• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-11 18:35:43
  • Sursa:
Iohannis, despre sansele sale pentru sefia NATO: „Mai e cale lunga” Imagine

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Vilnius, că a discutat în marja Summitul celor Trei Mări şi despre candidatura sa la funcţia de secretar general NATO. El a precizat că această decizie se ia prin consens, în urma unor negocieri diplomatice, lăsând de înțeles că procesul va mai dura.

„Da, am discutat inclusiv chestiuni legate de NATO și de candidatura mea, însă vreau să clarific aici o chestiune: la NATO nu se va vota niciodată. Deci desemnarea secretarului general se face prin consens, iar consensul se obține prin negociere de tip diplomatic, discuții între lideri și așa mai departe. Deci nu are foarte mult rost să ne uităm la câți au spus, ce au spus, fiindcă, până nu se obține unanimitate, nu se va hotărî absolut nimic și până atunci mai este cale lungă”, a răspuns Klaus Iohannis, întrebat dacă la Vilnius a discutat cu partenerii și despre susținerea candidaturii sale pentru șefia NATO”, a răspuns Klaus Iohannis la întrabarea jurnaliștilor.

Klaus Iohannis a anunțat luna trecută oficial că va candida pentru funcția de secretar general al NATO.

Funcția este vizată și de premierul olandez, Mark Rutte, care este susținut de mai multe state membre puternice, inclusiv de SUA, Marea Britanie și Franța.

Citește și: Iohannis explică de ce a cheltuit România mai puțin decât trebuia pentru apărare: „Nu este bine să avem abordări contabile”

Oamenii de știință au detectat în premieră contaminarea cărnii de vită și de porc cu microplastic, care a fost descoperit și în sângele animalelor crescute în ferme, scrie The Guardian.

Economie 2022-07-10 08:00:58

Chistul hidatic este o afecțiune cauzată de infecția parazitară cu ouăle unui vierme plat, la care vectorii sunt animalele, în special câinele și oaia. Cum se diagnostichează și cum este tratat chistul hidatic hepatic aflăm de la Dr. Ionuț Duduș, medic primar chirurgie generală.

Economie 2025-02-18 12:31:05

Elevii și profesorii vor fi liberi joi, 1 mai, dar și vineri, 2 mai, după ce Guvernul a stabilit ca ultima zi din săptămână să fie liberă pentru lucrătorii din sistemul bugetor. Astfel, după o pauză de 4 zile, datorită zilelor de weekend, elevii se vor întoarce la cursuri de luni, 5 mai.

Economie 2025-04-21 07:00:17

Joi, 18 iulie 2024, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la Tragerile Speciale Loto ale Verii de duminică, 14 iulie, Loteria Română a acordat 20.138 de câștiguri în valoare totală de peste 1,57 milioane de lei.

Economie 2024-07-18 18:50:28

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a transmis mulţumiri celor implicaţi în căutarea şi prinderea bărbatului de 52 de ani din Gorj care l-a împuşcat pe un alt bărbat, în urmă cu o săptămână.

Economie 2023-07-21 21:12:39

Maghiarii din Transilvania au ajuns printre grupurile etnice periclitate ale Europei şi nu pot opri continuarea declinului decât prin dobândirea drepturilor comunitare, a afirmat Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), în „comunicatul său de Anul Nou”, transmis MTI. El a criticat faptul că prim-ministrul Marcel Ciolacu a etichetat drept iniţiative „revizioniste” şi „toxice” proiectele de autonomie ale maghiarilor, informează News.ro.

Economie 2024-01-13 22:56:05

O bandă de hoți din România, care operează în Marea Britanie și s-a specializat în furtul de șampanie, a furat din supermarketuri produse în valoare de cel puțin 73.000 de lire sterline, potrivit dezvăluirilor făcute pentru BBC de experții care încearcă să ajute companiile să prevină furturile.

Economie 2024-10-17 08:47:23

Traficul rutier este blocat vineri pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti, după ce trei capete tractor au oprit pe carosabil, iar şoferii protestează. Pe sensul către Ploieşti s-a format coloană de 6 kilometri. Traficul este îngreunat și pe DN2 în apropierea Capitalei, din cauza protestului din localitatea Afumați.

Economie 2024-01-19 15:52:02