„Este lucrul de care ne lovim cu o foarte mare regularitate și unde s-a pus foarte serios chestiunea mutării afacerii din România. Țările sugerate au fost Ungaria și Polonia. S-a renunțat la repatrierea unor activități de la filiala din China către cea din Europa, respectiv cea din România", susţine Cătălin Popa.
În lipsa unei strategii economice la nivel național, companiile nu își pot face planuri pe termen lung. Motiv pentru care nicio investiție nu a fost parafată în 2014 în Parcul Industrial Oradea. Asta în condițiile în care din 2010 până în 2013 s-a semnat anual câte un contract major, iar suma investițiilor a ajuns la peste 45 de milioane de euro.
„În ceea ce privește piedicile în calea atragerii de investiții străine mari, nu trebuie să ne cramponăm de conflictele regionale; conflictele din Ucraina sunt o realitate, dar trebuie să ne uităm în ograda noastră: instabilitate legislativă, instabilitate fiscală, lipsa unei infrastructuri, autostrăzi care să ne lege de Europa de vest", spune Delia Ungur, managerul Parcului Industrial Oradea.
Situația are o explicație logică, spun analiștii. Totul se întâmplă din cauza faptului că investitorii își fac anumite planuri pe care nu le pot pune în aplicare.
„Taxele și impozitele influențează foarte mult profitul. În condițiile în care ai luat o decizie de a investi într-o țară, cum e România, iar impozitele se schimbă de la o zi la alta, în timpul jocului, chiar dacă există legi care garantează anumite facilități, în mod cert apetitul investitorilor scade. Avem parte de o politică fiscală care alungă investitorii", a concluzionat Dan Octavian,consultant financiar.
Parcul Industrial Oradea a fost înfiinţat în 2008 şi are peste 40 de companii româneşti şi străine, care asigură peste 2.000 de locuri de muncă.
Reporter: Laura BrebOperator: Gabor Szilagyi
