În ciuda revoltei, femeia nu a făcut niciodată o sesizare oficială, pentru ca soţul său să fie radiat de pe liste. Mai mult, acum vrea să afle dacă cineva s-a folosit de identitatea soţului său pentru a frauda alegerile.
Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean spun că femeia ar fi trebuit să sesizeze de când a observat prima dată că soţul său nu a fost sters de pe liste. Ei au îndrumat-o imediat să formuleze o cerere la care să ataşeze şi copia după certificatul de deces. "Am studiat un pic certificatul, decesul s-a produs în Abu Dabi, în primul rând nu există un acord de cooperare cu statul Emiratele Arabe Unite sau Catar, nu ştiu exact de unde provine şi în acest caz procedurile sunt mult mai greoaie şi până când ajunge să se comunice prin Ministerul Afacerilor Externe, durează.", Claudiu Petra - purtătorul de cuvânt al BEJ Braşov
Cererea a fost trimisă la Biroul Electroal Central, iar femeia va primi răspunsul în câteva luni. Incidente au fost şi la o secţie de votare din Codlea unde procesul a fost întrerupt pentru 30 de minute din cauză că s-a oprit alimentarea cu energie electrică, iar la patru secţii de votare din judeţ membrii au rămas fără autocolant şi au cerut mai multe biroului electoral judeţean.
Reporter: Teodora Nicolae / Operator: Dragoş Ghitiu
