• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-08 07:00:32
  • Sursa:
India vs. Pakistan: cum se compara armatele celor doua tari si de ce un razboi total ar rupe complet echilibrul de putere Imagine

Atacurile reciproce dintre India și Pakistan, în urma cărora au murit mai mulți civili de ambele părți, reprezintă cel mai amplu schimb de focuri din ultimele decenii între cele două țări. Dar cum se compară armatele celor două state cu arme nucleare și de ce echilibrul de putere s-ar schimba drastic dacă „ofensivele limitate” lansate până acum s-ar transforma într-un război în toată regula?

Ambele țări își revendică regiunea Cașmir și controlează părți din ea. În ultimul sfert de secol, India și Pakistan au intrat în conflict de mai multe ori, dar operațiunile militare lansate de cele două țări nu au declanșat un război major.

Această reținere a fost ajutată și de presiunea diplomatică pusă de SUA asupra ambelor părți și de reticența Chinei, care este principalul aliat internațional al Pakistanului, de a permite situației să scape de sub control, potrivit Financial Times.

Analiștii nu sunt siguri, însă, dacă aceste condiții mai sunt valabile. Președintele american Donald Trump a spus „foarte clar” că India și Pakistan „își pot rezolva problemele între ele și că iubește ambele țări”, a spus Pravin Sawkney, analist și fost ofițer în armata Indiei.

Forțele armate indiene au spus miercuri că au țintit nouă „tabere de teroriști” în bombardamente lansate asupra teritoriilor din Cașmir administrate de Pakistan, dar și câteva atacuri în alte zone din țara vecină.

„Țintele au fost neutralizate cu eficiență clinică... niciun complex militar nu a fost lovit”, a transmis Vyomika Singh, comandant din forțele aeriene indiene, care a adăugat că forțele indiene au folosit tehnologii militare de „nișă” și au ales cu atenție țintele ca să evite victimele colaterale în rândul civililor.

Oficiali militari și diplomatici din Pakistan au spus că armata țării a doborât cinci avioane de luptă indiene în timpul atacurilor de miercuri, inclusiv trei avioane Rafale de producție franceză și două avioane de tehnologie rusească.

Armata Indiei este de două ori mai numeroasă decât cea a Pakistanului, care are 660.000 de soldați. Diferența la capitolul cheltuielilor pentru apărare este încă și mai mare: India a cheltuit anul trecut de 10 ori mai mult decât Pakistan.

Tocmai din această cauză, doctrina militară a Pakistanului s-a axat mereu pe apărare, urmând a porni în ofensivă doar dacă strategia de descurajare eșuează, potrivit lui Raza Muhammad, un general în retragere din Pakistan.

India a avut anul trecut al doilea cel mai mare buget pentru apărare din Asia, cheltuind 74,4 miliarde de dolari. Doar China a cheltuit mai mult. La nivel mondial, India s-a clasat pe locul șase la acest capitol anul trecut.

„Superioritatea vine când este o luptă în toată regula. Dacă se va ajunge la un război total, atunci superioritatea Indiei se va simți și va fi foarte puternică”, a spus generalul în retragere Rakesh Sharma, actual cercetător din cadrul Fundației Internaționale Vivekananda din New Delhi.

Dar în cazul unor ofensive limitate, cele două părți ar putea fi aproape de paritate, potrivit lui Sharma.

În privința armelor nucleare, însă, cele două țări sunt, cel puțin pe hârtie, egale. Ambele au între 160 și 170 de focoase nucleare în arsenalul lor, potrivit Asociației pentru Controlul Armelor din SUA.

Armata Pakistanului lucrează cu câteva companii din China pentru a-și extinde raza de acțiune a rachetelor sale balistice. India și-a dezvoltat propriile sale rachete balistice intercontinentale – Agni – care pot avea o rază de acțiune de până la 5.000 de kilometri.

În timpul războiului din Kargil din 1999, ultimul conflict major dintre cele două țări în urma căruia au murit sute de soldați de ambele părți, Statele Unite au oprit livrările de piese de schimb pentru armele de fabricație americană importate de ambele state. Cele mai afectate au fost avioanele F-16 folosite de Pakistan.

Președintele american de la acea vreme, Bill Clinton, a pus presiune pe premierul pakistanez Nawaz Sharif să își retragă trupele de pe teritoriul administrat de India.

Importurile de armament ale Pakistanului au venit în proporție de 81% din China în perioada 2020-2024, potrivit Institutului Internațional pentru Cercetări de Pace din Stockholm, pe măsură ce Islamabadul a renunțat tot mai mult la armele scumpe cumpărate din Occident și a intrat în sfera de influență a Beijingului.

Acum, cele mai multe avioane militare ale Pakistanului au fost dezvoltate de China sau în cooperare cu China.

India, care are propria sa industrie de apărare, folosește cantități semnificative de echipamente militare din Rusia. Cele două țări cooperează și în privința dezvoltării de rachete. În ultimii ani, însă, India a început să importe tot mai multe arme din SUA și Franța.

În ciuda relației apropiate dintre Pakistan și China, Beijingul nu își dorește să distrugă relațiile cu India, care au fost mai calde în ultimele șase luni.

„Cu războaiele comerciale și tarifare de acum, China caută să folosească India ca pe o mare poartă economică pentru a scăpa de problemele economice cauzate de americani”, a spus Sharma.

Sprijinul din partea Chinei pentru Pakistan ar putea veni în orice fel care nu ar implica Beijingul în mod direct în noul conflict: informații, sateliți, sisteme de apărare antiaeriană.

Întrebat despre atacuri, Trump a răspuns scurt: „Sper că se vor termina foarte repede.” India, însă, s-ar putea să aibă alte planuri. Generalul Manoj Mukund, fostul șef al armatei indiene, a scris miercuri pe X: „Vor mai urma și altele.”

Iranul a lansat joi un apel către „ţările musulmane şi arabe” să facă front comun împotriva Israelului, în timp ce lideri occidentali, cu preşedintele Joe Biden în frunte, au avertizat Teheranul „să fie atent” şi să nu extindă dincolo de Gaza războiul care a făcut deja mii de morţi şi de răniţi, relatează France Presse.

Economie 2023-10-12 17:55:29

Familiile unor fetițe din SUA care au murit ca urmare a unei provocări viralizate pe rețeaua socială TikTok au dat în judecată platorma, susținând că algoritmul "periculos" este vinovat pentru moartea copiiilor, informează The Guardian.

Economie 2022-07-06 14:40:56

Ungaria amenință că se va opune prin veto aderării Bulgariei la spaţiul Schengen, dacă guvernul de la Sofia nu abrogă o taxă, despre care ungurii spun că „pune în pericol securitatea aprovizionării cu energie”, a transmis sâmbătă Ministerul de Externe ungar, potrivit Reuters, preluat de Agerpres.

Economie 2023-12-16 18:54:18

Statele Unite vor oferi un milion de doze anti-mpox ţărilor de pe continentul african unde a lovit această epidemie, a anunţat marţi preşedintele Joe Biden la tribuna ONU la New York, transmite Agerpres.

Economie 2024-09-24 21:05:28

Sunt mai multe probleme urologice care pot face o persoană să se adreseze în urgență către un serviciu specializat. Care sunt aceste urgențe urologice și ce trebuie să facem într-o astfel de situație aflăm de la Dr. Bogdan Pârlițeanu, medic specialist urologie.

Economie 2024-12-23 14:37:32

Un judecător federal le-a dat dreptate jurnaliștilor de la Vocea Americii (VOA), în ceea ce este ultimul eșec al președintelui Trump în încercarea de a închide media internaționale finanțate de guvernul american, scrie The Washington Post. Deși Vocea Americii a încetat să emită pentru prima dată de la înființare, angajații săi au ripostat în instanța federală. Guvernul se confruntă acum cu mai multe procese, inclusiv din partea directorului Vocii Americii, Michael Abramowitz, fost reporter de lungă durată la The Washington Post, și a șefei biroului de la Casa Albă, Patsy Widakuswara.

Economie 2025-04-23 15:07:29

Un avion al Poliției Regale Thailandeze s-a prăbușit în mare, în timpul unui zbor de antrenament pentru parașutism, informează BBC. Șase persoane aflate la bord, inclusiv piloți, mecanici și un inginer, au murit. Momentul prăbușirii a fost surprins de camere, iar imaginile arată cum aeronava cade în apă, la mică distanță de țărm.

Economie 2025-04-25 22:51:41

Oficiali din Statele Unite și China vor începe săptămâna aceasta discuții pentru a încerca să reducă escaladarea războiului comercial dintre cele mai mari două economii ale lumii, relatează BBC.

Economie 2025-05-07 09:44:18