Tensiunile ridicate și ciocnirile intermitente dintre Iran și Israel au atras atenția asupra capacităților flotelor de avioane de luptă ale celor două țări, care sunt printre cele mai mari din Orientul Mijlociu, cu 17 și, respectiv, 14 escadrile.
Este de remarcat faptul că ambele țări se bazează foarte mult pe avioane de luptă din epoca Războiului Rece, aproape toate avioanele de luptă ale Iranului fiind achiziționate înainte de dezintegrarea Uniunii Sovietice, în timp ce, în afară de o escadrilă și jumătate de F-35, întreaga flotă a Israelului este formată din variante mai vechi de F-15 și F-16 care sunt departe de a fi de ultimă generație, comentează MilitaryWatchMagazine.
F-15 joacă un rol deosebit de important în planurile israeliene de atac asupra Iranului datorită razei sale de acțiune, care îl face singurul avion capabil să opereze la mare adâncime în spațiul aerian al țării fără a se baza pe realimentare aeriană.
De asemenea, F-15 transportă o încărcătură de arme mult mai mare decât orice alt avion de vânătoare occidental, ceea ce este vital pentru capacitatea Israelului de a distruge instalații fortificate folosind cantități mari de bombe de tip buncăr. Importanța avionului de vânătoare a alimentat speculațiile privind rezultatul unor potențiale ciocniri cu MiG-29, cea mai modernă clasă de avioane de vânătoare ale Iranului.
În ciuda importanței sale pentru forțele aeriene israeliene, flota israeliană de F-15 este de departe cea mai veche și mai puțin capabilă din lume. Israelul este singurul operator al variantei F-15A/B de la mijlocul anilor 1970, desfășurând 14 astfel de aeronave, alături de 36 de F-15C/D puțin mai noi, dar în mare parte depășite.
De departe, cea mai capabilă variantă F-15, F-15I, este utilizată într-o singură escadrilă de 25 de avioane de vânătoare, deși acestea sunt încă relativ învechite și datează din anii 1990 - capacitățile lor fiind cu mult depășite de avioanele F-15 utilizate în flotele Statelor Unite, Coreei de Sud, Singapore și ale altor operatori importanți de F-15.
Vechimea flotei F-15 a redus în mod semnificativ ratele de disponibilitate și a crescut costurile operaționale, lăsând în același timp vechile radare cu scanare mecanică foarte vulnerabile la bruiaj. Cu toate acestea, avioanele de vânătoare s-au dovedit utile pentru lovituri împotriva teritoriilor cu o apărare aeriană limitată, precum Yemen și sudul Libanului.
F-15 a fost primul avion de vânătoare din generația a patra care a intrat în serviciu în cadrul unei forțe aeriene occidentale, iar Uniunea Sovietică a răspuns la operaționalizarea sa în 1975 prin dezvoltarea accelerată a avioanelor de vânătoare MiG-29 și Su-27.
Avioanele de vânătoare cu greutate medie și mare au oferit țării o combinație înalt-jos și, în timp ce Su-27, testat în anii 1990, s-a dovedit a fi mult mai capabil decât F-15 în lupta aer-aer, MiG-29, ca aeronavă mult mai mică, s-a confruntat cu o serie de dezavantaje în fața celui mai bun avion de vânătoare al Forțelor Aeriene ale SUA din acea perioadă.
Deși Iranul ar fi intenționat să achiziționeze avioane Su-27 în anii 1990, dezintegrarea Uniunii Sovietice a determinat Rusia post-sovietică să înceteze livrările de arme către această țară din cauza presiunilor occidentale. Cu toate acestea, înainte de dezintegrarea URSS, Moscova a furnizat țării două escadrile de MiG-29, care au desfășurat împreună aproximativ 35 de avioane de vânătoare, acestea rămânând cele mai moderne avioane de vânătoare de proveniență străină din flota țării.
Citește și: Rusia a oprit producția de avioane de luptă stealth Suhoi SU-57
Deși atât F-15, cât și MiG-29 sunt încă în producție în prezent, nici Israelul, nici Iranul nu utilizează variante ale aeronavelor din secolul XXI, ambele țări bazându-se pe modele învechite, cu unele modernizări interne modeste. Flota F-15 a Israelului este de departe cea mai veche din lume, în timp ce Iranul a început să primească MiG-29 la aproape 15 ani după ce Israelul a primit F-15.
Israelul continuă să opereze F-15 datorită razei sale de acțiune și încărcăturii utile deosebit de ridicate pentru un avion occidental, în ciuda vârstei sale, în timp ce Iranul continuă să opereze MiG-29 din cauza incapacității sale, în principal din motive politice, de a le înlocui cu avioane de luptă mai moderne. Atunci când se compară performanțele celor două, F-15 israeliene se mândresc cu viteze și plafoane de zbor mai mari și cu radare mai mari și mai puternice, precum și cu capacitatea de a lansa până la opt rachete aer-aer.
MiG-29-urile iraniene, deși pot lansa doar șase rachete, folosesc modele de rachete mult mai moderne decât majoritatea F-15-urilor israeliene și beneficiază de un raport împingere/greutate și de niveluri de manevrabilitate mult mai ridicate, în special la viteze mici. MiG-29 utilizează, de asemenea, un sistem de căutare și urmărire în infraroșu ca senzor secundar - o caracteristică pe care nu o are nicio clasă de avioane de luptă israeliene, cu excepția noilor F-35. Astfel de sisteme permit avioanelor de vânătoare să mențină conștientizarea situației și să atace țintele fără a emite o semnătură radar și sunt deosebit de valoroase pentru avioanele de vânătoare mai vechi care utilizează radare cu matrice cu scanare mecanică care sunt foarte predispuse la bruiaj.
Cel mai semnificativ avantaj cu care se poate mândri oricare dintre cele două avioane de luptă într-un angajament aer-aer rămâne integrarea de către MiG-29 a vizorului montat pe cască și a rachetelor aer-aer R-73 cu vizibilitate mare, care permite avionului să atace ținte aflate la unghiuri extreme fără a îndrepta avionul de luptă spre țintă. Această capacitate a fost testată pentru prima dată de NATO în anii 1990, când au fost obținute MiG-29 est-germane, și s-a dovedit a oferi un avantaj covârșitor în lupta la distanță vizuală față de toate clasele de avioane de luptă occidentale - ceea ce a determinat Statele Unite să dezvolte racheta AIM-9X. AIM-9X a intrat în serviciu la mijlocul anilor 2000 și, deși cele mai recente variante ale rachetei sunt net superioare rachetei R-73, niciuna nu a fost integrată pe F-15-urile israeliene.
Deși cea mai recentă rachetă israeliană Python 5 cu rază scurtă de acțiune este considerată aproape la fel de capabilă ca ultimele variante AIM-9X și poate fi integrată pe avioanele de luptă F-35, nu se știe ca rachetele să fi fost utilizate de avioanele sale F-15, ceea ce ar necesita echiparea avioanelor învechite cu o nouă avionică, inclusiv cu vizoare montate pe cască. Având în vedere că F-15 israeliene folosesc rachete mai vechi, care trebuie să se îndrepte spre MiG-29 iraniene pentru a trage asupra lor, piloții care pilotează avioanele de fabricație sovietică au un avantaj major, care se adaugă manevrabilității deja mult superioare a MiG-29.
Un factor important în favoarea Israelului pe termen lung este faptul că, deși avioanele sale F-15 sunt în mare parte învechite, acestea urmează să fie înlocuite cu derivate moderne ale noii variante F-15EX, care sunt covârșitor superioare în toate aspectele legate de performanțele lor. F-15EX este considerat cel mai capabil avion de vânătoare de generația a patra din lume, în afara Chinei, și ar oferi un avantaj puternic față de orice avion aflat în serviciul Iranului, la orice distanță. În schimb, Iranul nu pare pregătit să își înlocuiască MiG-29 cel puțin pentru următorul deceniu, în ciuda faptului că Rusia a vândut varianta modernă MiG-29M Egiptului și Algeriei. În plus, în timp ce F-15 a primit fonduri considerabile pentru modernizarea sa din partea Forțelor Aeriene ale SUA, Ministerul rus al Apărării a pus un accent scăzut pe MiG-29 - ceea ce înseamnă că chiar și cele mai recente variante se confruntă cu perspective mult mai puțin favorabile față de F-15EX decât variantele din epoca Războiului Rece față de F-15-urile din vremea lor.
În cele din urmă, în timp ce MiG-29-urile iraniene sunt susceptibile de a reprezenta o provocare serioasă pentru F-15-urile israeliene și, mai ales, pentru F-16-urile sale, pe termen lung, Iranul a arătat puțin interes în achiziționarea de noi avioane de luptă, asigurându-se că următoarea generație de F-15-uri israeliene, care urmează să fie livrate la începutul anilor 2030, va păstra un avantaj semnificativ.