• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-16 13:47:00
  • Sursa:
Iohannis: Romania isi doreste o Francofonie activa, incluziva, influenta si orientata spre viitor Imagine

România îşi doreşte o Francofonie activă, incluzivă, influentă şi orientată spre viitor, care să aducă o contribuţie concretă la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, cu un rol bine definit într-un sistem multilateral eficient, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a amintit joi, la Conferinţa Internaţională "Francofonia viitorului: educaţie pentru dezvoltare durabilă", că se împlinesc 30 de ani de când România a aderat cu drepturi depline la Francofonia instituţională şi a subliniat că tema evenimentului nu este întâmplătoare, educaţia şi dezvoltarea durabilă fiind priorităţi atât pentru România, cât şi pentru Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

"Privind spre viitor şi spre provocările care îl definesc, trebuie să continuăm să întărim filonul cooperări în domeniul educaţiei pentru dezvoltare durabilă. La peste 50 de ani de la înfiinţare, Organizaţia Internaţională a Francofoniei a evoluat de la un mecanism instituţional dedicat promovării limbii franceze la organizaţie multilaterală matură, coagulată în apărarea valorilor sale comune - pace, democraţie şi drepturile omului. Francofonia reuneşte, astăzi, 88 de state şi guverne şi 321 de milioane de vorbitori de limba franceză", a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.

La 30 de ani de la aderare, a arătat Klaus Iohannis, România este un adevărat campion al promovării Francofoniei şi a valorilor sale - stat far al Francofoniei, aşa cum a fost desemnat încă din 2007 de secretarul general al Francofoniei.

"Contribuţia României la activităţile Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei este robustă şi constantă, axată în principal pe finanţarea unor programe unice la nivelul Francofoniei. Programul de burse de cercetare doctorală şi post-doctorală "Eugen Ionescu", derulat neîntrerupt din 2007, este un exemplu concret al contribuţiei noastre la creşterea mobilităţii şi a oportunităţilor educaţionale şi profesionale pentru tinerii cercetători francofoni. Promovarea educaţiei privind schimbările climatice şi mediul constituie o prioritate a mandatului meu şi mă bucur că aceasta se reflectă şi în activitatea României în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei", a spus preşedintele.

Potrivit acestuia, interesul copiilor şi al tinerilor şi dorinţa de a învăţa mai mult şi de a se implica activ în aceste domenii constituie o sursă de optimism pentru prezent şi pentru viitor.

"Avem datoria de a-i sprijini în aceste demersuri pe toţi copiii şi tinerii din spaţiul francofon. România va oferi noi contribuţii voluntare, în vederea susţinerii educaţiei pentru dezvoltare durabilă în spaţiul francofon, pentru fondul de solidaritate al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei destinat femeilor şi fetelor din ţările în curs de dezvoltare (...) şi pentru programul Societatea civilă francofonă, angajată în obiectivele de dezvoltare durabilă. Totodată, România contribuie în mod activ şi la dezvoltarea francofoniei ştiinţifice, ţara noastră fiind a doua putere universitară francofonă la nivel mondial ca număr de instituţii de învăţământ superior şi de cercetare afiliate Agenţiei Universitare a Francofoniei, cu 115 programe universitare şi postuniversitare predate în limba franceză", a transmis preşedintele Iohannis.

Pe parcursul celor 30 de ani de apartenenţă la Francofonia instituţională, a amintit Klaus Iohannis, România a lansat, cu sprijinul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei şi al Agenţiei Universitare a Francofoniei, în premieră, iniţiative care au contribuit la promovarea utilizării limbii franceze şi la crearea de oportunităţi pentru studenţii şi tinerii cercetători francofoni, care ulterior au fost preluate şi organizate de alte state membre ale Organizaţiei Internaţionale Francofoniei.

"La acest moment aniversar, doresc să remarc contribuţia deosebită a învăţământului preuniversitar, prin eforturile şi dedicaţia celor peste 6.000 de cadre didactice care oferă copiilor şi tinerilor bucuria cunoaşterii şi a folosirii limbii franceze. În baza acestor realizări, ne propunem să lansăm, împreună cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi cu Agenţia Universitară a Francofoniei, un proces de reflecţie, menit să transforme România într-un centru regional de formare în limba franceză a diplomaţilor şi a funcţionarilor publici din ţările francofone. Reiterez de asemenea interesul crescut al României pentru dezvoltarea cooperării economice şi a schimburilor comerciale în spaţiul francofon, inclusiv ca instrument de îndeplinire a obiectivelor de dezvoltare durabilă", a subliniat preşedintele Iohannis.

El a mai arătat că tranziţia climatică şi construirea unei economii verzi necesită noi competenţe furnizate prin programele de studii şi de formare profesională, amintind că, anul trecut, Sommet-ul Francofoniei a adoptat cadrul Strategic 2023-2030 - document de referinţă care reflectă viziunea pentru următorii ani şi pârghiile pentru a o implementa.

"Pentru a fi un succes real, de beneficiile tranziţiei climatice trebuie să ne bucurăm toţi, deopotrivă state dezvoltate sau în curs de dezvoltare. Este nevoie să ne sprijinim reciproc în acest demers. (...) România îşi doreşte o Francofonie activă, incluzivă, influentă şi orientată spre viitor, care să aducă o contribuţie concretă la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, cu un rol bine definit într-un sistem multilateral eficient. Francofonia viitorului nu se poate realiza însă decât într-un spaţiu de pace şi stabilitate. Pe baza valorilor pe care le împărtăşim, trebuie să continuăm eforturile noastre comune de a promova pacea, cooperarea şi democraţia în cadrul marii noastre familii francofone, inclusiv prin intermediul educaţiei. Este cu atât mai necesar, cu cât suntem confruntaţi cu un război ilegal şi nejustificat la graniţa noastră în Ucraina.

Trebuie, totodată, să continuăm reflecţia supra deficitelor democratice şi de securitate din lumea francofonă, pentru a răspunde la situaţiile de instabilitate crescândă şi violenţa cu care se confruntă unele regiuni", a explicat preşedintele.

Şeful statului a evidenţiat că pentru o dezvolare durabilă a societăţii este nevoie ca Francofonia să acţioneze pe palierul educaţiei pentru mobilizarea deplină a femeilor şi tinerilor în ceea ce priveşte prevenirea şi reducerea violenţei împotriva femeilor, accesul la învăţământ al fetelor, participarea femeilor şi a tinerilor la procesele decizionale şi accesul lor la locuri de muncă.

"Francofonia trebuie să rămână o comunitate unită în promovarea valorilor sale comune, printr-o acţiune orientată către asigurarea unui viitor durabil. Promovarea păcii, a democraţiei şi a drepturilor omului, dar şi protejarea mediului şi gestionarea schimbărilor climatice au devenit îngrijorări majore pentru lumea întreagă, şi pot fi gestionate eficient doar prin cooperare internaţională şi prin efort comun. În aceste demersuri, educaţia pentru dezvoltarea durabilă are un rol primordial, iar România sprijină şi lucrează strâns cu statele din spaţiul francofon pentru a ne atinge obiectivele comune. Francofonia viitorului se construieşte în fiecare zi, iar România este parte activă la acest proces şi un contributor puternic", a concluzionat preşedintele Iohannis.

Evenimentul de la Palatul Cotroceni a avut loc în prezenţa premierului Nicolae Ciucă şi a secretarului general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, Louise Mushikiwabo. 

România este îngrijorată de acuzațiile privind implicarea unor angajați ai Agenției ONU pentru refugiații palestinien (UNWRA) în atacurile Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, dar în acest moment nu a luat o decizie în privința suspendării fondurilor pentru această agenție. „Vom urmări îndeaproape evoluțiile și vom acționa în consecință”, se arată într-o postare pe X a Ministerului de Externe.

Economie 2024-01-28 14:29:25

Scenariu înfricoșător pentru bucureșteni în cazul unui cutremur de peste 7 pe Richter. Potrivit unui document întocmit de Comitetul pentru Situații de Urgență al Municipiului București, s-ar înregistra peste 6.500 de morți și peste 16.000 de răniţi grav. Cel puțin o sută de clădiri s-ar prăbuși, însă numărul celor care nu ar mai putea fi locuite temporar ar depăși 20.000. Autoritățile au planuri și proiecte de lege, însă nicio măsură concretă care să fie aplicată imediat. "La următorul cutremur vom avea și surprize: vom vedea clădiri noi care pică și altele cu bulină care nu pică", explică un specialist în structura clădirilor cu risc seismic.

Economie 2022-06-05 13:03:25

Yungas Road din Bolivia, supranumit „Camino de la Muerte” (Drumul Morții) este considerat cel mai periculos drum din lume. Este, însă, și extrem de spectaculos și a devenit o atracție în sine. Peste 25.000 de turiști vizitează anual drumul, fiind unul din obiectivele majore din zona capitalei La Paz.

Economie 2024-06-24 10:13:26

Justiţia belgiană a declarat inadmisibile o serie de plângeri penale împotriva preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitoare la achiziţiile de vaccinuri anti-COVID pe care le-a negociat în numele statelor UE cu compania Pfizer, relatează marţi AFP.

Economie 2025-01-21 20:29:32

Un puternic incendiu a izbucnit luni, în șantierul extinderii aeroportului Craiova, la o hală unde erau depozitate materiale de construcţie. Pompierii au precizat că nu sunt persoane rănite.

Economie 2024-03-18 12:36:03

Academia Română a decis marţi să îi retragă „Meritul Academic” istoricului Alex Mihai Stoenescu din cauza colaborării cu Securitatea, potrivit Europa Liberă. Informaţia a fost confirmată de preşedintele Academiei, Ioan-Aurel Pop.

Economie 2024-12-10 16:49:32

Esofagul Barrett este o afecțiune a esofagului în care celulele normale ale mucoasei sunt înlocuite cu alte tipuri de celule și pot progresa către cancer. De ce apare această afecțiune, cum se manifestă și ce trebuie să facă pacienții aflăm de la Dr. Teodor Bădescu, medic primar gastroenterologie și medicină internă.

Economie 2025-01-13 14:29:08

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat că îşi respectă cuvântul dat și menţine vizita sa la Moscova pentru a participa la parada militară din Piaţa Roşie, aşa cum i-a promis lui Vladimir Putin.

Economie 2025-05-02 07:46:34