Atunci când femeia însărcinată suferă de afecțiuni grave, care pot pune în pericol viața ei și a fătului, este nevoie de îngrijiri speciale, multidisciplinare, pentru un deznodământ fericit. Vorbim astăzi despre un astfel de caz fericit, în care nu una, ci două vieți au fost salvate de echipa medicală, cu prof. dr. Victor Costache, medic primar chirurgie cardiovasculară, conf. dr. Doru Herghelegiu, medic primar obstetrică-ginecologie, și dr. Cornelia Preda, medic primar neonatologie.
Sunt situații în care bunul mers al unei sarcini este amenințat de diverse afecțiuni ale mamei, care se agravează odată cu evoluția sarcinii. În astfel de situații, este necesar ca pacienta să se adreseze unui spital multidisciplinar, care să-i poată asigura toate tratamentele necesare și care să asigure deopotrivă mamei și viitorului nou-născut cele mai bune șanse la viață. Întrucât copilul poate prezenta diverse probleme la naștere, este esențială existența unei secții de terapie intensivă neonatală cu multă experiență.
Una dintre situațiile de acest fel este agravarea în timpul sarcinii a unei boli de inimă preexistente, adesea pe fondul unei malformații congenitale care nu a ridicat probleme deosebite înainte ca femeia să rămână gravidă. În aceste cazuri, medicii pot recomanda o operație pe inimă imediat după naștere sau chiar înainte de naștere, dacă riscurile mamei sunt foarte mari. Este important însă ca intervenția chirurgicală să fie realizată minim invaziv ori de câte ori acest lucru este posibil.
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro