Îmi exprim admiraţia absolută pentru cei care s-au luptat fără odihnă, zi şi noapte, pentru a menţine fiecare metru de dig, timp de atâtea zile. Aceasta este o acţiune admirabilă. Și este un mesaj bun când o țară este unită în așa fel.
Calcelarul german a spus că nu poate oferi o sumă concretă pentru reparaţii până nu se știe valoarea exactă a pagubelor. Elba rămâne la un nivel constant şi se aşteaptă ca astăzi să ajungă la cel mai ridicat debit.
Probleme sunt în continuare şi pe Dunăre. Viitura ajuns deja pe teritoriul Serbiei. Autorităţile locale au luat măsuri pentru prevenirea inundaţiilor pe o lungime de 155 de kilometri de-a lungul fluviului. Deocamdată, debitul Dunării a crescut cu 15- 20 de centimetri faţă de cel normal. Hidrologii au atras atenţia că nivelul apei va ajunge la punctul maxim pe teritoriul Serbiei la sfârşitul acestei săptămâni.
