• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-20 20:34:03
  • Sursa:
Iohannis: Legile Justitiei adoptate de Parlament - bune Imagine

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că noile legi ale justiţiei care au fost adoptate recent de Parlament sunt „bune” şi a arătat că le va promulga dacă vor trece de Curtea Constituţională a României (CCR), informează Agerpres.

„MCV ţine foarte mult de felul cum vor fi evaluate noile legi ale justiţiei şi aici cred că putem să fim optimişti. Sunt legi bune care au ieşit acum din Parlament. Sigur, mai sunt câteva proceduri până când vor fi promulgate, dar sper să nu dureze foarte mult, în paralel însă deja pot începe primele evaluări pe aceste legi şi dacă evaluările vor fi pozitive aşa cum mă aştept eu, de exemplu, atunci putem în mod real să ne aşteptăm la ridicarea MCV-ului şi intrarea în mecanismul general de stat de drept care a fost instituit pentru toate statele membre”, a spus şeful statului, înainte de a participa la reuniunea Consiliului European.

Preşedintele Iohannis a fost întrebat dacă există semnale privind un raport pozitiv al Comisiei Europene pentru ridicarea MCV, în contextul în care Olanda condiţionează accesul României la spaţiul de liberă circulaţie de ridicarea acestui mecanism.

Şeful statului a mai arătat că va promulga legile justiţiei dacă acestea vor trece de CCR.

Incendiul de pădure din judeţul Mehedinţi, care a izbucnit în 9 august, a fost stins de către pompieri, relatează News.ro.

Economie 2024-08-15 14:42:02

Nicușor Dan a reacționat după ce premierul Marcel Ciolacu a afirmat că primarul general al Capitalei „se plânge de patru ani și nu face nimic”. Invitat la interviurile Digi24.ro, edilul spune că prim-ministrul are un discurs „tipic politicianist” de care oamenii s-au săturat.

Economie 2024-03-20 15:30:44

ANRE a amendat SPEEH Hidroelectrica SA cu suma de 400.000 de lei după un control pornit la începutul anului în urma mai multor sesizări și reclamații de la clienți.

Economie 2023-03-20 16:59:47

Miniştrii de externe saudit şi iranian se vor întâlni, joi, la Beijing, au anunţat un oficial de la Teheran şi un cotidian saudit, în contextul în care cele două puteri regionale lucrează la conturarea paşilor următori ai apropierii lor diplomatice mediate de China, relatează Reuters.

Economie 2023-04-05 11:39:53

Vremea se răcește uşor în primele zile ale acestei săptămâni, apoi temperaturile vor crește treptat în toate regiunile, atingând și 38 de grade în Banat, potrivit prognozei ANM pentru perioada 5 - 18 august. Posibile ploi sunt anunţate în primele zile ale intervalului şi după data de 13 august.

Economie 2024-08-05 13:58:13

România a făcut progrese foarte mari de la aderarea la Uniunea Europeană, dar astăzi ritmul de modernizare încetinește sau chiar involuează pe alocuri, așa că este nevoie de o conjugare a eforturilor europarlamentarilor cu membrii guvernului național pentru a reporni motorul european de dezvoltare a României.

Economie 2024-01-29 17:43:52

Corespondentul de război și activistul civic Radu Hossu a făcut o analiză a interviului acordat de Călin Georgescu podcasterului Shawn Ryan, fost membru al Navy SEAL și contractor CIA, personaj care „trădează interesele comune ale SUA și ale României prin acțiunile deliberate pe care le face pentru a propaga minciuni în spațiul public”. În interviu, Georgescu a făcut niște afirmații false, dezmințite de MApN, despre baza militară Mihail Kogălniceanu. „Candidatul-pion al Kremlinului”, așa cum îl numește Hossu, a afirmat că țara noastră va fi folosită ca punct de plecare a unui atac asupra Rusiei, efectuat de Alianța Nord-Atlantică.

Economie 2025-01-16 22:32:27

Trupul unei românce a fost descoperit pe un câmp din apropiere de Roma, Italia. După o anchetă greoaie, anchetatorii au stabilit ce s-a întâmplat și cum s-a produs moartea femeii.

Economie 2024-10-25 19:19:31