• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-11 19:39:27
  • Sursa:
Inca 300 de romani vor fi adusi joi in Romania din Israel. MAE: „1.800 de cetateni au revenit in tara, pana in prezent” Imagine

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) are în atenţie aproximativ 300 de cetăţeni români care au solicitat sprijin în vederea revenirii în ţară din Israel şi urmează să ajungă acasă în cursul zilei de joi, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Filip.

El a explicat că, până în prezent, de la debutul conflictului, au fost organizate 18 curse pentru revenirea cetăţenilor români în ţară.

Compania TAROM a anunţat miercuri că va continua să opereze, începând de joi, frecvenţe speciale către şi dinspre Tel Aviv, numai la solicitarea Celulei de criză a MAE.

„În total, până în prezent, avem aproximativ 1.800 de cetăţeni români care au revenit. Cele 18 curse au fost realizate prin intermediul companiei naţionale TAROM şi prin intermediul unor companii private. TAROM, ca şi orice altă companie comercială, are responsabilitate vizavi de proprii clienţi. Trebuie să ţinem cont că există companii private care încă operează pe ruta Tel Aviv - Bucureşti, spaţiul aerian este deschis, aeroportul este funcţional. Cu siguranţă, dacă vom primi cereri de sprijin pentru revenirea cetăţenilor români acasă vom găsi soluţii ca de fiecare dată şi pentru fiecare caz în parte”, a completat purtătorul de cuvânt al MAE.

Joi, este posibil ca numărul românilor aduşi acasă din Israel să ajungă la peste 2.000.

„În prezent menţinem în atenţie aproximativ 300 de cetăţeni români care au solicitat sprijin în vederea revenirii în România şi aceştia urmează să ajungă în perioada imediat următoare, până mâine dimineaţă”, a arătat reprezentantul MAE.

Conform acestuia, şi 350 de români din Fâşia Gaza sunt în atenţia Celulei de criză a MAE, iar dintre aceştia aproape 150 au cerut sprijin pentru a se întoarce în ţară. În acest sens, se caută „cea mai bună soluţie” şi, până în prezent, situaţia de securitate din teren nu a permis repatrierea lor.

„Atunci când situaţia de securitate este sensibilă, trebuie o pregătire extrem de minuţioasă şi atentă, pentru a nu pune în pericol viaţa celor pe care vrei să-i salvezi”, a subliniat Radu Filip.

MAE reaminteşte că românii care se află pe teritoriul Israelului se pot adresa Ambasadei la Tel Aviv şi îşi pot anunţa prezenţa în regiune, comunicând datele de identificare şi propriile coordonate la adresa de e-mail [email protected] şi la numărul de telefon de permanenţă +972 54 5643279. Totodată, ei se pot adresa Consulatului General de la Haifa: +972 543 998 038, pentru a putea fi contactaţi.

MAE subliniază importanţa utilizării acestor canale de către cetăţenii români pentru centralizarea corectă a informaţiilor şi eficientizarea dialogului în vederea acordării asistenţei consulare.

Ministerul reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în Statul Israel să îşi reprogrameze deplasarea şi să urmărească rubrica "Alerte de călătorie" de pe pagina de internet a MAE.

Totodată, MAE recomandă consultarea paginilor de Internet telaviv.mae.ro, consular-protection.ec şi www.mae.ro - rubrica "Sfaturi de călătorie" şi reaminteşte că românii care se deplasează în străinătate au la dispoziţie serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".

Asociația Companiilor de Comerț cu Amănuntul din Rusia a trimis o solicitare oficială către guvernul lui Putin prin care dorește să obțină dreptul la importul de băuturi alcoolice vizate de sancțiunile impuse de Occident. Mai exact, aceștia doresc introducerea mai multor mărci internaționale ale celor mai mari producători de spirtoase și bere din lume pe așa numita listă a „importului paralel”, instrument folosit de executivul de la Moscova pentru a permite importul bunurilor interzise în urma sancțiunilor. 

Economie 2022-08-18 13:23:09

Un bărbat din Satu Mare a găsit un card bancar și, în loc să meargă la poliție să îl predea, s-a dus la cumpărături. La câteva zile distanță, s-a trezit, însă, cu poliția la ușă, scrie PortalSM. Pus în fața probelor de la dosar, bărbatul și-a recunoscut vina. A avut și noroc: victima l-a iertat, așa că, după ce a restituit banii cheltuiți, acesta a scăpat de dosarul penal.

Economie 2024-01-24 13:00:38

Ucraina a anunţat luni că a fost vizată de 110 drone în cursul nopţii, un atac rusesc care s-a soldat cu un mort şi trei răniţi în oraşul Ternopil, în vestul ţării, potrivit autorităţilor locale, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-12-02 11:33:48

Duminică, 27 noiembrie 2022, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 24 noiembrie, Loteria Română a acordat 12.091 de câștiguri în valoare totală de peste 767.700 de lei.

Economie 2022-11-27 18:58:44

Unda de poluare formată anterior pe Dunăre în zona Celarevo (Serbia) a fost stopată înainte de a ajunge la graniţa României, poluarea neavând impact transfrontalier, informează Administraţia Naţională „Apele Române”.

Economie 2023-06-22 13:57:11

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunțat joi că a decis prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale, până la data de 20 decembrie 2024, în condiţiile în care 120.000 de contribuabili şi-au prezentat deja intenţia să beneficieze de această măsură. El mai spune că va propune permanentizarea acordării bonificaţiei de 3% pentru contribuabilii care şi-au achitat la timp taxele şi impozitele.

Economie 2024-11-14 17:09:19

Noul pachet de ajutor militar al SUA pentru Ucraina, în valoare de peste 60 de miliarde de dolari, nu va schimba situaţia de pe linia frontului, unde Rusia este în avantaj, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, relatează Reuters.

Economie 2024-04-22 14:31:06

Pentru prima dată de când liderul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, a declarat un institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters.

Economie 2024-05-06 09:42:26