• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-09 22:41:26
  • Sursa:
Ion Tiriac a fost internat in spital Imagine

Ion Țiriac a fost internat într-un spital din Austria, scrie Digi Sport care citează as.ro. Miliardarul român trebuia să fie prezent la un eveniment în cursul zilei de miercuri, 9 octombrie, însă nu a putut ajunge din cauza problemelor de sănătate.

Conform publicației, Ion Țiriac a acuzat probleme de sănătate și a ales să plece din România pentru a se trata. Omul de afaceri a ajuns la un spital din Viena, capitala Austriei, acolo unde a fost internat.

Starea de sănătate a miliardarului român nu este gravă, susține sursa citată, însă el rămâne sub observație.

În 2020, Ion Țiriac a fost internat timp de opt zile într-o clinică din Germania, când a fost diagnosticat cu Covid-19.

„Am avut Covid, am fost unul dintre primii. Am luat în Statele Unite. N-am știut că l-am avut, n-am știut că îl port în spate. Imediat feciorul meu cel mare m-a adus în Europa. A trebuit să mă țină în spital opt zile, nu știu de ce. Dar nu în România, în Germania. Apoi m-am săturat și am venit acasă”, a declarat Ion Țiriac ulterior.