„Incetati sa va plangeti”. Mark Rutte anunta ca NATO va creste cheltuielile de aparare pentru tarile membre

„Incetati sa va plangeti”. Mark Rutte anunta ca NATO va creste cheltuielile de aparare pentru tarile membre Imagine

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a transmis sâmbătă un mesaj tranșant statelor europene membre ale Alianţei militare, în contextul relaţiilor tot mai tensionate cu Statele Unite: „Încetaţi să vă plângeţi şi veniţi cu soluţii concrete”, relatează CNBC.

„Implicaţi-vă în dezbatere, nu prin plângeri, ci prin propuneri concrete,” a declarat Rutte în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, informează News.ro.

Liderul NATO a confirmat, de asemenea, că alianţa va stabili un nou obiectiv pentru cheltuielile de apărare atunci când membrii săi se vor reuni în iunie, la summitul NATO din Haga, Olanda.

„Va fi o valoare mult mai mare decât 2%,” a spus Rutte, fără a oferi detalii suplimentare.

Participând la aceeaşi discuţie, senatorul american Lindsey Graham a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin, prin ofensiva sa împotriva Ucrainei, a contribuit mai mult decât orice alt membru NATO la impulsionarea creşterii cheltuielilor militare.

„Putin a făcut mai mult pentru NATO decât noi înşine,” a spus Graham, adăugând că liderul rus a făcut „o greşeală strategică serioasă”.

Chestiunea cheltuielilor de apărare în cadrul NATO a devenit un subiect sensibil, reflectând diviziunile tot mai mari dintre Statele Unite şi Europa. În timpul primului său mandat, Donald Trump a avut o relaţie tensionată cu NATO, criticând în mod repetat statele membre pentru că nu respectă obiectivul stabilit în 2014 de a aloca cel puţin 2% din PIB pentru apărare.

Înainte de a-şi începe al doilea mandat, Trump a semnalat că această temă va reveni în centrul atenţiei, afirmând că statele membre ar trebui să contribuie chiar mai mult la bugetul NATO.

„Cred că NATO ar trebui să aibă o contribuţie de 5% din PIB. Toate ţările îşi permit acest lucru, dar ar trebui să fie la 5%, nu la 2%,” a declarat Trump în ianuarie.

El a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă, în cadrul căreia nu a exclus posibilitatea utilizării forţei militare pentru a prelua controlul asupra Canalului Panama sau a Groenlandei, teritoriu care aparţine Danemarcei, stat membru NATO.