„Mergem la fiecare meci să luptăm pentru victorie. Întâlnim vicecampioana naţională şi nu o să fie uşor, în sala lor nu am câştigat niciodată. E o sală, să spun, vulcanică, la fel ca a noastră, mai mică, dar tribunele sunt aproape de teren, cu spectatori care îşi susţin frenetic echipa”, a spus Marius Toma, manager baschet SCM "U" Craiova.
Conducătorii speră ca pentru acest meci să-i poată recupera pe Bureau şi Popescu, absenţi în partida din Liga Balcanică de la mijlocul acestei săptămâni.
Meciul dintre BC Mureş şi SCM "U" Craiova va fi transmis în direct de DigiSport, sâmbătă, de la ora 17:00.
