• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-05 08:32:24
  • Sursa:
Invierea Domnului - cea mai mare sarbatoare a crestinatatii. Traditii stravechi de Paste Imagine

Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul "Hristos a înviat!", la care se răspunde cu "Adevărat a înviat!".

Învierea Domnului, numită şi sărbătoarea Paştilor, adică ziua în care răul şi viclenia vor fi lăsate deoparte, îmbrăcând haina adevărului şi a bucuriei, este cea mai veche sărbătoare a creştinătăţii. Este sărbătoarea care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos.

Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică.

Paşte vine din ebraicul pesah - trecere. Paştele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului în pâmântul făgaduinţei, Canaan. Paştele creştinilor este, în primul rând, sărbătoarea Învierii Domnului.

În prezent, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte Crăciunul după calendarul gregorian şi Paştele după cel iulian.

Biserica Ortodoxă Finlandeză şi cea Estoniană sunt singurele biserici ortodoxe care sărbătoresc Paştele după calendarul gregorian.

Slujba de Înviere începe în jurul orei 23.00, în interiorul lăcaşurilor de cult. Învierea Mântuitorului este proclamată în afara bisericii pentru că ea îi priveşte pe toţi oamenii - credincioşi sau necredincioşi. La miezul nopţii, preotul iese din biserică având lumânarea aprinsă şi îi îndeamnă pe cei prezenţi: "Veniţi de luaţi Lumină!". În multe locuri, Lumina este împărţită credincioşilor împreună cu bucăţele de pâine stropite cu vin, denumite Paşte. După ce lumânările oamenilor sunt aprinse, alaiul avându-l în frunte pe preot, dascăl şi cântăreţi înconjoară biserica de trei ori, cântând "Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le". Apoi, se intră din nou în biserică, unde continuă slujba de Înviere, care durează până în jurul orei 03.00 dimineaţa.

Credincioşii care au postit în toate cele şapte săptămâni se pot împărtăşi în Noaptea de Înviere. După slujbă, este tradiţia ca preotul să dezlege bucatele pe care le aduc credincioşii la biserică - ouă vopsite, cozonac, pască sau friptură - şi să le sfinţească, astfel că prima masă "de dulce" se ia în biserică.

Una dintre tradiţiile străvechi de Paşte o reprezintă ouăle vopsite. Prezenţa în creştinism a ouălor roşii este una simbolică şi reprezintă o altă mărturie clară a vechimii acestui mare praznic. În multe dintre mormintele vechi ale creştinilor au fost descoperite şi coji de ouă şi se pare că acest aliment nu lipsea de la agapele ce se făceau în acele vremuri. În antichitate, în special la egipteni, oul era simbol al lumii şi al eternităţii, din moment ce forma lui pare a fi una perfectă şi fără început.

Pentru iudei, dar şi pentru păgâni, ouăle erau simboluri ale creaţiei şi ale învierii. Creştinii, încă de la început, au legat de ouăle roşii simbolismul învierii neamului omenesc prin Mântuitorul Iisus Hristos, dar şi pe cel al creării din nou a lumii, culoarea roşie însemnând sângele Domnului curs pe Cruce. "Oul pascal“ reprezintă, pe de altă parte, simbolul văzut al învierii morţilor, a cărei garanţie este însăşi Învierea cea din morţi a Domnului. Din tradiţia creştină mai ştim că Maria Magdalena s-ar fi înfăţişat împăratului Tiberiu cu un ou roşu şi i-ar fi spus: "Hristos a înviat!“. Există opinii potrivit cărora acest fapt ar fi generat introducerea ouălor roşii în cadrul sărbătorii Paştilor.

Un alt obicei de Paşti este acela ca după slujbă credincioşii să meargă la cimitir, unde aprind lumânări pe mormintele celor dragi. Tot acolo, se aduc bucate care sunt date de pomană celor sărmani.

Duminică, spre prânz, credincioşii sunt aşteptaţi la biserică pentru slujba cunoscută ca "A doua Înviere", la care vor fi citite în 12 limbi versetele 19-25 din capitolul XX al Evangheliei după Ioan.

În slujba Bisericilor Ortodoxe Orientale (necalcedoniene), serbarea Sfintelor Paşti se bucură de aceeaşi cinste ca şi în Bisericile Ortodoxe Răsăritene, fiind foarte dezvoltate din punct de vedere liturgic. Din această familie de Biserici, în prima grupă sunt Biserica Ortodoxă din India şi Biserica Ortodoxă Siriană din Antiohia, care au acelaşi tipic pentru slujba Învierii. În unele din aceste biserici, preotul, cu crucea în mână, însoţit de diaconi cu luminări aprinse şi cu cădelniţe, spune: "Fraţilor, vă spun o veste nouă: Hristos a Înviat din morţi şi a doborât pe duşmanii Săi la spatele Lui". Credincioşii răspund: "Noi credem că adevărat a Înviat". Acest ritual se rosteşte de trei ori, în timp ce sună clopotele.

Biserica Ortodoxă Etiopiană, care face parte din acelaşi grup de Biserici necalcedoniene, are de asemenea un ritual dezvoltat în ceea ce priveşte sărbătoarea Învierii Domnului. Preotul citeşte Evanghelia de la Matei, Marcu şi Luca, după care, cu o cruce în mână, le spune credincioşilor: "Hristos a Înviat din morţi", iar aceştia răspund: "Cu marea putere dumnezeiască". În Biserica Ortodoxă Armeană, Sfânta Liturghie începe în jurul orei 20.00, după care are loc procesiunea în timpul căreia se cântă "Astăzi a înviat din morţi". La final, toţi oamenii prezenţi, începând cu preotul, îşi spun unii altora "Hristos a Înviat!".

Sistemul Iron Dome (într-o traducere aproximativă: Cupola de Fier) e un mecanism defensiv complex de interceptare a rachetelor, format din radare și senzori, care a fost pus serios la treabă în dimineața zilei de sâmbătă, când mii de rachete au fost trase de militanții Hamas din Fâșia Gaza asupra Israelului. Potrivit armatei israeliene, sistemul are o rată de interceptare de aproximativ 90%, dovadă că puține rachete și-au atins ținta și pagubele au fost relativ minore, având în vedere amploarea atacului. În 2022, România s-a arătat interesată de acest sistem, iar ministrul Apărării de la acea vreme, Vasile Dâncu, a mers în Israel pentru a purta discuții despre o posibilă achiziție, după cum relata presa israeliană. 

Economie 2023-10-09 11:37:10

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş au efectuat două percheziţii domiciliare la imobilele unor persoane bănuite de falsificare de monedă străină, punere în circulaţie de valori falsificate străine şi înşelăciune, după ce ar fi achitat un telefon mobil cu euro, asupra cărora există suspiciunea că ar fi fost contrafăcuţi.

Economie 2022-12-20 15:02:49

Un tânăr de 20 de ani din Bihor și-a petrecut noaptea în arest pentru că a furat mașina unui constătean. După ce a condus fără permis pe ulițele și pe dealurile comunei Șuncuiuș, hoțul și amicul său au lăsat autoturismul de unde l-au luat, doar că stricat, scrie eBihoreanul. Proprietarul mașinii a anunțat poliția, care i-a prins pe cei doi făptași pe baza imaginilor suprinse de camerele de supraveghere din comună.

Economie 2023-07-13 16:06:21

Mita de un sfert de milion de euro, pe care i-ar fi dat-o patronul Nordis primarului din Sinaia, Vlad Oprea, ar fi fost încasată de o companie deținută de mama edilului, susține Direcția Națională Anticorupție (DNA). Din acești bani, procurorii arată că Oprea ar fi investit într-o stație de betoane din Turcia. Primarul din Sinaia mai este acuzat de procurori că a ascuns mai multe tranzacții imobiliare, printre care achiziția unui castel din Franța.   

Economie 2025-01-23 14:23:22

Şase persoane au murit după ce o butelie cu propan-butan a explodat, la un restaurant din oraşul Most, din nord-vestul Cehiei. După deflagraţie, clădirea a luat foc, au anunţat, duminică, serviciile de urgenţă, citate de Reuters.

Economie 2025-01-12 11:39:38

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia, sâmbătă seară, că duce un război energetic împotriva Europei și a vorbit despre nevoia unei unități mai mari printre statele europene. Declarațiile președintelui ucrainean vin după ce Rusia a anunțat că închide pe termen nedefinit gazoductul Nord Stream, o încercare evidentă de a pune presiune pe Uniunea Europeană înainte de venirea iernii.

Economie 2022-09-04 12:02:23

Japonia a comemorat miercuri victimele bombardamentului atomic asupra oraşului Nagasaki, lansat de SUA în urmă cu 78 de ani, pe 9 august 1945, relatează agenţia DPA. Cu 3 zile înainte de această dată, pe 6 august 1945, SUA lansau o bombă atomică asupra orașului japonez Hiroshima, acesta fiind primul atac cu bombă nucleară lansat vreodată asupra unui oraș.

Economie 2023-08-09 16:06:16

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că joi va discuta la Bruxelles cu preşedintele CE Ursula von der Leyen despre stadiul începlinirii PNRR şi despre portofoliul României în viitoarea Comisie Europeană, precizând că după această discuţie va trimite numele şi nominalizarea viitorului comisar european din partea României, transmite News.ro.

Economie 2024-08-21 19:23:40