Întâmpinarea Domnului este sărbătoarea cunoscută în popor și cu denumirea de “Ziua Ursului” sau “Stretenia”, după numele vechi slavon, și se celebrează anual pe data de 2 februarie, la 40 de zile de la Nașterea Domnului Iisus. Datorită praznicului este cunoscută în zilele noastre pilda conform căreia mamele trebuie să își ducă nou-născuții la biserică la 40 de zile de naștere.

Potrivit scrierilor vechi, în ziua de 2 februarie Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și Dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie dedicat lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naștere, mai exact să fie botezat.

Pe 2 februarie, la 40 de zile de la Nașterea lui Iisus, Sfânta Fecioara Maria, conformându-se Legii (Lev XII, 8) a mers la templul din Ierusalim pentru curățirea sufletului, iar pruncul Iisus a fost întâmpinat și ținut în brațe de Dreptul Simeon (Luca, II, 22, s.u). Momentul aducerii lui Iisus la Templu este descris doar de Sfântul Evanghelist Luca.

La ortodocși, accentul sărbătorii se pune pe Mântuitorul Iisus, din acest motiv ziua se mai numește și Întâmpinarea Maicii Domnului, în timp ce la catolici, sărbătoarea o are în prim plan pe Fecioara Maria și se numește Curățirea Sfintei Marii.

În primele secole, sărbătoarea era celebrată pe 14 februarie, deoarece Nașterea lui Iisus era prăznuită împreună cu Botezul acestuia.

În anul 526, în timpul domniei lui Iustinian cel Mare, sărbătoarea a fost introdusă, în mod oficial, în calendarul răsăritean. În 534, prin Decret imperial, împăratul Iustinian cel Mare a schimbat data de prăznuire din 14 în 2 februarie (40 de zile fiind socotite de la 25 decembrie, noua dată a sărbătorii Nașterii Domnului).

Pentru că praznicul este celebrat la 40 de zile de la Nașterea lui Hristos, denumit și “aducerea Lui spre închinare”, de-a lungul timpului evenimentul a rămas una dintre cunoscutele pilde de la noi, formulată drept o îndatorire a mamelor de a duce pruncii la biserică la 40 de zile de la naștere. Mai exact, pentru slujba de botez denumită “molifta de curățirea lor și închinarea pruncilor la sfintele icoane”. Mama care a născut vine în biserică și, în numele familiei, îl aduce pe nou-născut ofrandă lui Dumenzeu, închinându-l la altar.

În timpul slujbei, preotul face semnul crucii pe mamă și copil, apoi pune epitrahilul (patrafirul  și mâna dreaptă pe capul mamei, după rostirea introducerii liturgice compusă din binecuvântare, rugăciuni și tropar, al zilei ori al Întâmpinării Domnului.

Potrivit tradițiilor vechi, ziua de 2 februarie este denumită și “Ziua Ursului”. Pe vremuri, în anumite zone ale țării, copiii erau unși pe față cu grăsimea de la urs pentru a fi puternici și feriți de boli.

Potrivit superstițiilor, se spunea că, dacă în această zi este soare și iese ursul din bârlog, acesta se sperie și se retrage, prelungind iarna pentru alte 6 săptămâni. În schimb, dacă afară este înnorat, iar ursul nu își poate vedea umbra și rămâne afară, prevestește îmbunătățirea vremii și apropierea primăverii.

“Este bine ca în zi sfântă să mergem la biserică, să ne rugăm și să evităm să facem munci grele. În această zi, precum și în alte zile de sărbătoare, nu se recomandă să se facă treburi grele în gospodările. Este o zi desemnată pentru odihnă, pace și apropiere de cei dragi”, a declarat pentru Digi24 Părintele Gabriel Cazacu, preot la mănăstirea Cașin.