• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-13 18:44:38
  • Sursa:
Iohannis a retrimis in Parlament legea taxei de solidaritate pentru companiile din energie Imagine

Președintele Klaus Iohannis a trimis înapoi în Parlament legea prin care și OMV Petrom s-ar fi încadrat la plata taxei de solidaritate. Legea e neclară și poate produce efecte nedorite, spune șeful statului. 

 

Şeful statului consideră că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenţie de urgenţă pentru abordarea problemei preţurilor ridicate la energie, în care este prevăzută şi contribuţia de solidaritate, are unele dispoziţii care „nu sunt îndeajuns de clare”, astfel încât să ofere siguranţa de a nu genera probleme în aplicare şi, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament, notează Agerpres.

„Legea are ca obiect de reglementare aprobarea OUG nr. 186/2022 prin care a fost creat cadrul legal pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenţie de urgenţă pentru abordarea problemei preţurilor ridicate la energie, în contextul îndeplinirii de către România a obligaţiilor ce-i revin, derivate din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, în scopul asigurării finanţării investiţiilor în proiecte energetice strategice şi a resurselor necesare pentru protejarea populaţiei de efectele creşterii preţurilor la energie. Ordonanţa de urgenţă nr. 186/2022 a stabilit cuantumul, modul de calcul şi destinaţia contribuţiei de solidaritate. Potrivit Regulamentului european, aceasta are caracter temporar”, se arată în cererea de reexaminare.

Preşedintele menţionează că această contribuţie de solidaritate va fi plătită de societăţile comerciale care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor şi care au ponderea acestor activităţi în cifra de afaceri de peste 75% inclusiv, iar aceasta se va calcula prin aplicarea unei cote de 60% asupra bazei, iar baza se calculează pe baza profiturilor impozabile anuale în exerciţiul financiar 2022 şi, respectiv, în exerciţiul financiar 2023, care depăşesc cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile aferente exerciţiilor financiare din perioada 2018-2021.

„Încasările din contribuţia de solidaritate urmează a fi utilizate, cu aplicarea mecanismului prevăzut de articolele 6 şi 7 ale Ordonanţei de urgenţă nr. 186/2022, pentru măsuri de sprijin financiar pentru consumatorii finali de energie, în special pentru gospodăriile vulnerabile, măsuri de sprijin financiar pentru a contribui la reducerea consumului de energie, măsuri de sprijin financiar pentru sprijinirea întreprinderilor din industriile mari consumatoare de energie, măsuri de sprijin financiar pentru dezvoltarea autonomiei energetice, în special investiţii în conformitate cu obiectivele REPowerEU, prevăzute în planul REPowerEU şi în REPowerEU: acţiuni europene comune, cum ar fi proiecte cu o dimensiune transfrontalieră, măsuri menite să reducă efectele negative ale crizei energetice”, se mai arată în document.

Potrivit acestuia, legea supusă reexaminării a fost adoptată tacit de Senat, în calitate de primă Cameră competentă, iar Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a aprobat OUG nr. 186/2022 cu modificări şi completări, introducând un nou alineat, alin. (6) la art. 1.

„Potrivit textului nou introdus, este detaliat modul în care se va calcula ponderea în cadrul procentului de 75% din cifra de afaceri a activităţilor din sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor. În acest scop sunt stabilite preţuri de referinţă ce vor fi incluse în calculul ponderii în cifra de afaceri societăţilor ce desfăşoară astfel de activităţi, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor la bursa de la Londra sau Viena, după caz, în anul fiscal/exerciţiul financiar de referinţă. Faţă de conţinutul normativ al legii transmise la promulgare, considerăm însă că unele dispoziţii nu sunt îndeajuns de clare, astfel încât să ofere siguranţa de a nu genera probleme în aplicare şi, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament. Astfel, este necesar să fie reanalizat şi clarificat mecanismul de calcul privind contribuţia de solidaritate temporară, pentru evitarea unor situaţii în care aplicarea normelor ar fi îngreunată sau ar genera alte efecte decât cele urmărite de legiuitor”, mai spune preşedintele Klaus Iohannis.

Născută cu aproape un deceniu înainte ca primul concurs Miss Univers să aibă loc în 1952, Choi Soon-hwa, în vârstă de 80 de ani, ar putea acum să facă istorie ca cea mai în vârstă participantă la acest concurs. Are trei nepoți, face modelling ca să-și completeze pensia și speră să câștige tiara pentru Coreea de Sud la competiția internațională din Mexic.

Economie 2024-09-28 15:34:20

Un accident rutier în care au fost implicate două camioane şi o maşină s-a produs, joi seară, în judeţul Mureş, iar autorităţile intervin cu mai multe echipaje.

Economie 2024-05-30 22:08:44

Autorităţile din Coreea de Sud au înregistrat deja 11 decese asociate cu căldura extremă din această vară, informează DPA. Conform autorităților de la Seul, valul de caniclă ar putea continua încă zece zile. 

Economie 2024-08-04 17:36:34

Pe rețelele sociale au apărut imagini cu distrugerea unei întregi baterii de artilerie a armatei ruse, despre care sursele media ucrainene susțin că a fost provocată în urma unui baraj de rachete HIMARS. În premieră, au fost, de asemenea, publicate imagini și cu un sistem de bruiaj electronic folosit de armata rusă, distrus într-un atac similar.

Economie 2023-06-16 13:33:29

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, într-o conferință de presă, la Bruxelles, întrebat ce crede despre ideea ca PSD şi PNL să aibă un candidat comun pentru alegerile prezidenţiale, că nu crede că „este momentul acum să discutăm despre ce va fi după europarlamentare”. „Cunosc aceste discuţii, dar nu cred că este bine să amestecăm lucrurile acum”, a mai spus şeful statului.

Economie 2024-03-21 17:17:15

Gara Regală din Curtea de Argeș continuă să se deterioreze. La funeraliile Regelui Mihai, autoritățile promiteau reabilitarea urgentă a clădirii, apoi s-au făcut că plouă. Șefilor CFR le-a luat nu mai puțin de cinci ani ca să încheie o banală licitație pentru desemnarea firmei care va efectua lucrările de consolidare. Locul este acum părăsit și în paragină. Echipa Digi24 a fost amenințată cu Poliția de angajații CFR doar pentru că a filmat dezastrul de acolo și liniile nefuncționale acoperite cu bălării. Urmăriți un nou episod al campaniei Statul la stat.

Economie 2023-03-16 13:33:35

Mai multe profesoare din Rusia au fost păcălite să confecționeze și să poarte pălării din staniol împotriva radiațiilor emise de sateliții NATO. Li s-a spus doar că participă la un eveniment patriotic. Omul care a făcut farsa, și el un fost profesor, a vrut să demonstreze că rușii se supun ordinelor, oricât de absurde ar fi.

Economie 2024-11-13 12:01:38

Romancierul american Dan Brown va reveni în librării cu un nou volum în luna septembrie, la 22 de ani după succesul fenomenal al romanului „Codul lui Da Vinci” şi la opt ani după publicarea precedentului său titlu, au anunţat miercuri reprezentanţii editurii Penguin Random House, citaţi de AFP.

Economie 2025-01-30 07:00:06