• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-01 16:45:33
  • Sursa:
Iohannis explica de ce majorarea salariala pentru politisti s-a aprobat mai usor decat in cazul profesorilor: „Sunt lucruri diferite” Imagine

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că majorările salariale solicitate de polițiști au putut fi aprobate mai repede decât în cazul profesorilor deoarece aceste creșteri erau deja prevăzute în lege, un lucru care nu este valabil în cazul cadrelor didactice, pentru care a fost nevoie de eforturi suplimentare.

„În învăţământ, în educaţie pe legea 153, cea existentă cu salarizare unică, sistemul educaţional a fost deja la maxim de anul trecut. Încă de anul trecut, Guvernul Ciucă a crescut toată grila până la maxim. Nu acelaşi lucru se întâmplase la poliţişti şi ceea ce s-a discutat şi negociat cu poliţiştii este să fie ei aduşi la grila deja existentă. Deci sunt două lucruri foarte diferite. La poliţişti li se dă, pe vechea lege, ce trebuia să se mai completeze până sus, lucru care pentru educaţie deja s-a întâmplat în 2022, iar creşterea de 1.000 sau 400 lei este deja peste grila existentă acum în legea 153”, a declarat Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul summitului Comunităţii Politice Europene care a avut loc joi în Republica Moldova, informează News.ro.

„Nu vreau să fac aprecieri asupra modului de organizare a sindicatelor din diferite sectoare”, a adăugat şeful statului, întrebat de ce poliţiştii au avut parte aşa rapid de majorări salariale, după ce au ameninţat cu intrarea în grevă.

Ministerul de Interne a anunţat, marţi, că, de la 1 iunie, se aplică nivelul maxim de salarizare prevăzut în Legea 153/2017 pentru solde şi salariile de funcţie, iar actualizarea sporurilor şi indemnizaţiilor va avea loc la prima rectificare bugetară.

„Acest lucru înseamnă că soldele şi salariile de funcţie vor fi majorate la nivelul acestora prevăzut de lege pentru anul 2022, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie, care se plătesc în luna iulie 2023. Referitor la indemnizaţii/sporuri şi celelalte drepturi care compun veniturile salariale ale personalului militar şi poliţiştilor din cadrul MAI, s-a convenit ca acordarea acestora în integralitate, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, să fie avută în vedere la prima rectificare bugetară din acest an”, a mai transmis instituţia.

Secretarului de stat la Ministerul Muncii, Cristian Vasilcoiu, i s-a făcut rău miercuri la ședința de Guvern. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, i-a acordat primul ajutor pâna când acesta a fost preluat de medicii de pe salvare. Ulterior, secretarul de stat a anunţat pe Facebook că are COVID-19.

Economie 2022-08-03 15:49:27

Aproximativ trei milioane de persoane ar putea beneficia de creşterea valabilităţii permiselor de conducere din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE de la 10 ani la 15 ani, în scopul reducerii costurilor şi a timpului alocat pentru reînnoirea permiselor, potrivit unui proiect iniţiat de Guvern, adoptat marţi de Senat.

Economie 2024-02-27 14:59:49

Poliția Română a transmis luni un avertisment pe pagina sa de pe o rețea socială cu privire la anunțurile înșelătoare care circulă pe internet, în care se promit românilor câștiguri fabuloase, cu mesajul „Țeapă! Fii deștept!”.

Economie 2024-04-08 18:09:13

Ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a dispus convocarea la MAE de la Chişinău, în cursul zilei de joi, a însărcinatului cu afaceri ad interim al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, ca urmare a declaraţiilor şefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov. Ministrul rus de externe a avertizat autorităţile moldovene că Moscova va considera „atac împotriva Rusiei” orice fel de situaţie de natură să pună în pericol securitatea forţelor de menţinere a păcii din Transnistria și va face totul pentru a proteja interesele populaţiei rusofone din Republica Moldova. Aceste declarații au fost calificate de autorităţile moldovene drept „speculaţii neîntemeiate”, relatează Agerpres.

Economie 2022-09-01 19:00:05

Consecințele celei mai calde veri din istorie se văd inclusiv în transportul pe Dunăre. Bacul care traversa fluviul pe la Bechet nu mai circulă din cauza nivelului extrem de scăzut al apei. Activitatea este suspendată pe termen nelimitat. Șoferii de TIR care voiau să ajungă în Bulgaria s-au revoltat când s-au văzut nevoiți să facă cale-ntoarsă.

Economie 2024-09-10 18:48:20

Rusia va încerca să obțină controlul asupra parlamentului de la Chișinău anul viitor, când urmează să aibă loc alegeri parlamentare, a avertizat Alexandru Musteața, șeful Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova. Se vor face tentative de infiltrare a persoanelor și entităților afiliate sau controlate în mediul politic, a spus Musteața, potrivit NewsMaker.

Economie 2024-12-12 19:07:36

Două avioane au fost la un pas de o tragedie uriașă pe aeroportul JFK din New York, într-un incident care amintește de evenimentele din Tenerife de acum 46 de ani, atunci când a avut loc cel mai sângeros accident aviatic din istorie, care a dus la moartea a 583 de oameni.

Economie 2023-01-18 18:16:13

Ministrul finanțelor a impus înghețarea cheltuielilor bugetare la nivelul tuturor ministerelor federale, adâncind o criză bugetară care a zguduit coaliția aflată la putere și care a pornit de la o decizie-bombă luată de instanța supremă a țării săptămâna trecută, scrie Politico.

Economie 2023-11-22 08:00:06