• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-14 00:24:36
  • Sursa:
Inca un TIR a fost la un pas sa ramana blocat in Pasajul Unirii. Ce s-a intamplat Imagine

Încă un TIR era cât pe ce să rămână blocat în Pasajul Unirii. E vorba de un camion din Turcia, care a ajuns la mai puțin de 100 de metri de intrarea în tunel.

Un echipaj de poliție se afla acolo, așa că l-a oprit pe șofer și l-a întors din drum, ca să nu rămână blocat, așa cum s-a întâmplat cu alte camioane care depășeau înălțimea admisă.

De la redeschiderea pasajului, în septembrie anul trecut, au avut loc mai multe accidente. Pasagerul unui autocar din Grecia și-a pierdut chiar viața, după ce mașina a intrat în plin în limitatorul de înălțime de la intrarea în pasaj.

Cel mai recent incident a avut loc chiar joi, când un camion a rămas înțepenit în tunelul proaspăt renovat.