• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-10 13:26:20
  • Sursa:
Incendiu la hotelul Parc din Mamaia din cauza unei tigari aruncate la intamplare. Flacarile s-au extins la fatada, demisol si parter Imagine

Un incendiu a izbucnit miercuri la un hotel de la intrarea în stațiunea Mamaia. Mai multe mașini de pompieri au intervenit. Din primele informații, focul ar fi fost provocat de o țigară aruncată la întâmplare.

Incendiul a izbucnit după ora 11, lângă piscina hotelului Parc din staţiunea Mamaia. 

În urma incendiului au ars 400 de kilograme de materiale combustibile, iar focul s-a extins şi la faţada hotelului, la nivelul demisolului şi la parter, pe o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi.

Hotelul era închis pentru turiști, pentru că e extrasezon, dar în interior erau 15 angajați care au ieșit la timp și au încercat să stingă flăcările până la sosirea pompierilor.

La faţa locului s-au deplasat cinci autospeciale de stingere, două autoscări, autospeciala de transport victime multiple, trei echipaje SMURD şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean.

Focul a fost stins după două ore.

Administratorul hotelului a declarat pentru Digi24 că cel mai probabil focul a izbucnit de la o țigară aruncată la întâmplare.

 

Guvernul a aprobat, joi, ordonanța de urgență care vizează majorarea cu 20% a salariilor de bază în Sănătate și Asistență Socială, începând cu luna martie 2024. Măsura se va aplica în două tranșe.

Economie 2024-03-07 19:58:10

Moartea unei femei din Londra, care a mâncat capsule de detergent pe care le-a confundat cu dulciuri, a dus la un avertisment serios lansat de medicul legist autorităților. „Culorile strălucitoare și atrăgătoare” ale unor astfel de capsule sau tablete pentru curățare pot fi înșelătoare pentru persoanele cu demență și alte afecțiuni cognitive, nu doar pentru copii, și e nevoie de mai multă atenție la modul cum sunt ambalate. 

Economie 2024-08-18 16:03:47

Presupusul autor al atacului de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este „islamofob”, a declarat sâmbătă ministrul german de interne Nancy Faeser, în timp ce bilanţul victimelor a crescut la cinci morţi şi peste 200 de răniţi. Posibilitatea unui atac islamist pare astfel să se îndepărteze, chiar dacă motivele faptei rămân misterioase, comentează AFP, preluat de Agerpres.

Economie 2024-12-21 17:51:58

Un român stabilit în Italia a trăit șocul vieții când a primit o somație pentru plata unor facturi restante la curent în valoare de peste 40.000 de euro. După ce a apelat la un avocat, a descoperit că, de fapt, a fost victima unei escrocherii după ce a fost neglijent cu datele sale personale, scrie La Gazzetta del Mezzogiorno.

Economie 2022-11-26 16:21:09

Au început controalele la stațiile GPL din țară, după exploziile devastatoare de la Crevedia. În Argeș, din cele patru unități verificate până acum, trei au fost deja închise, transmite prefectul județului, Radu Perianu.

Economie 2023-08-31 13:48:02

China, deși confruntată din ce în ce mai des cu dezastre cauzate de climă, și în ciuda faptului că este cel mai mare emițător de carbon din lume, aprobă echivalentul a două noi centrale pe cărbune în fiecare săptămână, arată o analiză citată de The Guardian.

Economie 2023-08-29 14:49:02

Preşedinta în exerciţiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, este favorită în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale din toamnă, în timp ce principalul său contracandidat, fostul preşedintele pro-rus Igor Dodon, a scăzut în preferinţele alegătorilor sub 14%, conform rezultatelor unui sondaj prezentat joi de compania iData, la Chişinău, informează publicaţia Ziarul Naţional, potrivit Agerpres.

Economie 2024-03-28 16:30:22

Timpul și moartea „au luat pauză” pentru unii oameni din Scottsdale, Arizona. În rezervoarele umplute cu azot lichid sunt trupurile și capetele a 200 de oameni care au cerut să fie conservați prin criogenie („crioconservați”) în speranța că vor fi readuși la viață în viitor când știința va avansa dincolo de limitele din ziua de azi, scrie Reuters.

Economie 2022-10-13 10:25:19