"Am primit mai multe sesizări, în urma postării pe o reţea de socializare, a unor fotografii de către o persoană fizică care, cu o capcană confecţionată artizanal, prindea păsări răpitoare", a declarat Adrian Aldea, purtător de cuvânt Garda Naţională de Mediu, Braşov
Comisarii Gărzii de Mediu au verificat sesizarea, însoţiţi de lucrători ai Postului de Poliţie Şinca. Crescătorul de porumbei a fost prins în flagrant, cu o capcană cu pedală şi arc, montată în propria curte.
Poliţiştii şi comisarii Gărzii de Mediu au găsit, în fosa septică a acestei locuinţe, doi ulii şi o bufniţă. Păsările au fost prinse în capcana cu care bărbatul s-a lăudat pe reţeaua de socializare.
"Din păcate, aceste cuşti curse prind, de foarte multe ori, şi păsări mult mai rare, chiar bufniţe şi alte specii de răpitoare, care au valoare biologică mult mai ridicată", spune Dan Ionescu, reprezentant Societatea Ornitologică Română, Braşov.
Bărbatul de 39 de ani a încălcat prevederile unei Ordonanţe de Urgenţă şi ale Legii privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic. Pedeapsa pentru faptele sale este de până la un an închisoare.
"El este cercetat în stare de libertate pentru infracţiune la Ordonanţa de Urgenţă numărul 57, din 2007, respectiv ucidere de păsări răpitoare, prevăzută de lege", a precizat cms. şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt IPJ Braşov.
Specialiştii susţin că pagubele produse unui singur crescător de porumbei de păsările răpitoare pot ajunge la sume de ordinul miilor de euro. Columbofilii nu pot captura legal ulii sau bufniţele, însă nu beneficiază, în prezent, de nicio compensaţie pentru pierderile suferite.
Reporter: Claudiu LoghinOperatori: Răzvan Rădache, Lucian Păculea
