• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-28 16:39:47
  • Sursa:
Iohannis, despre pensiile speciale: „Cand ajunge legea la mine o sa va spun daca e suficienta sau daca trebuie sa mai lucreze o data” Imagine

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, întrebat într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni despre proiectul privind reforma pensiilor speciale, că „pensiile sunt o temă foarte, foarte serioasă” și că „trebuie să avem grijă să reformăm sistemul astfel încât să fie echitabil și sustenabil”. 

Președintele a precizat, însă, că nu comentează forma legii adoptată în comisiile de specialitate din Senat.

„Știți că nu comentez legi care sunt în parcursul parlamentar. Eu mă expirm atunci când ajunge legea pe masa mea. Pot să vă confirm ce am spus și ultima dată: Pensiile sunt o temă foarte, foarte serioasă. Și nu numai pentru pensionari, cât și pentru politicieni. Trebuie să avem grijă să reformăm sistemul astfel încât să fie echitabil și sustenabil. Adică pensionarii să primească real ce li se cuvine după o viață de muncă, dar trebuie să ne asigurăm că sistemul este foarte solid și aceste pensii pot fi plătite peste 10, 20, 30 de ani. Despre asta vorbim. Restul sunt discuții pe detalii, de care se ocupă Parlamentul și când ajunge legea la mine o să vă spun dacă o consider suficientă sau dacă trebuie să mai lucreze o dată”, a declarat Klaus Iohannis.

Comisiile juridică, de apărare şi de muncă din Senat au adoptat un raport de admitere la proiectul de lege privind pensiile speciale. Printre modificările admise se numără faptul că nicio pensie specială nu va fi mai mare decât veniturile din timpul activităţii, se interzice cumulul pensiilor speciale, se introduce un impozit progresiv de până la 15% şi se prevede că pensiile speciale vor fi indexate cu rata inflaţiei. Dezbaterea a fost aprinsă. Chiar dacă noile propuneri ale Coaliției tot nu îndeplinesc cerințele Comisiei Europene, reprezentanții categoriilor cu pensii speciale au criticat măsurile propuse. Cei mai vocali au fost militarii și reprezentanții angajaților din penitenciare.

Unul din amendamentele aprobate în comisii, depus de coaliţia de guvernare, spune că nicio pensie nu va depăşi veniturile din timpul activităţii.

De asemenea, se introduce un impozit progresiv de până la 15%. Astfel, venitul sub 2.000 de lei nu va fi impozitat, pentru pensiile speciale cuprinse între 2.000 și 6.000 de lei se va aplica un impozit de 10% aplicat diferenței de 4.000 de lei, iar pentru pensiile care depășesc 6.000 de lei se va aplica un impozit de 15%.

Pensiile speciale se vor indexa anual cu rata inflaţiei. În plus, nu se va mai permite cumulul pensiilor speciale, dacă cineva a activat în două sisteme speciale, iar în cazul pensiilor din Apărare se elimină cinci sporuri din baza de calcul pentru pensie. Proiectul trebuie aprobat acum de plenul Senatului.

Cod portocaliu de furtună și avertizare RO ALERT în județul Timiș. Avertizarea meteo a fost emisă pentru precipitații de 35 de litri pe metrul pătrat, grindină și rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră. În 3 ore, pompierii au primit 40 de apeluri de la oamenii care aveau nevoie de ajutor.

Economie 2022-05-26 09:37:24

Șeful diplomației britanice, James Cleverly, a avertizat cu privire la consecințele economice devastatoare ale unei invazii chinezești a Taiwanului, spunând că „nicio țară nu va fi scutită de repercusiuni”. Totuși, ministrul britanic a adoptat un ton mai conciliant față de China decât în mod obișnuit.

Economie 2023-04-26 14:20:38

Poliţiştii din Giurgiu au intervenit, luni, pentru salvarea unui bărbat care ameninţa că se sinucide, în faţa casei fostei soţii. Bărbatul era într-o maşină, cu o funie în jurul gâtului şi cu un recipient cu benzină, potrivit News.ro.

Economie 2023-06-12 21:32:26

Stephen Chamberlain, un fost colaborator al miliardarul britanic Mike Lynch, care a fost inculpat alături de acesta într-un proces de fraudă din SUA, a murit într-un accident rutier, cu doar câteva ore după ce Lynch însuşi a fost dat dispărut în urma scufundării iahtului său în largul coastelor Siciliei, relatează Reuters.

Economie 2024-08-21 10:39:45

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan susține că Putin e „de acord” să prelungească acordul privind exportul de cereale prin Marea Neagră, relatează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2023-07-14 18:18:00

Episodul de căldură extremă care a cuprins aproape toată Europa la sfârșitul anului 2022 și începutul acestui an uimește climatologii, spune specialistul Roxana Bojariu, care explică cum se produce acest fenomen provocat de accelerarea încălzirii globale.

Economie 2023-01-03 18:58:14

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns acuzațiilor potrivit cărora președintele rus Vladimir Putin ar fi ordonat asasinarea liderului grupării Wagner, Evgheni Prigojin. Orice speculație în acest sens „este o minciună absolută”, a declarat Peskov, potrivit Sky News.

Economie 2023-08-25 14:04:10

Air India se pregătește să lanseze o comandă istorică pentru 500 de aeronave Airbus și Boeing, având planuri să se reinventeze sub proprietatea conglomeratului Tata Group, informează Reuters care citează surse din industrie.

Economie 2022-12-12 11:35:25