Un Airbus A320 al companiei Nouvel Air a fost nevoit să rateze aterizarea duminică seara pe aeroportul din Nisa, pentru a evita coliziunea cu un avion Easyjet aflat deja pe pistă. Autoritățile franceze au deschis o anchetă și au imobilizat cele două aeronave pentru verificări.
O coliziune între două avioane de pasageri a fost evitată la limită duminică seara pe aeroportul din oraşul francez Nisa, a declarat luni pentru AFP Biroul de investigaţii şi analiză a siguranţei aviaţiei civile (BEA) din Franţa.
La puţin timp după ora 23:30, un avion Airbus A320 al companiei Nouvel Air, care ateriza pe aeroportul din Nisa, a fost nevoit să efectueze manevra de ratare a aterizării pentru a evita coliziunea cu un avion de acelaşi tip al companiei Easyjet ce se afla deja pe pistă.
Potrivit datelor preliminare ale investigaţiei, avionul companiei Nouvel Air venea la aterizare pe o pistă greşită. Aeroportul din Nisa are două piste paralele, situate foarte aproape una de cealaltă.
Biroul francez de investigaţii a dispus imobilizarea ambelor aeronave în vederea recuperării cutiilor negre pentru stabilirea exactă a circumstanţelor acestui "incident grav", în cadrul anchetei fiind de asemenea audiaţi piloţii celor două avioane şi controlorii de trafic aerian.
