Cea mai afectată este regiunea portului Olbia, din nord-estul insulei.
„Apa ajunge acum până la un metru înălţime, dar dacă ne luăm după marcaje, apa a fost până aproape de doi metri”, spune Mario Franchini, pompier.
Aici, sute de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele inundate. Şcolile vor rămâne închise până vineri.
În mare parte din insulă, curentul electic a fost întrerupt. Nu se circulă pe şosele, pe calea ferată, iar traficul aerian a fost închis. La fel şi cel maritim. Cele mai multe victime au fost înregistrate în nord-estul Sardinei. Printre cei care şi-au pierdut viaţa se află o mamă şi fiica sa, găsite fără suflare în maşină, şi un poliţist al cărui automobil a fost luat de ape. Premierul italian a decretat stare de urgenţă în Sardinia şi a promis ajutoare de 20 de milioane de euro.
