Incendiu pornit de la jarul din afumatoare

Incendiu pornit de la jarul din afumatoare Imagine

Cei doi proprietari, alături de trei dintre cei opt fii, erau în casă în momentul izbucnirii incendiului. S-a întâmplat la scurt timp după ce proprietarul aprinse focul în afumătoare.

”Am auzit numai nişte pocnituri sus din spate şi din pod şi când ne-am uitat afară, flacăra era sus, am sunat imediat la pompieri, dar a durat cam 30 de minute până au venit şi atunci focul s-a extins”, ne-a relatat Brigite Duma, proprietar. 

Mare parte din acoperiş a fost distrusă de flăcări. Incendiul nu s-a propagat însă şi la anexele din spatele casei acolo unde oamenii aveau mai multe vaci, oi şi cai.

”Într-un lighean a pus tata rumeguş şi a pus un pic de jar, cuşca aia de lemn s-a aprins, de la aia s-a aprins şi acoperişul. Din fericire, animalele nu au păţit nimic”, spune Beniamin Duma, fiul proprietarilor. 

Proprietarul locuinţei a incercat să stingă flăcările înainte să ajungă pompierii. A ajuns la spital cu răni uşoare, însă este în afara oricărui pericol.

”Incendiul - când am ajuns aici - se manifesta pe aproximativ 200 de metri pătraţi. S-a intervenit cu patru autospeciale, incendiu a fost localizat şi lucrăm la lichidare”, ne-a precizat maiorul Valentin Colesnic, comandantul Detaşamentului II Pompieri Timişoara.

Intervenţia a fost una dificilă deoarece cea mai apropiată sursă de apă era la 200 de metri distanţă de casă.

reporter: Maria Rohneanoperator: Adrian Hrişcueditor web: Călin Țenche