• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2013-09-26 19:15:48
  • Sursa:
Incepe cazarea in caminele studentesti din Craiova   Imagine

Pe 27 şi 28 septembrie, în căminele din Craiova se vor caza studenţii înmatriculaţi deja, în vreme ce studenţii din anul I îşi vor ocupa locurile pe 30 septembrie. Noul an a venit şi cu noutăţi în privinţa cererilor de cazare.

„Este primul an în care cererile de cazare pentru studenţii înmatriculaţi, nu pentru cei din anul I, s-au depus în format electronic, prin aplicaţia „evidenţa studentului". În felul acesta am avut termene clare, precise, studenţii au completat în aplicaţia respectivă informatizată cererea şi noi am putut să le prelucrăm informatizat", spune Gabriel Olteanu, prorector al Universităţii din Craiova.

În acest an, locurile de cazare sunt cu 420 mai puţine, după ce două cămine de la Facultatea de Mecanică au intrat în renovare. Căminele trebuie să fie pregătite şi pentru numeroşii studenţi din străinătate care vor sosi la Craiova.

„Sunt cinci studenţi din Kazakhstan, care vin anul acesta la Craiova, la Facultatea de Automatică. Este prima dată când dezvoltăm acest proiect cu Kazakhstanul, plus studenţii străini care vin, patru studenţi din Nigeria, studenţi din Benin, studenţi din Zimbabwe", a precizat Cristiana Teodorescu, prorector al Universităţii din Craiova.

Cele 11 cămine craiovene sunt împărţite în trei categorii, în funcţie de facilităţile pe care le oferă. Preţul diferă în funcţie de condiţii.

30% din locurile de cazare pe care Universitatea le pune la dispoziţie pentru anul acesta sunt rezervate pentru studenţii de anul I.