• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-08 22:44:24
  • Sursa:
IPS Teodosie ii cere primarului Constantei sa nu demoleze o biserica construita ilegal: „Cel mai infam moment din ultimele decenii” Imagine

ÎPS Teodosie i-a transmis primarului Constanței Vergil Chițac o scrisoare deschisă prin care îl roagă să nu demoleze o biserică construită fără autorizație, pe trotuar. „Ne despart câteva ore de cel mai infam moment din istoria ultimelor decenii, prin care se pare că trebuie să treacă credincioșii din străvechiul Tomis, acela al demolării unei biserici, motiv pentru care mă adresez domniei voastre în numele clerului și al poporului (celor peste trei sute de mii), care prin mila Domnului ne-au fost încredințați spre păstorire”,  începe Arhiepiscopul Tomisului scrisoarea adresată edilului.

„Neamul înseamnă o țesătură sublimă, spirituală între cei adormiți din familiile noastre, sfinții și eroii neamului nostru, cei prezenți, pruncii din pântecele maicilor lor, precum și cei care se vor naște în lumea pe care noi le-o lăsăm. Ce lume lăsăm copiilor noștri distinse domnule primar? Cum va rămâne numele nostru, sau al dumneavoastră în istorie, în calitate de primar și înalt ofițer al armatei, care a jurat să-și dea viața pentru neamul său, dacă vom dezerta? Vă întreb, iubite domnule primar, în calitate de comandant militar, dacă legea v-ar cere, ați îndrepta armele împotriva propriului popor? Nu aș fi îndrăznit să vă adresez o astfel de întrebare dacă nu m-aș afla în această situație în care mă constrângeți să demolez o biserică, să primejduiesc sufletele fiilor duhovnicești, încredințați nouă de Dumnezeu”, se arată în scrisoare.

Arhiepiscopul Tomisului amintește că în această biserică au fost botezați mii de copii și s-au întemeiat mii de familii.

„Socotiți domnia voastră domule primar, ca cel care mi-ați spus că ați fost ales de constănțeni pentru a respecta legea, dacă se cuvine să demolăm noi un Sfânt Altar, unde s-au săvârșit mii de Sfinte Liturghii, unde s-au întemeiat mii de familii prin Taina Cununiei, unde au fost botezați mii de copii, în sfârșit, unde s-au mântuit mii de suflete prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Nu v-am cerut domnule primar să încălcați legea, Doamne ferește!, ci v-am rugat să sprijiniți poporul drept credincios, cei care v-au ales să-i apărați, să mute lăcașul de cult într-o zonă apropiată. Nu s-a găsit un petic de pământ, câteva sute de metri, în orașul nostru pentru a muta Sfântul Altar”, se mai arată în scrisoare.

ÎPS Teodosie spune că numai cineva cu o tumoare sufletească nu ar putea înțelege ethosul poporului din care face parte, frumusețea sufletească, smerenia, dar și dârzenia în credință a poporului român.

„Numai cineva cu o tumoare sufletească nu ar putea înțelege ethosul poporului din care face parte, frumusețea sufletească, smerenia, dar și dârzenia în credință a poporului român. Poate veți spune că credincioșii nu sunt ostași, nu sunt o armată. Eu vă voi răspunde că imnul nostru, care este crezul și identitatea noastră, îndeamnă „preoții cu crucea în frunte, căci oastea e creștină”. Nu pot să fiu încredințat decât de adevărul că și dumneavoastră sunteți creștin, comandant creștin. Veți ordona oastei să tragă în propriul popor? Dacă suntem sinceri până la capăt am prefera să murim decât să dărâmăm o biserică. Ce fărădelege am săvârșit prin sfințirea unui Sfânt Altar, de se cuvine acum să primim o asemenea pedeapsă. Dacă ar fi îndreptată împotriva mea personal această sancțiune, aș primi cu bucurie nedreptatea, dar când pedeapsa este îndreptată împotriva creștinilor, nu se cuvine să întorc obrazul, făcându-mă că nu văd, ci trebuie să îmi pun și viața dacă trebuie pentru Adevăr. Iar, Adevărul domnule primar nu este o idee filosofică, ci este Persoană, adică Hristos”, a mai scris arhiepiscopul Tomisului.

Acesta susține că a acceptat relocarea acestei biserici, în urma promisiunii primarului, potrivit căreia va identifica un teren pe care să fie mutat Sfântul Altar.

„Cuvântul dat nu a fost ținut, însă suntem somați ca în câteva zile să demolăm biserica. Somația este pe cât de injustă pe atât de imorală. A ne ordona să demolăm cu propriile mâini o biserică este mai grav decât dacă vi s-ar cere să capitulați fără luptă. (...) Iubite domnule primar, primiți aceste cuvinte ca pe o smerită rugăciune pe care o înălțăm către Dumnezeu pentru a vă dărui curajul și puterea în inimă de a fi peste vremi și de a nu vă lega numele de o samavolnicie atât de cutremurătoare cum este aceasta de a demola Biserica Izvorul Tămăduirii”, mai susține ÎPS Teodosie.

Primarul Constanţei i-a cerut, în februarie, arhiepiscopului Tomisului să pună în aplicare decizia definitivă a instanţei judecătoreşti privind desfiinţarea lucrărilor de construcţie la imobilul din zona Macul Roşu, construit ilegal pe trotuar, în care funcţionează improvizat un lăcaş de cult.

„Au trecut 10 ani de la construirea ilegală şi fără autorizaţie, pe spaţiul public, pe trotuar, în zona Macul Roşu, a unui imobil în care funcţionează improvizat un lăcaş de cult, biserica 'Izvorul Tămăduirii', numită de către constănţeni 'biserica de pe trotuar'. Instanţa de judecată a decis definitiv 'desfiinţarea, de către Arhiepiscopia Tomisului, a lucrărilor de construcţie realizate fără autorizaţie de construire la imobilul situat în Constanţa, Bulevardul Tomis nr. 322, zona Macul Roşu, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri'. După cum vă este cunoscut, sentinţa a fost pronunţată la 13 decembrie 2021, care este 'data rămânerii definitive a hotărârii', iar termenul de 90 de zile expiră astfel la 14 martie 2022”, i-a transmis primarul Chiţac arhiepiscopului Tomisului.

Respectivul lăcaş de cult este cunoscut printre constănţeni drept "biserica de pe trotuar".

 

Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 pe Richter s-a produs, sâmbătă seara, în Oltenia, judeţul Gorj, informează Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Economie 2023-02-18 20:06:45

Procurorii DNA fac percheziții, joi, la mai multe instituții din Călărași, printre care și Consiliul Județean. Potrivit unor surse Digi24, ar fi vizat președintele CJ, social-democratul Vasile Iliuță.

Economie 2024-03-21 11:24:11

Preşedintele Vladimir Putin a vorbit, marţi, cu liderul militar din Mali despre recenta lovitură de stat din Nigerul vecin, o convorbire ce ar putea provoca îngrijorare în rândul guvernelor occidentale care se tem de creşterea influenţei ruseşti în regiunea Sahel din Africa de Vest, notează Reuters.

Economie 2023-08-15 17:27:18

Rusia va scoate la licitaţie, la 30 octombrie, cu un preţ de pornire de peste 240.000 de euro, apartamentul deţinut de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi de soţia acestuia, Olena Zelenska, în Ialta, în peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014, transmite sâmbătă EFE.

Economie 2023-10-21 13:23:35

Dacă în orașele mari se returnează zilnic zeci de mii de ambalaje cu garanție, în unele localități lucrurile se întâmplă fix pe dos. De exemplu, într-o comună din județul Galați, în luna decembrie, a fost returnat un singur ambalaj de sticlă și 120 de PET-uri, asta în timp ce în tot județul s-au returnat aproximativ 500 de tone de ambalaje.

Economie 2025-01-31 07:00:15

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat joi un decret privind mecanismele speciale de compensare a pagubelor provocate Rusiei de sancţiunile SUA, care prevede confiscarea activelor americane, relatează EFE, preluată de Agerpres.Potrivit Reuters, Rusia va identifica proprietăţile americane, inclusiv titlurile de valoare, care ar putea fi folosite ca despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a unei eventuale confiscări a activelor ruseşti îngheţate în SUA.Măsura vizează acţiunile, participarea la capitalul unor persoane juridice în Rusia şi drepturile de proprietate, potrivit documentului, publicat joi pe portalul de informaţii juridice al guvernului rus.Decretul, care intră în vigoare din momentul publicării sale, reprezintă un răspuns la eforturile Occidentului de a transfera Ucrainei veniturile generate de activele ruseşti îngheţate de la începutul războiului în Ucraina.

Economie 2024-05-23 17:30:35

Parlamentul European a adoptat joi cu o majoritate covârșitoare un raport în care condamnă măsurile luate în Ungaria de guvernul lui Viktor Orban, pe care le consideră contrare mersului democrației. Europarlamentarii constată „un risc clar de încălcare gravă” de către Ungaria a valorilor pe care se bazează Uniunea Europeană. În acest fel, parlamentarii europeni intensifică presiunile pentru a reduce finanțarea UE pentru Budapesta, iar Comisia Europeană este așteptată să recomande în cursul acestei săptămâni suspendarea a miliarde de euro alocate Ungariei din bugetul european pentru 2021-2027 invocând riscuri legate de corupție, scrie Reuters.

Economie 2022-09-15 19:06:13

Guvernatorul democrat al statului Minnesota, Tim Walz, ales de Kamala Harris drept candidat la funcţia de vicepreşedinte în alegerile americane din noiembrie, a lansat marţi un atac frontal la adresa lui Donald Trump, prezentându-l pe candidatul republican la Casa Albă drept un retrograd care „seamănă haos şi diviziune”.

Economie 2024-08-07 08:05:30