjamin Cabango, 25. Rubin Colwill, 18. Jonathan Williams, 22. Benjamin Sorba Thomas, 23. Dylan Levitt, 26. Matthew Smith, 19. Thomas Harris.

Iran: 24. Seyedhossein Hosseini - 23. Ramin Rezaeian, 8. Morteza Pouraliganji, 19. Seyedmajid Hosseini, 5. Milad Mohammadi - 17. Ali Gholizadeh (7. Alireza Jahanbakhsh, 77), 21. Ahmad Noorollahi (15. Roozbeh Cheshmi, 78), 6. Saeid Ezatolahi (18. Ali Karimi, 83), 3. Ehsan Haji Safi (căpitan; 16. Mahdi Torabi, 76) - 20. Sardar Azmoun (10. Karim Ansarifard, 68), 9. Mehdi Taremi. Selecţioner: Carlos Queiroz.Rezerve neutilizate: 12. Seyed Niazmand, 22. Amir Abedzadeh - 2. Sadegh Moharrami, 4. Shoja Khalilzadeh, 13. Mohammadhossein Kanani, 25. Seyedabolfazl Jalali, 11. Vahid Amiri, 14. Seyed Ghoddoos.Arbitru: Mario Alberto Escobar Toca (Guatemala); arbitri asistenţi: Caleb Wales (Trinidad-Tobago), Juan Carlos Mora (Costa Rica); al patrulea oficial: Maguette Ndiaye (Senegal)Cartonaşe galbene: Rodon (45+3), Rezaeian (90+5), Jahanbakhsh (90+5).Cartonaş roşu: Hennessey (86).

Klaus Iohannis a participat în perioada 14-15 decembrie, la reuniunea Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. În cadrul reuniunii, șefii de stat și de guvern s-au axat pe teme complexe, cu mize majore pentru Uniune, pentru statele membre, inclusiv pentru România și cetățenii săi. Acestea au vizat extinderea UE, revizuirea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, sprijinul pentru Ucraina, situația din Orientul Mijlociu, securitatea și apărarea, migrația, precum și viitoarea Agendă Strategică a UE.

Economie 2023-12-15 19:11:56

Dezvoltarea imobiliară a Bucureștiul aduce cu sine potențialul de a face din capitala României o atracție pentru investitori străini, pentru branduri de renume, iar asta va insemna beneficii uriașe pentru economia locală. 

Economie 2024-10-03 12:59:02

Natalia Intotero, ministrul Familiei, a declarat la Digi24, că a vorbit joi cu copiii orfani din centrul DGASPC Giurgiu până aproape de miezul nopții. Aceștia i s-au plâns că mâncarea pregătită nu este gustoasă, că li se vorbește urât, iar psihologul centrului îi vizitează foarte rar. "Angajații spuneau că psihologul vine foarte des, copiii spuneau că nu au mai văzut psihologul de două luni", a precizat Intotero, care a solicitat Autorității Naționale pentru Protecția Copilului să ceară fiecărei Direcții de Asistență a Copilului să facă un calendar cu prezența psihologilor în centre și programul de lucru, "astfel încât, să ajungem și pe vizite necontrolate, să vedem dacă acești psihologi sunt prezenți la ora și data stabilite". Ministrul a mai spus că "este regretabil că trebuie să facem pe polițistul".

Economie 2023-10-06 22:26:32

În sprijinul misiunii sale de a construi un viitor fără fum și pentru a-i sărbători pe cei peste 30 de milioane de utilizatori ai sistemului de încălzire a tutunului numărul 1 din lume pentru fumătorii adulți, Philip Morris Romania prezintă inițiativa globală IQOS Together X. Aceasta evidențiază alegerea făcută de milioane de utilizatori IQOS din întreaga lume — aceea de a renunța la țigări și de a trece la alternative mai puțin nocive la continuarea fumatului. Inițiativa s-a dezvoltat pe piețele din întreaga lume în ultimele 6 luni, culminând cu un eveniment global în Tokyo, pe 19 noiembrie 2024.

Economie 2024-10-30 14:19:30

Un tânăr de 26 de ani din Focșani a fost amendat cu peste 3.200 de lei și a rămas fără permis pentru 30 de zile, după ce a fost surprins în timp ce făcea drifturi într-un sens giratoriu din zona unui supermarket.

Economie 2025-04-03 08:51:52

Dan Diaconescu rămâne sub control judiciar, a decis, miercuri, Tribunalul Constanţa. Decizia instanţei este definitivă. Cu doar o zi în urmă, Judecătoria Constanța hotărâse ridicarea măsurii controlului judiciar în cazul lui Diaconescu, trimis în judecată pentru act sexual cu un minor şi folosire a prostituţiei infantile în formă continuată, însă hotărârea nu era definitivă.

Economie 2023-08-09 17:33:01

Un american instalat în Irak de doi ani a fost împuşcat luni seara în centrul Bagdadului, relatează AFP, citând surse de securitate irakiene, care nu au avansat deocamdată nicio ipoteză cu privire la mobilul acestei crime.

Economie 2022-11-07 21:57:55

Traficul feroviar între Craiova şi Caracal a fost reluat sâmbătă, însă în zona staţiei CF Leu acesta se desfăşoară pe un singur fir de circulaţie, deoarece încă au loc intervenţii în zona deraierii.

Economie 2024-01-20 12:14:22