• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-12 00:07:28
  • Sursa:
Ionut Stroe, despre posibilitatea ca presedintele Iohannis sa preia sefia Consiliului European: „Sunt foarte multi de daca” Imagine

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă, joi seară, că „sunt foarte mulţi de dacă” pentru a ajunge în situaţia ca preşedintele Klaus Iohannis să preia conducerea Consiliului European. „Ar fi onorant”, susţine Stroe, însă trebuie îndepliniţi foarte mulţi paşi până acolo.

„Sunt foarte mulţi de dacă pentru a ajunge în situaţia de a ocupa această funcţie extrem de importantă în arhitectura europeană. Evident că ar fi onorat şi important pentru România să aibă un reprezentant la acest nivel, dar pentru a se îndeplini acest lucru e nevoie de foarte multe lucruri”, a declarat, joi seară, la Antena 3, Ionuţ Stroe, întrebat fiind despre scenariul ca preşedintele Klaus Iohannis să preia conducerea Consiliului European.

Stroe este de părere că şeful statului „are suficientă recunoaştere, experienţă europeană, expertiză”, dar sunt evoluţii „extrem, extrem de îndepărtate”.

„Eu cred că în acest moment, preşedintele Iohannis, după cel mai lung mandat ca şi preşedinte de de ţară membră UE, are suficientă recunoaştere, experienţă europeană, expertiză pentru a ocupa această funcţie la nivel european (...) Vorbim de evoluţii extrem, extrem de îndepărtate”, a adăugat Stroe, potrivit News.ro.

​Klaus Iohannis este un om apreciat la Bruxelles şi are relaţii foarte bune cu cancelariile europene, declară la RFI eurodeputatul Gheorghe Falcă. Vicepreşedintele PNL spune despre scenariul Klaus Iohannis-preşedinte al Consiliului European că negocierile în acest sens vor avea loc după alegerile europene din iunie, acum fiind doar tatonări.

„Se încearcă nu obţinerea unui mandat de cinci luni, vorbim de obţinerea unui mandat de cinci ani", precizează eurodeputatul.

Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre funcţia de preşedinte al Consiliului European care ar putea reveni României, şeful Executivului precizând că este o şansă reală, pentru că avem un culoar bun, iar Iohannis ar putea prelua această poziţie în luna mai. Premierul a mai arătat că el face propunerea de comisar european şi că ţara noastră nu poate avea acelaşi portofoliu de comisar ca cel deţinut în prezent, pe Transporturi.

Un bărbat înarmat cu un topor a intrat miercuri într-o creșă din Blumenau, sudul Braziliei, și a omorât patru copii, potrivit BBC.

Economie 2023-04-05 19:01:36

BBC cere scuze pentru ”greşeli grave” comise la realizarea unui reportaj în Fâşia Gaza după ce s-a dovedit că personajul narator din centrul poveştii, un copil, este fiul fostului adjunct al ministrului Agriculturii al Hamas, relatează AFP, preluată de News.ro.

Economie 2025-02-28 08:33:47

Joe Biden l-a calificat, miercuri, pe preşedintele rus, Vladimir Putin, drept un „ticălos nebun”, în timpul unei întâlniri cu donatori ai Partidului Democrat la San Francisco, când l-a atacat virulent şi pe rivalul său Donald Trump, transmite News.ro.

Economie 2024-02-22 10:53:21

Nici nu a început Campionatul Modial de fotbal, dar primele incidente apar deja în Qatar. Doi jurnaliști danezi care transmiteau live pentru postul de televizine TV2 au fost agresați de doi agenți de securitate.

Economie 2022-11-16 22:23:27

Consiliul General al Capitalei a aprobat organizarea unui referendum local pe data de 24 noiembire, în aceeași zi cu primul tur al alegerilor prezidențiale 2024. Proiectul propus de Nicușor Dan a fost aprobat cu 47 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și nicio abținere. Bucureștenii sunt invitați să răspundă la trei întrebări.

Economie 2024-10-22 12:57:17

Militari nord-coreeni au fost, foarte probabil, ucişi în Ucraina după ce au fost trimişi acolo pentru a ajuta Rusia, a declarat marţi noul ministru sud-coreean al apărării, potrivit AFP, Reuters şi Yonhap, preluate de Agerpres.

Economie 2024-10-08 12:10:23

Premierul Marcel Ciolacu a răspuns ironic la afirmaţiile preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, care anunțase că nu va mai participa la nicio şedinţă a coaliţiei.

Economie 2024-10-17 12:48:52

UE va sprijini Kievul cu 160 de milioane de euro pentru ca Ucraina să se poată pregăti în această iarnă în fața viitoarelor raiduri și atacuri asupra infrastructurii energetice a țării, a anunțat joi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Aproape 100 de milioane de euro din această sumă vor proveni din dobânzile rezultate de pe urma activelor rusești înghețate în UE.

Economie 2024-09-19 21:22:40