• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-01 18:04:00
  • Sursa:
Iranul a decretat doua zile libere din cauza unui val de caldura „fara precedent” Imagine

Iranul a decretat marţi două zile libere pentru angajaţii din administraţia publică şi din bănci din cauza unui val de căldură fără precedent, în cadrul căruia temperaturile vor depăşi pragul de 40 de grade Celsius în zilele următoare, a anunţat agenţia de presă Irna, citată de AFP și Agerpres.

"Guvernul a acceptat propunerea Ministerului Sănătăţii de a declara libere zilele de miercuri şi joi în toată ţara pentru a proteja sănătatea publică", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Teheran, Ali Bahadori Jahromi.

Potrivit agenţiei Irna, această decizie a avut la bază valul de căldură "fără precedent" care s-a instalat în Iran.

Ministerul Sănătăţii le-a cerut iranienilor să rămână în locuinţele lor între orele locale 10:00 şi 16:00. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Pedram Pakain, numărul cazurilor de insolaţie semnalate în ultimele zile este "alarmant".

Începând din luna iunie, Iranul a modificat programul de lucru al funcţionarilor publici, pentru a le permite să îşi înceapă activitatea mai devreme în cursul dimineţii şi, totodată, pentru a economisi energia electrică.

Provincia Sistan-Baluchestan, situată în sud-estul Iranului, face parte dintre regiunile care suferă cel mai mult din cauza valului de căldură, cu peste 1.000 de persoane spitalizate în ultimele zile din cauza unor probleme asociate cu creşterea temperaturilor şi cu apariţia unor nori de praf, potrivit agenţiei Irna.

Această regiune se confruntă de mai multă vreme şi cu întreruperi ale alimentării cu apă. Luni, mai multe persoane au protestat faţă de scăderea debitului de apă curentă din cauza unui baraj amenajat în amonte, în Afganistan, a raportat agenţia Tasnim.

Iranul, care are o populaţie de peste 85 de milioane de locuitori, este una dintre cele mai vulnerabile ţări în faţa efectelor provocate de schimbările climatice.

La fel ca şi alte state din aceeaşi regiune, Iranul înregistrează de mulţi ani episoade de secetă şi de valuri de căldură, care ar trebui să se accentueze în perioada următoare din cauza încălzirii climei. Iranul se confruntă cu regularitate şi cu inundaţii, devenite tot mai devastatoare atunci când ploile torenţiale se abat asupra unor terenuri extrem de uscate.

Imagine nouă, impresionantă, cu Galaxia Fantomă. Fotografia este o combinație a datelor primite de la telescoapele Hubble și James Webb. În fotografie se vede o spirală aflată la 32 de milioane de ani lumină distanță de Pământ, relatează CNN.

Economie 2022-08-31 08:00:45

Armata rusă a defilat și în acest an cu doar un tanc în Piața Roșie, la parada militară de 9 mai, sărbătoare națională în Rusia în care e celebrată Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste din cel De-al Doilea Război Mondial. Tancul scos la defilare a fost practic același model de T-34 prezent la parada de anul trecut.

Economie 2024-05-09 12:42:14

Contracțiile false pot apărea în al treilea trimestru de sarcină fără să ducă însă la dilatarea colului și expulzarea fătului. Cum le deosebim de travaliul propriu-zis și ce trebuie să facă femeia gravidă în această situație aflăm de la Dr. Ana Chioveanu, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Economie 2024-12-24 11:23:17

Un juriu din Dakota de Nord a găsit Greenpeace vinovată de defăimare și conspirație civilă și a ordonat organizației de mediu să plătească sute de milioane de dolari în daune unei companii petroliere din Texas, informeză BBC.

Economie 2025-03-20 00:10:18

Iranul a cerut duminică guvernului francez „să pună capăt tratamentului violent” la adresa populaţiei sale şi să „dea dovadă de reţinere” în criza provocată de moartea unui tânăr ucise un poliţist, informează AFP, preluată de Agerpres. 

Economie 2023-07-02 14:22:13

Fostul fotbalist Dănuț Lupu a ieșit miercuri seara din închisoare. El a fost eliberat după ce Tribunalul Bucureşti a dispus eliberarea condiţionată. Lupu executa la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 7 luni şi 10 zile de închisoare, primită după ce a fost prins de două ori conducând fără permis.

Economie 2024-04-03 23:44:39

O femeie din judeţul Mureş a reclamat la Poliţie că a fost înşelată cu 10.000 de euro, după ce a fost contactată de o persoană care s-a recomandat drept cadru medical şi care i-a spus că fiica sa a avut un accident şi trebuie dusă de urgenţă la spital cu elicopterul. Este al doilea astfel de caz înregistrat în Mureş în ultimele ore, după ce o altă bătrână a sesizat că a dat 10.000 unui necunoscut, care i-a spus că nepoata sa a fost implicată într-un accident.

Economie 2023-06-17 18:02:30

Doi opozanţi în exil ai lui Vladimir Putin, fostul campion la şah Garry Kasparov şi fostul oligarh Mihail Hodorkovski, au fost desemnaţi vineri drept „agenţi ai străinătăţii” în Rusia, a informat Ministerul rus de Justiţie, notează AFP.

Economie 2022-05-21 00:03:26