Procedura este de lungă durată, pentru că, după aceste săpături, se vor consolida galeriile și gurile de metrou. De asemenea, trebuie făcute racordările la utilități, un proces care va dura foarte mult.
Pentru porțiunea Universitate – Drumul Taberei, estimarea pentru proiect este de peste 880 milioane de euro. Până în acest moment au fost semnate contracte de peste 330 de milioane de euro, dar constructorii au primit puțin peste 100 de milioane de euro pentru lucrările pe care le-au făcut.
Există un contract semnat cu Banca Europeană pentru Investiții, în valoare de 1,2 miliarde de euro, însă din acest contract nu au fost atrase, deocamdată, sume prea mari.
Premierul Victor Ponta, împreună cu ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, au promis, în urmă cu puțin timp, că pentru acest an sunt alocate toate sumele necesare pentru aceste lucrări.
Autoritățile speră să apeleze și la fonduri europene, astfel încât toate lucrările să fie finanțate la timp și să decurgă așa cum a fost planul.
Este deja a treia amânare a începerii lucrărilor. Asta înseamnă că termenul total de execuție a lucrării a fost deja întârziat cu mai bine de un an. Totul ar fi trebuit să se termine în anul 2015. Termenul următor înaintat este anul 2016.
