Nu e însă singurul pacient care a avut parte de o noapte înfrigurată la spitalul din Oțelu Roșu: ”Când s-a luat căldura și a fost cam frig, dar am pus două pături pe noi și ne-am mai descurcat”, ”Frig, frig, ce să faci, asta îi”.
Chiar și așa, reprezentanții spitalului spun că au făcut tot ce a ținut de ei, ca să menţină o temperatură optimă în saloanele pacienţilor. ”Am organizat căldura cu radiatoare electrice”, a afirmat Alin Mihăescu, managerul Spitalul Orăşenesc Oțelu Roșu.
Problemele la alimentarea cu gaz metan au afectat peste 10.000 de locuitori ai oraşului Oţelu Roşu. Şi nu doar de apă caldă şi căldură au dus lipsă oamenii, ci şi de posibilitatea de a-şi asigura hrană caldă: ”Problema e că nici mâncare nu poți să îți prepari. Nu ești pregătit”, ”Foarte rău, fără căldură e foarte rău, nu pot”, - Acum a venit? ”Nu, până mâine dimineață”.
Fisura apărută în conducta care alimentează oraşul cu gaz metan a apărut din cauza temperaturilor coborâte mult sub zero grade. ”Contractarea unei conducte care a dus la o fisură. Această defecțiune s-a produs în cursul nopții trecute”, ne-a declarat Silviu Hurduzeu, prefectul județului Caraș Severin.
”Nu este posibil ca în miez de iarnă la minus doisprezece, treisprezece grade, toată populația orașului Oțelul Roșu să sufere de frig, în special bătrâni și copii”, spune Luca Mălăiescu, primarul din Oțelul Roșu.
Abia în această seară, gazul va ajunge în toate casele din Oțelul Roșu. Pierderile vor fi suportate de firma de distribuție.
Reporter: Vlad UngarOperator: Adrian IonescuEditor web: Călin Țenche
