• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-10 20:12:13
  • Sursa:
Interdictia UE privind carbunele rusesc intra in vigoare de la miezul noptii. De unde se vor aproviziona de acum europenii Imagine

Embargoul european asupra cărbunelui rusesc intră în vigoare miercuri la miezul nopţii, la patru luni după adoptarea sa în cadrul celui de al cincilea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei, într-un moment în care UE se confruntă cu puternice tensiuni în privinţa aprovizionării sale energetice, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Acest embargo decretat în aprilie de Cei 27 devine efectiv la finalul unei perioade de tranziţie de 120 de zile. Numai contractele comerciale încheiate înainte de 9 aprilie au putut fi onorate în această perioadă. Este vorba despre prima sancţiune a UE care loveşte sectorul energetic rusesc. Europenii au decis apoi, la sfârşitul lui mai, un embargo progresiv până la sfârşitul lui 2022 asupra celei mai mari părţi din petrolul rusesc.

UE importa până anul trecut 45% din cărbunele său din Rusia pentru o sumă de 4 miliarde de euro pe an şi anumite ţări, precum Germania şi Polonia de exemplu, care îl utilizau în producţia de electricitate, erau în mod special dependente de cărbunele rusesc.

În contextul în care consumul european anual de cărbune, combustibil fosil poluant, a scăzut de la 1.200 la 427 milioane de tone între 1990 şi 2020, închiderea a numeroase mine de pe continent a contribuit la creşterea dependenţei europenilor de importuri.

În ceea ce priveşte huila, achiziţiile UE din Rusia au crescut de la opt milioane de tone în 1990 (7% din importuri), la 43 de milioane în 2020 (54%).

În contextul căderii livrărilor de gaz rusesc şi riscului de penurie, mai multe ţări - precum Germania, Austria, Ţările de Jos, Italia - au anunţat în ultimele luni un recurs sporit la centralele electrice pe cărbune.

În primele cinci luni din 2022, electricitatea produsă din arderea cărbunelui în Germania a crescut cu 20%, potrivit cabinetului Rystad.

Embargoul total asupra cărbunelui rusesc îi împinge pe europeni să se aprovizioneze din alte părţi - SUA (circa 17,5% din importurile de huilă ale UE în primul semestru), Australia, Africa de Sud sau chiar Indonezia.

În contextul tensiunilor de pe pieţe, ecuaţia se anunţă complicată pentru Polonia, ţară în mod tradiţional minieră dar importatoare netă de cărbune. În contextul în care producţia locală s-a ridicat în ultimii ani la circa 55 milioane de tone pe an, Polonia trebuie să mai importe circa 12 milioane de tone, dintre care zece din Rusia.

Guvernul populist naţionalist a impus de la jumătatea lui aprilie o interdicţie totală a importurilor de cărbune rusesc, provocând grave penurii şi creşteri vertiginoase ale preţurilor - tona de cărbune costă acum în Polonia de patru ori mai mult decât în urmă cu un an.

Varşovia a plafonat preţurile şi a raţionalizat achiziţiile, dar capacităţile limitate ale porturilor, căilor ferate şi căilor fluviale complică creşterea importurilor, alimentând îngrijorarea privind aprovizionarea pentru iarnă, notează AFP.

O mașină a luat foc în centrul Capitalei, chiar deasupra Pasajului Unirii. Traficul în zonă a fost perturbat.

Economie 2024-10-02 16:32:38

Circulaţia feroviară este închisă, miercuri după amiază, între staţiile de cale ferată Pojorâta şi Sadova, în judeţul Suceava, din cauza aluviunilor care au ajuns pe linia ferată. Două trenuri cu sute de persoane au rămas blocate. Judeţul Suceava s-a aflat pentru câteva ore sub avertizare Cod roşu de ploi torenţiale.

Economie 2023-07-05 21:31:33

O postare în pagina de Facebook a rectorului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) Remus Pricopie, profesor universitar, dar și fost ministru al Educației, tulbură apele pe scena politică. Pricopie îl acuză pe numărul doi în NATO, Mircea Geoană, că se folosește de Alianța Nord-Atlantică și de funcția sa acolo pentru a-și face campanie electorală în România, în vederea alegerilor prezidențiale din toamnă. Mai mult, Pricopie scrie că nu exclude ”să asistăm la declanșarea unor investigații de natură penală” în acest caz. Mișcarea ”România Renaște!”, care îi susține candidatura lui Mircea Geoană, îi adresează întrebări rectorului Pricopie, în replică la postarea sa.

Economie 2024-07-23 19:02:29

Exporturile mari de motorină şi alte produse rafinate ale Rusiei care sunt refuzate de multe state din Europa se îndreaptă rapid spre o nouă destinaţie: Orientul Mijlociu, arată o analiză Bloomberg.

Economie 2022-07-13 11:24:04

Rafael Nadal, numărul 5 mondial, a câştigat duminică pentru a 14-a oară în carieră turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, în finala căruia l-a învins în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-0, pe norvegianul Casper Ruud (nr. 8 ATP), prezent în premieră în ultimul act al unei competiţii de o asemenea anvergură.

Economie 2022-06-07 05:18:09

Actorul Cole Brings Plenty, starul serialului "1923", spin-off-ul serialului "Yellowstone", a fost găsit mort vineri, a anunţat tatăl său, Joe, pe o rețea socială. Tânărul, în vârstă de 27 de ani, era dat dispărut de familie din weekendul de Paşte.

Economie 2024-04-07 11:27:31

Patru surori construiesc primul sat în stil "hobbit" din sudul Europei pe dealurile verzi din centrul Bosnia şi Herţegovina sperând să atragă fanii cărţilor şi filmelor din seria "Stăpânul inelelor" şi să îşi împărtăşească totodată amintirile din copilărie, relatează joi Reuters.

Economie 2023-05-13 08:00:36

În această noapte, în România trecem la ora de iarnă 2024. Noaptea este mai lungă pentru că ceasurile se dau înapoi cu oră. Ora 4:00 dimineața devine ora 3:00.

Economie 2024-10-26 07:00:07