• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-20 10:09:01
  • Sursa:
Iohannis: Fortele Aeriene constituie unul dintre cele mai importante instrumente de raspuns, asigurand securitatea spatiului aerian Imagine

Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Aviației. Forţele Aeriene Române, cu profesionalism şi implicare totală, constituie unul dintre cele mai importante instrumente de răspuns, asigurând astfel securitatea spaţiului aerian al României şi al celui aliat, a declarat președintele României.

„Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, celebrată odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul pe 20 iulie, este un bun prilej de a-i omagia pe cei care au servit sau servesc cu dăruire, curaj și abnegație aviația română, civilă sau militară. În această zi, îi comemorăm, cu profundă recunoștință și prețuire, pe toți aviatorii care au făcut sacrificiul suprem în serviciul „aripilor românești”. Totodată, îi omagiem astăzi și pe pionierii aviației românești - Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă, Elie Carafoli - precum și pe toți cei care, prin devotament și implicare, au contribuit la creșterea prestigiului aeronauticii românești la nivel internațional.

Celor care își desfășoară în prezent activitatea în cadrul Aviației Române și al Forțelor Aeriene le revine misiunea nobilă de a continua și onora eforturile înaintașilor, într-un context de securitate complicat.

Forțele Aeriene Române au parcurs un amplu proces de modernizare și consolidare, fiind astăzi o categorie de forțe omogenă, dinamică și suplă, capabilă să îndeplinească întreaga gamă de misiuni: asigurarea suveranității spațiului aerian național, participarea la exerciții și misiuni de luptă în context aliat, executarea transporturilor aeriene, inclusiv a celor cu caracter umanitar, participarea la limitarea și înlăturarea urmărilor calamităților naturale sau ale altor situații de urgență.

Dragi aviatori și membri ai Forțelor Aeriene,

Traversăm o perioadă deosebit de dificilă din punct de vedere al securității regionale și euro-atlantice. Invadarea militară a Ucrainei de către Federația Rusă a schimbat semnificativ realitatea strategică din regiunea Mării Negre. Rolul României în acest context este semnificativ. Ca stat de frontieră al NATO și al Uniunii Europene, țara noastră are misiunea de a reacționa cu rapiditate la provocările militare de securitate din regiune.

Cu profesionalism și implicare totală, Forțele Aeriene, împreună cu structuri similare aliate, constituie unul dintre cele mai importante instrumente de răspuns, asigurând astfel securitatea spațiului aerian al României și al celui aliat. Noul mediu de securitate de pe Flancul Estic al Alianței impune promovarea unor structuri militare cu un grad ridicat de operaționalizare, înzestrate cu mijloace moderne și capabile să reacționeze în timp scurt. În acest sens, se află în derulare programe de înzestrare care să permită creșterea eficienței în operațiunile militare, iar modernizarea Forțelor Aeriene va continua prin achiziționarea unui număr suplimentar de aeronave F-16, care vor constitui o capabilitate operațională aeriană de tranziție către aeronavele F-35, de ultimă generație.

Dragi aviatori și membri ai Forțelor Aeriene,

Vă mulțumesc pentru profesionalism și spiritul de sacrificiu! Dumneavoastră faceți spațiul aerian românesc mai sigur și contribuiți la securitatea frontierelor aeriene ale României, Uniunii Europene și NATO. Vă îndemn să vă pregătiți continuu și să dați dovadă de aceeași dăruire și devotament în toate misiunile pe care le primiți. Vă doresc multă sănătate și succes! La mulți ani!”

Occidentul împinge Ucraina să continue războiul împotriva Rusiei, a declarat ministrul de externe de la Moscova, Serghei Lavrov, spunând că o confruntare - chiar și cu arme convenționale - între puterile nucleare trebuie evitată, pentru poate escalada. Mai mult, el susține că alianța nord-atlantică NATO nu-și mai justifică existența după destrămarea Uniunii Sovietice.

Economie 2022-12-01 13:31:08

Fostul președinte al Comisiei Europene Jose Manuel Durao Barroso a avertizat la o conferință privind apărarea cu privire la pericolul reprezentat de Vladimir Putin. În etica negocierii lui Putin este perfect posibil să faci una și să spui exact opusul”, a declarat fostul președinte al Comisiei Europene, amintind de un episod în care președintele rus îl asigurase, în 2014, cu privire la războiul din Crimeea, că „în mai puțin de două săptămâni” va putea cuceri Kievul, în ciuda faptului că ulterior a negat „că va invada Crimeea”, scrie Diario de Noticias.

Economie 2025-04-24 12:14:01

ONU avertizează că ultimele rezerve de hrană din Gaza au fost distribuite, în timp ce blocada israeliană continuă să împiedice livrările de ajutoare umanitare. În lipsa deschiderii punctelor de frontieră, milioane de oameni riscă să rămână complet fără hrană și medicamente, informează BBC.

Economie 2025-04-25 21:20:59

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, care în 2020 a fost ales în funcţie din partea PNL, a anunţat că va candida anul viitor din partea PSD Prahova pentru un nou mandat.

Economie 2023-06-21 20:27:16

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat luni că nu se aşteaptă la o recesiune a marilor economii globale, dar de asemenea nu o poate exclude, transmite Reuters.

Economie 2022-05-24 09:16:37

Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, pune la zid taxa pe tranzacțiile bancare, o măsură discutată în aceste momente în pachetul fiscal, avertizând că România riscă să ajungă ca Venezuela. Invitat la Digi24, oficialul BNR, într-un discurs fără precedent, a criticat dur liderii politici care negociază în aceste momente creșterea taxelor. El acuză că sunt inventate taxe care nu există în Europa, că statul se lasă jefuit și nu face nimic, iar politicienii nu vor să facă treabă la ANAF pentru că de acolo se fură. 

Economie 2025-06-09 15:27:02

Imagini de coșmar în India, unde a avut loc un grav accident feroviar. Trenul expres Mysuru-Darbhanga Bagmati s-a ciocnit cu un tren de marfă. Oficialii spun că trenul de pasageri a raportat o „smucitură puternică” înainte de a intra pe cealaltă linie.

Economie 2024-10-12 20:05:26

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va informa Consiliul European, la reuniunea de joi, asupra interferențelor Rusiei în alegerile din România și a adăugat că membrii Consiliului vor adopta niște concluzii cu privire la acest subiect. Șeful statului a precizat că serviciile secrete nu își pot spiona propriii politicieni, pentru că altfel am ajunge la cum era înainte de 1989, cu fosta Securitate. Președintele României a mai spus că nu va demisiona din funcție și că judecătorii Curții Constituționale nu i-au prelungit lui mandatul, „cum eronat vehiculează unii politicieni, CCR a subliniat că există acest articol și că acesta se aplică”. El a mai vorbit și despre când va chema partidele la consultări pentru a putea fi format un nou Guvern.

Economie 2024-12-18 19:29:00