„În mod concret, pot să declar că, în săptămâna următoare numirii mele în funcţie s-a prezentat la mine la birou domnul Nica şi m-a informat că anterior numirii mele fuseseră demarate procedurile de achiziţionare a unor licenţe Microsoft şi se luase hotărârea că respectivul contract să fie semnat la SGG. Probabil, pentru a fi mai convingător, la două - trei zile a revenit la mine la birou împreună cu predecesorul meu în funcţie, domnul Şerban Mihăilescu care a confirmat cele anterior spuse de Nica", relatează un referat DNA trimis Camerei Deputaţilor.
Predecesorul lui Eugen Bejinariu în această funcţie a fost Şerban Mihăilescu, care a condus Secretariatul General al Guvernului (SGG) în perioada decembrie 2000 - octombrie 2003.
Cu o lună înainte de a fi condamnat în dosarul ICA, Dan Voiculescu a aflat că are un nou dosar penal. Nelu Iordache şi alţi doi afacerişti le-au povestit procurorilor că, ani la rând, fostul senator le-ar fi cerut bani sub forma unor contracte de publicitate, pentru a nu îi denigra la posturile de televiziune pe care le-a fondat.
Denunţul făcut de fratele preşedintelui Traian Băsescu i-a dus în spatele gratiilor pe câţiva lideri ai clanului Bercea. Numai că Mircea Băsescu a fost, la rândul său, denunţat pentru trafic de influenţă. Acum, fiecare dintre părţi luptă în instanţe, procurorii descoperind indicii care arată că ambele denunţuri sunt întemeiate.
Fostul premier Adrian Năstase a fost denunţat, într-unul dintre cele trei dosare pe care le-a avut la DNA, de omul de afaceri Genică Boerică. Un personaj controversat, care avea propriile dosare penale în care a şi fost condamnat ulterior, craioveanul a depus un denunţ la DNA de la care a pornit dosarul "Mătuşa Tamara". Ulterior, cazul a fost închis definitiv cu achitarea lui Adrian Năstase.
